Animest.16: Summer Special 🌞 O ediție-capsulă a festivalului, între 1 și 5 iunie, la București 

 

Pentru cei mari, dar și pentru cei mici, pentru iubitorii de povești inspirate din fapte reale, dar și pentru fanii animațiilor psihedelice, Animest revine, la început de vară, cu o retrospectivă a celor mai apreciate filme prezentate la ediția din 2021 a festivalului. Animest.16: Summer Special propune bucureștenilor o amplă selecție de povești pentru întreaga familie, ateliere pentru copii, titluri premiate în ultimul an la marile festivaluri de film, dar și evenimente speciale cu videoclipuri muzicale animate și filme dedicate exclusiv publicului adult. Ediția-capsulă Animest se va desfășura în perioada 1-5 iunie, în sala Cinematecii Eforie, în grădina Galeriei Kulterra și în spațiul neconvențional de la Refugiu Urban.

Biletele au fost puse în vânzare și sunt disponibile de astăzi pe platformaEventbook.

 

Organizată în condiții speciale, la doar 50% din capacitatea sălilor de proiecție, ediția din 2021 a festivalului, dedicată excelenței feminine în animație, a reușit să atragă mii de spectatori în cinema și online, pe platforma de streaming, disponibilă în întreaga țară. Biletele pentru multe dintre proiecțiile și evenimentele speciale s-au epuizat la foarte scurt timp după publicarea programului, sălile dovedindu-se neîncăpătoare pentru publicul interesat de noutățile ediției.

Pentru toți cei care nu au avut ocazia să urmărească pe marele ecran cele mai așteptate filme de animație ale anului, Animest.16: Summer Special propune o retrospectivă de 5 zile, cu proiecții în cinema și în aer liber, dar și cu o serie de ateliere de animație dedicate celor mici.

Mama-Gorilă, r. Linda Hambäck

Filme și ateliere de creație pentru copii, pe 1 iunie

În mod deloc întâmplător, ziua de 1 iunie este dedicată copiilor. Pentru ei Animest a pregătit trei proiecții de film și două ateliere de creație, organizate la Cinemateca Eforie, la Refugiu Urban (str. Ion Brezoianu nr. 23-25) și în aer liber, la Kulterra Gallery (Strada Știrbei Vodă 104-106).

Programul workshop-urilor creative dedicate micilor artiști va debuta cu un atelier de pictură, susținut de la ora 10:00 de artista Natalia Romanciuc, în grădina Galeriei Kulterra, și va continua, de la ora 13:00, la Refugiu Urban, cu o serie de ateliere de animație stop-motion, susținute de Damian Groves, unul dintre creatorii faimosului scurtmetraj Opinci, premiat la Festivalul Internațional de Film Clermont-Ferrand, în 2020. Biletele de acces la oricare dintre workshop-urile programate la ediția de vară Animest vor include și un bilet gratuit la una dintre proiecțiile zilei de la Cinemateca Eforie.

Where is Anne Frank, r. Ari Folman

Poveștile care ne-au cucerit la Animest.16, înapoi pe marele ecran

Creatoarele din industria filmului de animație, dar și personajele feminine care au cucerit marele ecran în ultimii ani, au fost vedetele celei de-a 16-a ediții a festivalului. Demersul prin care Animest își propune să promoveze excelența feminină din industriile creative va continua în luna iunie, când spectatorii vor putea (re)vedea câteva dintre cele mai puternice povești proiectate toamna trecută în cinema. Totodată, programul ediției de vară va include povești seducătoare pentru întreaga familie, potrivite serilor petrecute împreună la cinema.

Programul complet al evenimentelor poate fi consultat pe: https://eventbook.ro/festival/animest-16-summer-special 

Erotica: The Night of Erotic Animation vol. 2

Creepy, Animusic & Erotica: The Night of Erotic Animation

Realitățile distopice, personajele stranii, experimentele muzicale animate și animațiile erotice se întorc pe marele ecran în primele seri ale acestei veri. Vineri, pe 3 iunie, de la ora 21:45, Creepy Animation Night va deschide porțile imaginației către cele mai întunecate povești animate produse în ultimii ani. Selecția de scurtmetraje nerecomandate minorilor va putea fi urmărită la Cinemateca Eforie, acolo unde spectatorii mai puțin pudici vor vedea sâmbătă, de la 21:30, Erotica: The Night of Erotic Animation vol. 2. Programul evenimentului dedicat exclusiv adulților va include 150 de minute de povești despre diversitate sexuală, pasiune, sex, feminism, orgasm, natură și iubire. Din underground și până pe primele locuri în topurile muzicale internaționale, videoclipurile animate proiectate sâmbătă, pe 4 iunie, la ediția de vară Animusic Night, vor anima grădina Galeriei Kulterra – gazda uneia dintre cele mai populare proiecții din programul festivalului.

Păreri? 

Profesionistele din industria internațională a filmului de animație își dau întâlnire la București, la Animest.16

Omagiate la cea de-a 16-a Animest, artistele care au revoluționat lumea filmului de animație se pregătesc să-și întâlnească publicul din România, în cadrul celui mai mare eveniment autohton dedicat cinematografiei de gen. Până pe 17 octombrie, iubitorii de film vor afla detalii din culisele producțiilor care au cucerit lumea în ultimii ani și vor putea interacționa cu unele dintre cele mai influente voci din industrie. Întâlnirile-eveniment cu profesionistele din animație vor avea loc zilnic, de la orele 13:00 și 15:00, la Refugiu Urban, spațiul din care Animest va transmite live pe pagina de Facebook prezentările și masterclass-urile susținute de artistele invitate la București în perioada festivalului. 

·        Biletele de acces pentru proiecțiile din cinema incluse în programul Animest.16 sunt disponibile pe:https://eventbook.ro/festival/animest

·        Pentru proiecțiile online, accesibile din întreaga țară, biletele pot fi achiziționate direct de pe platforma de streaming a festivalului:https://online.animest.ro/

Miercuri, 13 octombrie

Agnès Patron a câștigat Trofeul Animest 2020 cu filmul L’Heure de l’ours, distins cu Premiul César pentru cel mai bun scurtmetraj de animație în 2021. A regizat două scurtmetraje animate pictate, La Valse du pendu și La Veuve Caillou (inclus în selecția oficială Clermont-Ferrand, Dresda, Stuttgart, Animafest și Annecy) și a lucrat la teaser-ul animat al lungmetrajului La Traversée, de Florence Miailhe, premiat anul acesta la Annecy și proiectat joi seară, de la ora 21:00, la Cinema Elvire Popesco. Invitată în juriul care va desemna marele câștigător al Trofeului Animest din acest an, Agnès Patron va susține un masterclass pentru publicul din România miercuri, pe 13 octombrie, de la ora 13:00, live pe pagina de Facebook a festivalului. Tot aici, de la ora 15:00, iubitorii de animație vor avea întâlnire cu o altă membră a juriului. Regizoarea și producătoarea slovenă Špela Čadež este interesată în principal de animația tradițională manuală, iar filmele sale au primit peste 100 de premii în întreaga lume. Miercuri, de la ora 15:00, artista va împărtăși publicului detalii despre cariera și viziunea sa asupra filmului.

Boles, r. Špela Čadež

Joi, 14 octombrie

Invitată în acest an în juriul care va desemna câștigătorii Premiilor pentru Cel mai bun lungmetraj internațional și Cel mai bun film din Competiția Românească, Mélody Boulissière este una dintre cele mai influente voci din industria de animație din Franța.  Filmul ei de absolvire (pictură pe sticlă), Somewhere, a fost inspirat din călătoriile sale și a fost prezentat în secțiunea Cinéfondation, la Cannes, în 2016. Este una dintre creatoarele Patouille and the Parachute Seeds, un serial despre plante, dedicat copiilor, difuzat de France Télévisions. Masterclass-ul său, From flowers to war and back, va putea fi urmărit joi, de la ora 13:00. În aceeași zi, de la ora 15:00, fanii genului sunt invitați la o întâlnire cu Aneta Ozorek, membră a juriului de Scurtmetraj internațional și Film studențesc și directoarea artistică a festivalului de animație invitat la această ediție. Kaboom Animation Festival (Amsterdam, Utrecht), care are loc în fiecare an în luna martie, este o ocazie unică pentru a descoperi tot ce e mai bun și nou în animație. De la experimente de artă de ultimă generație la povești narative, colorate și ușoare. Animated Guide to FemalePleasure, programul de filme dedicat exclusiv adulților, curatoriat de Kaboom și prezentat la Animest, va putea fi urmărit la Cinema Elvire Popesco sâmbătă, pe 16 octombrie, de la ora 21:30. La discuția Women Love Animation. Does Animation Love Women? Va participa și directoarea Festivalului Tricky Women,  Waltraud Grausgruber, curatoarea programelor Queens of animation 1 și 2, proiectate la Institutul Cervantes pe 13 și 14 octombrie, de la ora 18:00.

Kaboom Animation Festival – Festival invitat la Animatest.16, prezintă: Animated Guide to Female Pleasure

Vineri, 15 octombrie

Studioul de animație invitat la această ediție, Fool Moon este o companie slovacă de producție axată pe crearea de proiecte audio-vizuale animate. A fost fondată în 2009 de regizoarea și producătoarea de film de animație Katarína Kerekesová. În ultimii ani, studioul a fost implicat în multe coproducții cu Radioteleviziunea Slovacă, cum ar fi serialul animat de succes Familia Păianjen, prezentat la Animest sâmbătă, pe 16 octombrie, de la ora 10:00, la Cinema Elvire Popesco, în secțiunea Minimest. Producătoarea Ester Kerekesova ne va însoți în culisele creatorilor din studioul Fool Moon, printr-o amplă prezentare susținută vineri, pe 15 octombrie, de la ora 13:00. Animația feminină din Slovacia va face subiectul discuției programate la ora 15:00, la care vor participa multi-premiatele regizoare Maria Olhova și Lea Pagáčová, câștigătoarele Trofeului Animest din 2020 și 2013. O selecție de scurtmetraje semnate de ele va putea fi urmărită la Institutul Cervantes miercuri, pe 13 octombrie, de la ora 20:00.

Fool Moon – studioul de Animație invitat la Animest.16, prezintă: Familia Păianjen

Sâmbătă, 16 octombrie

Una dintre surprizele ediției va fi întâlnirea cu artista Izabella Plucinska, câștigătoarea Ursului de Argint la Berlin în 2005 cu Jam Session. Invitată în juriul care va desemna Cel mai bun lungmetraj internațional și Cel mai bun film Românesc la Animest 2021, creatoarea va susține sâmbătă, de la ora 13:00, un masterclass de clay animation. Spectatorii o vor putea întâlni și la Institutul Cervantes, la proiecția Sexy Laundry, cel mai recent film al său, proiectat în aceeași zi, de la ora 20:00.

Joanna Quinn, invitata specială Animest.16
Cea mai așteptată întâlnire din cadrul Animest.16 este masterclass-ul susținut de Joanna Quinn, artista nominalizată la Oscarul pentru Cel mai bun scurtmetraj animat și premiată cu Emmy și Bafta. Este membră a Academiei Americane de Film, făcând parte din comitetul executiv al secțiunii de scurtmetraj și animație. Sâmbătă, pe 16 octombrie, fanii pot intra în legătură directă cu ea prin intermediul transmisiunii live, programate la ora 15:00. Primul ei film, Girl’s Night Out (1986), a câștigat trei premii la Annecy, în 1987, și a impus-o pe scena internațională a animației. Spectatorii Animest îl vor putea urmări la Institutul Cervantes vineri, de la ora 18:00.

Păreri?

Începe Animest.16 🐑 ediția hibrid disponibilă în cinema, dar și pe ecranele iubitorilor de film de animație din toată țara!

Cea mai așteptată ediție Animest e aici! Începând de astăzi și până pe 17 octombrie, Festivalul Internațional de Film de Animație se întoarce într-o formulă hibridpe marile ecrane din București, dar și online, pe platforma de streaming Animest. Filme multi-premiate, povești care au făcut înconjurul lumii și animatori de elită vor veni la București în următoarele 10 zile, într-un maraton de proiecții speciale, ateliere de animație și masterclass-uri de excepție. Programul ediției dedicate regizoarelor care au revoluționat industria filmului de animație este disponibil online, pehttps://www.animest.ro/, și în aplicația Animest (Android & iOS).

·    Biletele de acces pentru proiecțiile din cinema și abonamentele Animest.16 sunt disponibile pe:https://eventbook.ro/festival/animest

·    Pentru proiecțiile online, accesibile din întreaga țară, biletele pot fi achiziționate direct de pe platforma de streaming a festivalului:https://online.animest.ro/

Belle, producția-fenomen semnată de regizorul japonez Mamoru Hosoda, deschide cea de-a 16-a ediție Animest cu două proiecții speciale, organizate vineri, de la orele 18:30 și 21:30, la Cinema Elvire Popesco. Anime-ul Sci-Fi distribuit în România de Bad Unicorn a fost prezentat în premieră internațională la Cannes și spune povestea unei adolescente care devine cea mai bună versiune a sa într-un univers paralel, creat în mediul virtual. Tot în prima zi de festival, de la ora 20:00, spectatorii sunt invitați să descopere cinematografia animată slovacă prin intermediul unei ample selecții de scurtmetraje proiectate la Institutul Cervantes.
Primul weekend Animest vine cu experiențe cinematografice seducătoare pentru cei mici, ateliere de animație, filme pentru întreaga familie, dar și cu proiecții provocatoare dedicate exclusiv adulților. Sâmbătă și duminică dimineață, începând cu ora 11:00, copiii sunt invitați să parcurgă primii pași în lumea benzilor desenate, în cadrului unui atelier susținut de Mihai Ionuț Grăjdeanu la Institutul Maghiar. Biletele de participare la workshop sunt disponibile pe platforma Eventbook.

Primele ore ale dimineții vor face deliciul celor mai tineri iubitori de animație și în sălile de cinema, unde cei mici vor putea urmări câteva dintre cele mai apreciate titluri ale anului. Sâmbătă, de la ora 10:00, la Cinema Elvire Popesco va rula Mama gorilă (The Ape Star, r. Linda Hambäck), în care o fetiță dintr-un orfelinat este adoptată de o gorilă, care se dovedește a fi cea mai amuzantă și protectoare mamă din lume. Filmul a avut parte de o premieră internațională în cadrul Competiției oficiale de la Annecy, unde a fost nominalizată pentru Cristalul ediției din acest an. Tot aici, de la ora 12:00, copiii sunt invitați să urmărească Yakari, a Spectacular Journey (r. Xavier Giacometti, Toby Genkel), în care un băiețel primește darul de a vorbi cu animalele.

Duminică dimineață, de la orele 10:00 și 12:00, scurtmetrajele din Competiția Minimest se vor vedea în paralel la Cinema Elvire Popesco, dar și online, pe platforma de streaming a festivalului, acolo unde copiii din întreaga țară vor urmări povești fascinante despre prietenie, natură, relația cu animalele, diversitate și respectul față de cei din jur.  

Wolfwalkers, r. Tomm Moore, Ross Stewart
Filme de Oscar și povești animate multi-premiate, pe marele ecran din București

Spectatorii de toate vârstele se vor îndrăgosti de Micul Vampir (r. Joann Sfar), protagonistul filmului de animație care s-a bucurat de o premieră internațională în competiție la Annecy, unde a cucerit publicul de toate vârstele cu povestea unui mic vampir care se aventurează în lumea oamenilor obișnuiți din dorința de a-și face prieteni. Filmul va rula sâmbătă, de la ora 18:30, la Cinema Elvire Popesco, unde, începând cu ora 20:30, se va vedea Wolfwalkers (r. Tomm Moore, Ross Stewart) este o fermecătoare fabulă celtică cu un mesaj universal și atemporal, nominalizată la Oscarul pentru Cel mai bun lungmetraj de animație.

Duminică, de la ora 19:30, rulează pe marele ecran Seven Days War (r. Yuta Murano), în care un grup de adolescenți declară război adulților autoritari, găsindu-și refugiul într-o fabrică abandonată. Tot la Cinema Elvire Popesco, de la 21:30, spectatorii Animest vor putea urmări Cryptozoo (r. Dash Shaw), o fantezie distopică și halucinantă, cu o estetică aparte, care apelează la elemente din mitologie pentru a contura o imagine critică asupra lăcomiei umane. Filmul a fost distins cu NEXT Innovator Award la Sundance și a cucerit juriul și audiența Festivalului Internațional de Film de la Berlin.

TANDEM – Erotica vol. 2
Erotica – The Night of Erotic Animation

Erotica – The Night of Erotic Animation, selecția de filme provocatoare dedicate adulților, care s-a bucurat de un succes colosal în 2019, revine într-o nouă formulă sâmbătă seară, de la ora 20:00, la Institutul Cervantes, dar și online, pe platforma de streaming Animest. Apelând la tehnici de animație diverse și explorând subiecte îndrăznețe, scurtmetrajele selecționate de echipa festivalului vor face deliciul publicului adult, cu o colecție de povești despre diversitate sexuală, pasiune, sex, feminism, orgasm, natură și iubire.

Animest.16 – o celebrare a Excelenței feminine în animație

Regizoarele și producătoarele momentului, cele mai influente, dar și cele mai promițătoare voci feminine din lumea filmului de animație, sunt celebrate la această ediție printr-o serie de proiecții speciale, organizate atât în sala de cinema cât și online, pe platforma accesibilă din toată țara. Sâmbătă, pe 9 octombrie, de la ora 18:00, spectatorii sunt invitați să descopere la Institutul Cervantes programul Voci curajoase: femei care au schimbat lumea. Serialul animat bazat pe romanul grafic „Culottées” al lui Pénélope Bagieu, care prezintă destinele exemplare a zece femei mai mult sau mai puțin cunoscute, care au marcat lumea prin curajul lor, prin invenții, prin spiritul revoluționar, prin nesupunere, prin invenții care au salvat vieți, prezintă adevărate exemple pentru noi azi.

Pe platforma online.animest.ro, iubitorii de animație din toată țara sunt invitați să urmărească sâmbătă și duminică seară, de la ora 19:00, cele două programe Queens of Animation 1 și 2, cu scurtmetraje regizate de femei din întreaga lume, difuzate pentru prima dată în România. Seria de evenimente dedicate profesionistelor din industria filmului de animație va continua luni, pe 11 octombrie, cu două proiecții de filme de arhivă, semnate de regizoare din România, înainte și după 1989. Expoziția multimedia Animated Women, cu autoportrete animate realizate de artiste din întreaga lume, va putea fi vizitată începând de astăzi la Green Hours.

Păreri?

Trippy, Creepy, Animusic 😵 Nopțile bizareriilor animate și o colecție de clipuri muzicale hipnotizante

Realitățile distopice, personajele stranii și experimentele muzicale animate se întorc la cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest (8-17 octombrie, București & online). Un cocktail nonconformist de experiențe cinematografice electrizante, Trippy Animation Night revine în cinema cu o colecție atipică de scurtmetraje, prezentate de artistul olandez Michael Helmerhorst, invitat special la București. Pe marele ecran, dar și în mediul online, vor rula videoclipurile muzicale animate din secțiunea Animusic Night, în timp ce poveștile horror din programul Creepy Animation Night vor călători prin toată țara, transformând ecranele din casele fanilor poveștilor de groază într-o rețea de cinematografe virtuale.Biletele la cea de-a 16-a ediție Animest sunt acum disponibile online

Programul ediției hibrid a celui mai mare eveniment din România dedicat filmului de animație este acum disponibil online, pewww.animest.ro. O parte din selecția oficială din acest an va putea fi urmărită concomitent cu proiecțiile din cinema, pe platforma de streaming a festivalului, accesibilă din întreaga țară. Biletele la proiecțiile organizate la Cinema Elvire Popesco și Institutul Cervantes pot fi achiziționate de pe platformahttps://eventbook.ro/festival/animest. Pentru a urmări proiecțiile filmelor difuzate online, iubitorii de animație pot achiziționa unul dintre abonamentele disponibile pe:https://online.animest.ro/pricing/plans.

Animusic Night, la Institutul Cervantes și online, pe platforma de streaming Animest

Cele mai spectaculoase videoclipuri muzicale animate ale anului se vor întrece pentru premiul ediției la Animusic Night, joi, pe 14 octombrie, la Institutul Cervantes, și online, pe platforma de streaming a festivalului. Din underground și până pe primele locuri în topurile muzicale internaționale, clipurile incluse într-una dintre cele mai bogate selecții din istoria evenimentului vor rula pe marele ecran și vor delecta iubitorii de muzică și animație. Printre cele trei membre ale juriului căruia îi va reveni misiunea dificilă de a premia cea mai bună creație din competiție se vor număra ilustratoarea Nini Tuan, creatoarea posterului oficial Animest.16, și actrița Carla Teaha, gazda show-ului ROZ și reprezentanta Radio Guerrilla, unii dintre cei mai vechi prieteni ai festivalului.

Trippy Animation Night, exclusiv pe marele ecran, la Institutul Cervantes

Excenticul Michael Helmerhorst, gazda evenimentului și curatorul selecției de povești neobișnuite din secțiunea Trippy Animation Night, îi va însoți pe cinefili vineri, pe 15 octombrie, de la ora 20:00, într-o călătorie psihotronică spre cea de-a patra dimensiune. Spectatorii vor avea șansa de a-l revedea la București, pe scena Institutului Cervantes, locul din care artistul olandez le va ghida pașii într-un univers bizar, nonconformist, neliniar, atipic. Evenimentul va fi prezentat exclusiv în sala de proiecții.

Creepy Animation Night, disponibil exclusiv online 

Sufrageria fiecărui iubitor de horror-uri originale se va transforma într-o mică sală de cinema vineri, pe 15 octombrie, începând cu ora 22:00, când Creepy Animation Night va deschide porțile imaginației către cele mai întunecate povești animate produse în ultimii ani. Selecția de scurtmetraje nerecomandate minorilor va putea fi urmărită exclusiv online, pe platforma de streaming a festivalului.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

Prietenia, grija față de natură și poveștile copilăriei, celebrate în sălile de cinema și online, în secțiunea Minimest

Imaginația nu cunoaște limite în poveștile animate care se pregătesc să-i întâlnească pe cei mici la cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest. În perioada 8-17 octombrie, titlurile din secțiunea competițională Minimest se întorc pe marile ecrane din București, spre încântarea copiilor care se vor bucura, la această ediție, și de o amplă selecție de lungmetraje dedicate lor. Filmele din competiție vor putea fi vizionate atât la cinema, cât și online, pe platforma festivalului, de pe orice dispozitiv, de oriunde din România. Proiecțiile dedicate celor mai tineri fani ai animației vor fi însoțite de un program antrenant de ateliere creative.
Competiția Minimest

Cele 20 de scurtmetraje selectate în competiție la secțiunea film pentru copii adună o varietate de tehnici de animație (desen 2D, stop motion, 3D, colaj, teatru de umbre animat, elemente din lumea vegetală animate) și mai ales o bogăție de teme ce rezonează cu interesele copiilor de azi: preocuparea pentru un mediu curat și protejarea acestuia, prietenia, relația dintre generații, legătura puternică dintre copii și animalele de companie, puterea de a trece cu curaj peste evenimente mai puțin plăcute, acceptarea diversității în comunitate, respectul față de cei mai puțin norocoși, reinterpretarea originală a literaturii pentru copii.

Filmele sunt create de profesioniști cu experiență, dar și de studenți în animație la școli de prestigiu din Europa, cu titluri selectate chiar pe lista de filme eligibile la Oscarul pentru Cel mai bun scurtmetraj animat. Scurtmetrajele Minimest se adresează mai ales copiilor cu vârste între 6 și 12 ani, dar pot fi vizionate cu plăcere și de către adulți. În buna tradiție a festivalului, cel mai bun scurtmetraj pentru copii va fi ales de către un juriu format din trei copii și va fi anunțat în cadrul Galei de decernare a premiilor Animest, pe 16 octombrie.

Tonka and Sutra – Competiția Minimest
Proiecții speciale pentru întreaga familie, în secțiune MinimestO adevărată aventură prin lumea filmului de animație, secțiunea Minimest le-a pregătit celor mici și o selecție de lungmetraje multi-premiate, majoritatea prezentate pentru prima dată pe marele ecran în România. Marele câștigător al Festivalului Internațional de Film de la Shanghai, Even Mice Belong in Heaven (r. Jan Bubenicek, Denisa Grimmová) urmărește prietenia neobișnuită care se leagă în Rai între doi inamici: șoarecele și vulpea. Cum va evolua relația lor atunci când dorința lor se va îndeplini și vor reuși să se întoarcă pe pământ? Prietenia este motorul care pune lucrurile în mișcare și în Fritzi – A Revolutionary Tale (r. Matthias Bruhn, Ralf Kukula), povestea transformatorului an 1989, văzută prin ochii unui copil din Germania de Est. În Yakari, a Spectacular Journey (r. Xavier Giacometti, Toby Genkel), un dar primit din partea animalului său totem îi oferă unui copil darul de a vorbi cu animalele, iar în The Ape Star (r. Linda Hambäck), o fetiță dintr-un orfelinat este adoptată de o gorilă, care se dovedește a fi cea mai amuzantă și protectoare mamă din lume. Filmul a avut parte de o premieră internațională în cadrul Competiției oficiale de la Annecy, unde a fost nominalizată pentru Cristalul ediției din acest an.
Ateliere de animație pentru cei miciLa cea de-a 16-a ediție Animest, copiii interesați să descopere procesul de creație din spatele filmelor de animație preferate sunt invitați să participe la atelierele susținute de profesioniști în perioada 9-17 octombrie. Mici artiști cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani vor face primii pași în lumea animației stop-motion sub îndrumarea lui Radu Lile, care îi va învăța cum să creeze propriile lor scenarii și personaje, din materiale care le sunt la îndemână mereu: hârtie colorată, plastilină, accesorii de birotică, obiecte uzuale. Ulterior, personajele vor prinde viață sub lentila telefonului mobil, cu ajutorul căruia copiii vor crea un scurt film animat. Toate cunoștințele dobândite la atelier pot fi repetate ulterior acasă, alături de întreaga familie.

În zilele de weekend, pe 9, 10, 16 și 17 octombrie, cei mici sunt invitați să pătrundă în lumea fascinantă a benzilor desenate. Pe parcursul atelierelor, autorul și profesorul de benzi desenate Mihai I. Grăjdeanu îi invită pe copii să parcurgă primii pași necesari pentru a crea o fâșie sau o pagină de bandă desenată, până la realizarea propriei reviste sau cărți. Lucrările participanților vor fi incluse într-o revistă tipărită de Animest la finalul celei de-a 16-a ediții.

Pentru copiii cu vârste cuprinse între 9 și 12 ani, Agata Tabacu va susține un curs intensiv de stop-motion animation. Pe parcursul a cinci zile, aceștia se vor familiariza cu noțiunile de bază și principiile animației, vor învăța cum să spună povești prin imagini, vor scrie un scenariu, vor crea personaje și fundaluri iar în final vor pune totul cap la cap într-un film animat, cu ajutorul aparaturii profesioniste.

Even Mice Belong in Heaven, r. Jan Bubenicek, Denisa Grimmová
În aceeași perioadă, se va desfășura online ultima etapă a Incubatorului de animație, proiectul Animest ce își propune să le ofere liceenilor din România și Republica Moldova resursele necesare pentru a-și transforma înclinațiile artistice în aptitudini necesare pentru dezvoltarea filmelor de animație. Cei 10 finaliști selectați în urma procesului de mentorat susținut de regizorul și animatorul Paul Mureșan sunt: Clara Amariței, Miriam Arvunescu, Robert Blănaru, Caterina Cherecheș, Ariana Alexandrina Moldovan, Ioana Pătrașcu, Florentina Maria Pîrjol, Mara Pop, Mihaela Ștețco și Alisa Vasiliu.„Cei aleși au arătat flexibilitate și evoluție pe parcursul a câteva luni și le dorim tuturor să țină cont de sugestiile primite în incubator, fiindcă, credem noi, o să le fie de folos de-a lungul carierei lor”, subliniază Paul Mureșan.

Următoarea provocare va presupune crearea unor secvențe animate, ce vor avea la bază lucrările dezvoltate în prima etapă. Prin acest demers, Animest își continuă misiunea de a forma și de a susține noi generații de artiști animatori, oferindu-le contextul și instrumentele necesare dezvoltării aptitudinilor creative.

Yakari, a Spectacular Journey, r. Xavier Giacometti, Toby Genkel
Academia MinimestNoutatea acestei toamne o reprezintă Academia Minimest, care va debuta la începutul lunii octombrie și se prelungi până la mijlocul lui noiembrie. Un proiect educațional născut din entuziasmul generat de tradiționala secțiune din cadrul festivalului Animest dedicată celor mici, Academia Minimest se va desfășura atât online, cât și în sala de cinema în perioada 1 octombrie – 15 noiembrie. Proiectul educațional integrează filmul de animație în școala primară, oferindu-le profesorilor și părinților în mod gratuit resurse atrăgătoare, de calitate, prin care copiii de 6-12 ani vor lua contact cu primele noțiuni de cultură cinematografică, însușindu-și mai ușor noțiuni specifice mai multor materii școlare. Proiectul promovează incluziunea, diversitatea și toleranța, gândirea critică, democrația, educația incluzivă și învățarea activă. Școlile care doresc să se alăture proiectului pentru a accesa resursele puse la dispoziție de Academia Minimest, se pot înscrie printr-un email la edu@animest.ro.

Păreri?

Women in Animation⭐ Excelența feminină în animație, celebrată la cea de-a 16-a ediție Animest

Regizoarele și producătoarele momentului, cele mai influente, dar și cele mai promițătoare voci feminine din lumea filmului de animație, vor fi celebrate la cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest, desfășurată în perioada 8-17 octombrie. Sub umbrela tematică Women in animation, cinefilii de toate vârstele vor descoperi în această toamnă o amplă selecție de filme semnate de artiste remarcabile din întreaga lume, multe dintre acestea difuzate în premieră în România, dar și un program special de scurtmetraje de arhivă, create de regizoare autohtone înainte și după 1989. Întreaga campanie de imagine Animest.16, realizată în parteneriat cu Ogilvy România, aduce un omagiu excelenței feminine în animație, invitând creatoarele să-și revendice locul binemeritat în spațiul public.

Programată inițial într-o formulă hibrid, în sălile de proiecție din București și online, pe platforma accesibilă din întreaga țară, ediția din acest an a festivalului ar putea suferi modificări în contextul impunerii unor noi măsuri de protecție și distanțare. În cazul în care activitatea sălilor de cinema din capitală va fi suspendată, proiecțiile online incluse în programul Animest.16 vor putea fi urmărite prin intermediul platformei de streaming a festivalului. 

Abonamentele Animest.16 care asigură accesul la toate filmele difuzate online sunt disponibile pe platforma: https://online.animest.ro/pricing/plans. Programul este în curs de actualizare.

Spectaculoasă și mereu surprinzătoare, lumea filmului de animație își continuă perpetua dezvoltare grație noilor tehnologii care alimentează posibilitățile infinite de exprimare prin intermediul imaginii. La rândul său, publicul îndrăgostit de filmele de animație se diversifică, manifestându-și din ce în ce mai vocal nevoia de reprezentare. La cea de-a 16-a ediție, cel mai amplu eveniment cinematografic din România dedicat filmului de animație lansează o nouă provocare, invitând spectatorii din întreaga țară într-o călătorie fascinantă prin universul poveștilor create de personalități feminine remarcabile. Regizoare și producătoare din toată lumea vor fi prezentate și promovate într-o secțiune specială, prin care Animest își propune să aducă un omagiu creației feminine, slab reprezentată în media, în pofida performanțelor înregistrate în competițiile marilor festivaluri sau exprimate prin succesele de box-office.
$9.99, r. Tatia Rosenthal
O amplă selecție de lungmetraje și scurtmetraje animate realizate de artiste din întreaga lume va putea fi urmărită în programul Animația la feminin – secțiune din care nu vor lipsi, la această ediție, filme precum Persepolis, bazat pe povestea creată de Marjane Satrapi și nominalizat în 2008 la Oscarul pentru cel mai bun lungmetraj de animație, sau $9.99, debutul regizoarei  Tatia Rosenthal, care a revoluționat universul vizual al cinematografiei animate, alături de scurtmetrajele celor mai relevante realizatoare de animație din 1935 încoace, incluse într-o retrospectivă curatoriată de festivalul de film Tricky Women/Tricky Realities din Viena. 

Profesionistele din industria autohtonă vor fi prezentate într-o secțiune dedicată, curatoriată de criticul de film Dana Duma. Romanian Women Directors Before 89 / After 89, cele două programe de scurtmetraje de arhivă semnate de regizoare care au contribuit la dezvoltarea industriei de film din țara noastră, se vor întoarce pe ecranele din România, oferind spectatorilor o felie de istorie mai puțin cunoscută publicului larg.

 
 
Campania de imagine Animest.16

Vocile feminine din lumea artei își revendică locul în spațiul public în spotul oficial Animest.16, o creație Ogilvy România, partener de tradiție al festivalului. Bianca Guz este protagonista poveștii și artista surprinsă în clip de polițistul interpretat de Cosmin Sîrbulescu, autorul elementelor de animație și cel care semnează regia spotului alături de Dani Macarie. Filmările au avut loc la Safe Frame, Dana Anghel s-a ocupat de costume, iar imaginea poartă semnătura directorului de imagine Alexandru Dorobanțu (ATE). Vizualul oficial al ediției marchează întoarcerea festivalului în calendarul evenimentelor culturale de neratat în această toamnă, având ca element central un personaj feminin, parte dintr-un concept care îi aparține ilustratoarei Tuan Nini.

„Propunerea primită din partea festivalului a însemnat foarte mult pentru mine, în contextul în care în ultimii ani, lucrând ca ilustratoare, am îndrăznit să fac și câțiva pași înspre lumea animației. Faptul că m-am aventurat în acest nou univers de una singură a născut în mine teamă și entuziasm deopotrivă, dar și o dorință reală de a intra în contact cu oamenii care își dedică viața filmului de animație. Mă onorează faptul că am primit oportunitatea de a crea imaginea care va reprezenta cea de-a 16-a ediție Animest, un eveniment care celebrează filmul de animație și comunitatea creatorilor săi.” subliniază artista Tuan Nini, autoarea ilustrației de pe afișul ediției din acest an.

Componența exclusiv feminină a juriului Animest.16

Animația la feminin, tema prin care Animest aduce un omagiu creatoarelor din industria filmului de gen, propune o nouă formulă de jurizare în cadrul principalelor secțiuni competiționale prezentate la această ediție. Invitate la București în perioada festivalului, trei profesioniste din lumea cinematografiei vor desemna anul acesta câștigătorul Trofeului Animest – premiul care care îi va asigura celui mai bun scurtmetraj prezentat la această ediție un loc pe lista filmelor eligibile la Oscar, dar vor decide și titlul câștigător în secțiunea de film studențesc. Multipremiata regizoare și producătoare Špela Čadež (Slovenia), câștigătoarea Trofeului Animest în 2014 cu Boles, va analiza scurtmetrajele din Competiția Internațională împreună cu Agnès Patron (Franța), laureata din 2020 cu filmul And Then the Bear, distins cu Premiul César pentru Cel mai bun scurtmetraj de animație. Juriul va fi completat de Aneta Ozorek (Polonia/ Olanda), directoarea artistică a festivalului Kaboom Animation Festival și liderul secțiunii de scurtmetraj CEE Animation Pitching Forum.

În secțiunea dedicată lungmetrajelor animate și în competiția de film românesc, premiile vor fi oferite în urma deliberării juriului din care vor face parte, la această ediție, Joanna Quinn (Marea Britanie), autoare prolifică, regizoare a două filme de animație nominalizate la Oscar, Izabela Plucińska (Polonia), câștigătoarea Ursului de Argint la Berlinală cu Jam Session (2005) și Mélody Boulissière (Franța), ale cărei filme au fost proiectate, de-a lungul timpului, în selecțiile celor mai importante festivaluri cinematografice din întreaga lume.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!