Alessia Cara a lansat albumul “In The Meantime”

Alessia Cara a lansat al treilea material discografic din cariera, “In The Meantime”, un amestec inspirat de adevăruri dure și sunete tropicale.

Alessia a colaborat cu producatori precum Salaam Remi, un colaborator frecvent al eroului muzical al Alessiei, Amy Winehouse, şi a adunat un set variat care cuprinde totul, de la breezy bossa nova („Bluebird”) la discoteca mid-tempo („Somebody Else”) ‘) și funky breakbeats (“Fishbowl”)

În vârstă de 25 de ani, al treilea album de studio al muzicianului canadian-italian, “In The Meantime”, oferă 18 piese pop. Albumul, care este lansat dupa “The Pains of Growing”, din 2018, include şi single-urile recent lansate „Sweet Dream” și „Shapeshifter”.

“Tema dualității este recurentă pe album, așa că a avut sens să lansez două piese pentru a introduce ambele capete ale firului”, a explicat Cara. „Prima parte este “Sweet Dream “, care reprezintă greutățile și neputința din jurul ultimilor mei ani. Este vorba de insomnie și de cercurile prin care creierul meu sare peste noapte, în timp ce ar trebui să dorm. Nu e niciodată distractiv!”

„Apoi, pe de altă parte, există „Shapeshifter”, care are un mesaj înțelept și sofisticat, într-un mod în care simt că reprezintă părțile mai mature și mai ușoare ale albumului. A trebuit să trec prin multă durere pentru a-mi recâștiga piciorul și acest cântec se simte neclintit, deși nu este cel mai fericit dintre lucruri”, a adaugat Alessia.

Cara a început să construiască o lume narativă pentru “In The Meantime” prin cele două single-uri. Imaginile proiectului au fost conduse de personaje și atenție la detalii, ca mijloc de a descrie cu exactitate povestea prezentată prin versurile cântăreței.

Păreri?

Alessia Cara a lansat piesa “Sweet Dream”

Alessia Cara pregateste lansarea celui de-al treilea album prin piesa “Sweet Dream”.

Noul album va atinge tema dualitatii. “Sweet Dream” reprezinta greutatile si neputinta artistei din ultimii doi ani. Este vorba despre insomnie si nopti pierdute cu tot felul de scenarii in cap.

Videoclipul piesei va fi transmis in premiera de MTV si in Times Square. Cunoscuta pentru performantele live pline de emotie, Alessia va canta noua melodie la “Late Show with Stephen Colbert” si in cadrul emisiunii “Live with Kelly & Ryan”.

Alessia Cara este o cantareata si compozitoare canadiana, castigatoarea Grammy-ului “Best New Artist” in 2018. Piesa de debut, “Here”, a fost cea mai virala melodie pe Spotify in 2015, fiind certificata cu 3 discuri de platina in America. Cele mai cunoscute piese ale Alessiei sunt: “Scars to Your Beautiful”, “Stay” impreuna cu Zedd, “How Far I’ll Go”, “1-800-273-8255” impreuna cu Logic, “Trust My Lonely”, “Out Of Love”.

Artista a castigat mai multe premii importante, printre care: “Breakthrough Artist of the Year” la JUNO Award in 2016, “Rule Breaker” la Billboard Women in Music, “Best Electronic Dance Video” si “Best Fight Against The System” la MTV VMAs in 2017, ASCAP Pop Awards, “Dance Song of the Year” la Heart Radio Music Awards, “Best World Stage Performance” la MTV EMA, dar si multe alte nominalizari.

Păreri?

Adalia lanseaza “I Choose”, un cover dupa piesa Alessiei Cara

Adalia este una dintre cele mai promitatoare artiste de la noi din tara, talentul ei avand ramuri adanc crescute, pe langa interpretare, si in compozitie, teatru si coregrafie.

Ea a intrat in atentia publicului din Romania cu interpretarea piesei Masterpiece, impreuna cu Jessie J, la Electric Castle, in 2018. Doi ani mai tarziu, Adalia a fost distribuita in rolul principal al productiei de scena Matilda si si-a descoperit pasiunea pentru muzical.

“Eu sunt fascinata de film si de interpretarea Allesiei Cara, iar cand am auzit musicalul I Choose – am simtit ca trebuie sa-l cant. De ce?! Pentru ca piesa vorbeste cu mine. “I Choose” descrie mai multe sentimente: sentimentul de singuratate, cu care toti ne-am confruntat in aceasta perioada, dar acest lucru nu inseamna ca suntem singuri (“But feeling lonely don’t mean you’re alone”). In acelasi timp, descrie si sentimentul de a fi pierdut, intampinat rapid de sentimentul pe care ti-l ofera descoperirea sperantei (“I finally found where I feel, I belong”), piesa reusind sa surprinda sa capteze emotiile atat de bine, lucru pe care sper ca l-am reusit si eu.

Deci, o sa te uiti la The Willoughbys?” – Adalia despre I Choose

Adalia îi urmează pe Taylor Swift, Shawn Mendes și, în mod deloc surprinzător, pe Jessie J în influențele sale muzicale. În cuvintele sale, scopul său este „să devină un superstar”. Cine ar paria împotriva ei?

Păreri?

Juanes & Alessia Cara lansează varianta bilingvă a piesei „Querer Mejor”

Imediat după anunțarea turneului de pe Coasta de Vest – care se bucură de o producție specială, asigurată de echipa din spatele unor artiști precum Kendrick Lamar, Drake, Migos, Khalid, Juanes a uimit pe toată lumea prin lansarea unei piese extraordinare, „Querer Mejor”, în colaborare cu Alessia Cara. De data aceasta, cei doi artiști țin neapărat să adauge o nouă și mai personală piesei și lansează varianta bilingvă a materialului „Querer Mejor”.

Alăturarea acestor două mari nume ale industriei muzicale vine la pachet și cu o premieră – este pentru prima dată când Alessia Cara cântă în limba spaniolă. „Querer Mejor” este o piesă de suflet, o baladă sensibilă, ghidată de sunetele organice de chitară acustică, ce vorbește despre o iubire care își scrie singură propria poezie. „Querer Mejor” este un cântec de dragoste și cel mai nou single extras de pe viitorul album semnat Juanes, care va rămâne, cu certitudine, una dintre cele mai emoționante piese ale artistului columbian, alături de „Fotografia” și „Es Por Ti”.

Păreri?

Juanes & Alessia Cara lansează piesa „Querer Mejor”

Imediat după anunțarea turneului de pe Coasta de Vest – care se bucură de o producție specială, asigurată de echipa din spatele unor artiști precum Kendrick Lamar, Drake, Migos, Khalid, Juanes uimește pe toată lumea și lansează o piesă extraordinară, „Querer Mejor”, în colaborare cu Alessia Cara.

Alăturarea acestor două mari nume ale industriei muzicale vine la pachet și cu o premieră – este prentru prima dată când Alessia Cara cântă în limba spaniolă. „Querer Mejor” este o piesă de suflet, o baladă sensibilă, ghidată de sunetele organice de chitară acustică, ce vorbește despre o iubire care își scrie singură propria poezie. „Querer Mejor” este un cântec de dragoste și cel mai nou single extras de pe viitorul album semnat Juanes, care va rămâne, cu certitudine, una dintre cele mai emoționente piese ale artistului columbian, alături de „Fotografia” și „Es Por Ti”. Noul single semnat Juanes vine la pachet și cu un material video filmat de curând, la Madrid.

Păreri?

Alec Benjamin – Let Me Down Slowly (feat. Alessia Cara)

Alessia Cara se alatura lui Alec Benjamin pentru o versiune fresh a piesei “Let Me Down Slowly” si este disponibila pe toate magazinele digitale chiar aici!

Mixtape-ul extraordinar de debut al artistului, “Narrated For You”, a fost foarte bine primit atat de catre fani, cat si de catre critici inca de la data lansarii, 15 noiembrie 2018. Conform revistelor americane “The New York Times” si “TIME”, una dintre piesele ce au iesit in evidenta a fost “The Water Fountain”. De asemenea, “Narrated For You” contine si single-ul ce s-a pozitionat foarte bine in top-uri, “Let Me Down Slowly”, acumuland peste 95 milioane de ascultari pe Spotify si aproape 20 milioane de vizionari pe YouTube.

Pe langa sustinerea fanilor si criticilor, Benjamin a inceput sa primeasca sprijin si din partea altor artisti, inclusiv Billie Eilish, Meghan Trainor si unul dintre cele mai mari inspiratii ale lui, John Mayer. Dupa ce a declarat ca Alec este un “tanar Jedi” datorita creativitatii sale, Mayer l-a invitat la unul dintre show-urile sale in direct de pe Instagram, numit “Current Mood”. Cei doi au cantat live doua piese de-ale lui Alec Benjamin, “Death Of A Hero” si “Annabelle’s Homework”, pentru cei peste 3,7 milioane de urmatori ai lui Mayer.

Benjamin este unul dintre artistii ce vor participa la festivalul BottleRock Napa Valley Music, care va avea loc vineri, 24 mai. De asemenea, artistul va sustine cel de-al doilea turneu nord-american numit “Outrunning Karma Tour”. Prima locatie unde artistul va concerta este San Francisco, pe data de 29 martie, si va calatori pana la inceputul lunii mai, terminand cu doua concerte back-to-back in faimosul teatru “El Rey” din Los Angeles pe 9 si 10 mai. Astazi, din cauza cererii excesive, datele celorlalte concerte au fost deja anuntate in anumite locatii, precum ar fi Santa Ana, DC, Boston si Los Angeles.

Pareri?

Alessia Cara uimeste lumea intreaga cu profunzimea noului sau album, “The Pains of Growing”

Alessia Cara, artista care la numai 22 ani este deja castigatoarea unui premiu Grammy, a lansat vineri albumul sau, “The Pains of Growing”. Materialul contine si deja cunoscutele single-uri ale Alessiei, “Growing Pains” si “Trust My Lonely”.

Inspirati din versurile pieselor, “I spend my day complaining to a guitar” (Imi petrec zilele plangandu-ma unei chitari), cei de la Rolling Stones au punctat profunzimea artistei contrar impresiei ca este prea tanara. Aparent, Alessia nu va epuiza niciodata inspiratia din spatele pieselor ei, intrucat nici intrebarile ei legate de propria persoana nu vor inceta.

Artista isi asuma rolul “outsider-ului”, al fetei care nu se va integra niciodata in multime, si o face ireprosabil si cu maturitate.

Poti asculta/ descarca albumul aici: https://umusic.lnk.to/ThePainsOfGrowingPR, apoi te astept cu impresii. Enjoy!

Alessia Cara lanseaza albumul „The Pains Of Growing”

Alessia Cara, castigatoarea premiului Grammy la categoria „Best New Artist” si una dintre cele mai ascultate artiste ale anului 2017 (cu peste 8.5 miliarde de stream-uri inregistrate), lanseaza maine, 30 noiembrie, un album autobiografic, intitulat „The Pains Of Growing”.
Coperta noului material semnat Alessia Cara o reda pe artista in acelasi costum supradimensionat (purtat si in videoclipurile pieselor „Trust My Lonley” si „Growing Pains”), care, dupa cum declara si ea– „Este un mod artistic de a sugera ideea de maturizare. Cateodata simti ca te scufunzi si ca nu esti pregatit sa infrunti sarcinile pe care viata ti le pune in cale si acesta a fost modul meu de a exprima aceast sentiment.”
Single-ul „Growing Pains” este prima lansare a Alessiei de la materialul ei de debut, „KNOW-IT-ALL”, care a fost premiat cu disc de platina si a inclus hit-urile „Here” si „Scars To Your Beautiful”. Pentru faniiAlessiei Cara, lansarea single-ului „Growing Pains” a reprezentat un moment indelung asteptat, ce a venit in completarea succesului inregistrat cu „1-800-273-8255”, o colaborare istorica a artistei cu Logic, premiata cu cinci discuri de platina.
„The Pains Of Growing”, cel de-al doilea album al Alessiei, include si cunoscutele piese „Not Today”, „A Little More” si „Trust My Lonely”, dar si multe alte surprize ce ii vor incanta pe fanii artistei de doar 22 de ani.

Poti precomanda/ salva albumul aici: https://umusic.lnk.to/ThePainsOfGrowingPR

Pareri?

Alessia Cara lanseaza single-ul „Trust My Lonely”

Alessia Cara, cunoscuta cantareata si compozitoare canadiana, lanseaza single-ul „Trust My Lonely”, o piesa feminina, menita sa-i puna in valoare calitatile vocale si carisma.

Track-ul „Trust My Lonely” este lansat dupa single-ul „Growing Pains”, primul material facut cunoscut publicului de la marea lansare a albumului ei de debut, „KNOW-IT-ALL”, premiat cu discul de platina si care a inclus hit-urile „Here” si „Scars To Your Beautiful”.

Pareri?

Alessia Cara lanseaza single-ul „Growing Pains”

Alessia Cara, castigatoare a premiului Grammy, categoria „Best New Artist” si cea mai ascultata noua artista a anului 2017, lanseaza single-ul „Growing Pains”, prima piesa extrasa de pe cel de-al doilea album.

Single-ul „Growing Pains” va fi interpretat in premiera pe 18 iunie, in cadrul emisiunii TV The Tonight Show cu Jimmy Fallon.
„Growing Pains” este prima lansare a Alessiei dupa albumul ei de debut, „KNOW-IT-ALL”, care a fost premiat cu disc de platina si care a inclus hit-urile „Here” si „Scars To Your Beautiful”.

Pentru fanii Alessiei Cara, lansarea single-ului „Growing Pains” reprezinta un moment indelung asteptat, ce vine in completarea succesului inregistrat cu „1-800-273-8255″, o colaborare istorica a artistei cu Logic. Featuring-ul cu Logic a reprezentat unul dintre cele mai mari hit-uri ale anului 2017, cu peste 1,5 miliarde de stream-uri la nivel global. Odata cu piesa „Stay” feat. Zedd, Alessia a adunat peste 7 miliarde de stream-uri pana in prezent.

Cantareata si compozitoarea Alessia Cara a castigat in 2016 premiul „Breakthrough Artist of the Year” (in Canada) si a avut onoarea de a primi distinctia „Rule Braker” in cadrul evenimentului anual organizat de Billboard. De asemenea, artista a castigat si premiul MTV Video Music pentru Best Electronic Dance Video, datorita videoclipului piesei „Stay”.

Alessia a fost nominalizata la American Music Awards, categoria Favorite Female Artist – Pop/Rock (2017), la BBC Award pentru Song of The Year, la premiile People Choice, pentru Favorite Breakout Artist si a primit discul de platina pentru „How Far I’ll Go”, piesa oficiala a animatiei Disney, „Moana”.

Pareri?