O colaborare de excepție – Alina Eremia x Irina Rimes – ,,Surprize pe fundal”

Când viața e o joacă, nu e nicio miză…

,,Surprize pe fundal” e piesa care te prinde în jocul vieții fără să-ți dai seama. Alina Eremia și Irina Rimes se unesc într-o colaborare de senzație, în care versurile lor te fac să te gândești că, uneori, viața e ca un joc în care miza nu contează. Dacă nu te uiți mereu după momentele spectaculoase și surprizele uriașe, ci te bucuri de lucrurile simple și de apusuri, totul e mai relaxant. Și ghici ce? Viața știe să-ți pregătească câteva surprize foarte mișto pe fundalul ei colorat, chiar dacă tu stai relaxat și fără griji.

Piesa a fost scrisă de Irina Rimes și Alina Eremia, alături de Sebastian Barac și Marcel Botezan, care s-au ocupat și de producție.

Alina Eremia și-a început cariera la o vârstă fragedă, iar la acest moment este una dintre cele mai apreciate artiste din industria muzicală. Cântecele și colaborările ei au fost întotdeauna în topuri, iar printre cele mai bune hituri ale Alinei includem: ,,Cum se face”, ,,A fost o nebunie”, ,,În dreapta ta”, colaborarea cu Vescan, ,,Tatuaj” și ,,Noi”. În 2021, Alina a lansat cel de-al doilea album al său, “Déjà Vu”, care a primit titlul de Best Album la The Artist Awards 2021. În 2022, Alina Eremia s-a bucurat de foarte mult succes cu single-uri care au ajuns rapid pe locul #1, cum ar fi ,,Supertare”, cu Connect-R, care le-a adus și premiul pentru cea mai bună colaborare a anului la The Artist Awards 2022, și ,,Cerul roșu”. În 2023, ea a adăugat un alt #1 cu ,,Ai fost”, colaborare cu Mario Fresh, care a fost #1 pe YouTube în tendințe și a intrat în topurile radio la doar două săptămâni de la lansare, fiind declarată și cea mai ascultată piesă a anului. De asemenea, artista a lansat două EP-uri speciale, “Metamorphosis” și ,,OH, NO!”. 2024 a venit cu succesul piesei ,,Nu te mai aștept”, scrisă de artistă și lansată inițial doar ca un piano session. Piesa a fost atât de bine primită, încât radiourile au preluat piesa și au adus-o până pe locul #2 în Top Media Forest.

Irina Rimes este unul dintre artiştii emblematici ai industriei muzicale din România, care şi-a pus amprenta asupra publicului şi topurilor radio şi TV prin stilul unic de interpretare, piese statement, peste 340 de show-uri live intense şi pline de emoţie și peste 450 de milioane de vizualizări pe Youtube. „Despre el”, „Cosmos”, „Pastila” și ,,ACASĂ” sunt cele patru albume compuse de Irina care includ hituri precum „Visele”, „Ce s-a întâmplat cu noi”, „Iubirea noastră mută”, „Bandana”, „Bolnavi amândoi”, „Nu ştii tu să fii bărbat”, iar colaborările cu artişti precum Guess Who, Carla’s Dreams, The Motans, INNA, Grasu XXL, Bruja sau Cris Cab, dar şi piesele compuse pentru Andra, Antonia, Nicole Cherry, confirmă versatilitatea sa. În 2022, Irina a lansat și mini seria de documentare „Pe drumul meu”, ce s-a bucurat de un real suport atât în mediul online, în special din partea fanilor, cât și în offline. De asemenea, artista a redevenit unul dintre jurații show-ului Vocea României, difuzat pe PROTV și a avut, conform audiențelor Media Forest, cea mai ascultată piesă a verii lui 2022, „Ba ba ba – Inima mea bate”. În 2023, Irina și-a încântat audiența cu piese precum ,,Neiubita ta”, ,,Flori de mai”, <<Changer>>, ,,Gelos”, dar și cu colaborarea cu Theo Rose pentru ,,Stinge Luminile”, piesă de pe soundtrack-ul oficial Miami Bici 2. Anul 2024 a început cu succesul muzical adus de colaborarea cu Dan Bălan pentru piesa ,,Ultima noapte”.

Piesa ,,Surprize pe fundal” face parte din campania LIDL România, ,,Să nu ai nicio surpriză e cea mai mare surpriză”.

Păreri?

Alexandra Stan colaborează cu Alex Gaudino și Mufasa & Hypeman pentru single-ul “Body”

Alexandra Stan a fost invitată de către Alex Gaudino, autorul hiturilor “Destination Calabria” sau “What A Feeling” (cu Kelly Rowland), să lanseze împreună melodia “Body”. Lor li s-au alăturat artiștii Musafa & Hypeman, cunoscuți la nivel mondial pentru piesa “Friday”.

Cei care vor asculta melodia vor identifica o tema celebra, din cea mai ascultată melodie a unui artist român pe Spotify (537 milioane) – Mr Saxobeat, hitul Alexandrei Stan, care, la 14 ani de când a fost lansat, încă ocupă primele locuri în topurile muzicale. În prezent este una dintre cele mai căutate melodii din lume, ocupă locul 68 în topul Shazam Global.

Alex Gaudino a introdus melodia recent în seturile lui, iar reacțiile pozitive nu au întârziat să apară; cu siguranță “Body” se va regăsi în show-urile lui de anul acesta.
Piesă “Body” este compusă de către Erik Smaaland, Kristoffer Tømmerbakke, Lise Reppe, Sinai Tedros, Alfonso Fortunato Gaudino, Giacomo Uber, alături de compozitorii “Mr. Saxobeat” și este perfectă pentru toate petrecerile din această vară.

Alexandra Stan este una dintre cele mai importante artiste de muzică pop-dance din România. Cu peste 5 milioane de ascultători, lunar, pe Spotify, Alexandra Stan este un adevărat fenomen al industriei. Artista și-a făcut debutul în muzică cu single-ul “Lollipop”. Ulterior, hituri ca “Mr. Saxobeat”, “Lemonade” sau “Get Back (ASAP)” au pus-o pe Alexandra pe harta muzicii internaționale. Totodată, “Mr Saxobeat” este cea mai ascultată melodie a unui artist român, pe Spotify, cu peste 500 milioane de stream-uri, și a reintrat în topul global Shazam, pe locul 68.
Cel mai recent album al Alexandrei este “Rainbows”, o colecție de 15 cântece, fiecare piesă prezentând o latură diferită a artistei, iar anul trecut a lansat piesa „Bobo”, a colaborat cu Vinai pentru piesa “Believe” și cu Mattn pentru piesa “Bitch is fire”.

Alessandro Alfonso Fortunato Gaudino, cunoscut după numele de scenă Alex Gaudino, este un DJ și producător muzical italian. De peste 20 ani în muzică, Alex Gaudino a lansat numeroase hituri și colaborări cu artiști precum Taboo (The Black Eyed Peas), Kelly Rowland sau Jordin Sparks.

Mufasa este un DJ și producător născut în Ghana. Mufasa și Hypeman sunt duo-ul care a ajuns la faima mondială după lansarea lor virală-emblematică a legendarului remix al lui MK pentru clasicul „Push The Feeling”. Refrenul “Its Friday then, It’s Saturday, Sunday, what!” din cântecul “Friday”, cu Riton și Nightcrawlers, a devenit celebru instant, iar artiști precum Katy PErry, Kanye West sau Gordon Ramsey au creat postări pe conturile de Social Media.

Păreri?

EMY Alupei, JUNO și DJ SAVA colaborează pentru prima dată și aduc în playlisturi „Fraiere”

EMY Alupei, JUNO și DJ SAVA își unesc forțele și aduc în playlisturi „Fraiere”, o piesă manifest pentru toți cei care și-au lăsat inima în mâna oamenilor nepotriviți. Cu muzica și versurile compuse de către EMY Alupei alături de JUNO, Alex Mladin, DJ SAVA și Gabriel Stănoiu, „Fraiere” este o poveste muzicală ce te poartă prin diverse stări și emoții și transmite un mesaj universal puternic despre iubire, viață și relații interpersonale. Single-ul este însoțit de un videoclip captivant ce dezvăluie o dragoste pasională ca în filmele cu gangsteri, în care EMY și JUNO joacă rolurile principale. Din povestea creionată de regizorul Cristi Roman nu lipsește nici DJ SAVA, care apare pentru prima dată în rolul unui polițist.

„Sunt foarte mândră de acest proiect. «Fraiere» înseamnă foarte mult pentru mine, iar colaborarea cu JUNO și DJ SAVA este cea mai tare colaborare pe care am avut-o de când am început să cânt și până acum. «Fraiere» este o piesă pe care am scris-o din tot sufletul meu pentru toate fetele rănite, dar și pentru băieții răniți, pentru că sunt sigură că sunt și niște fraiere care și-au bătut joc de mulți băieți de calitate, sufletiști. Toți suntem oameni și mai presus de atât, toți suntem suflete. Sper ca «Fraiere» să ajungă la inimile tuturor, să o simtă, să râdă, să plângă, să simtă. Asta îmi doresc cel mai mult”, spune EMY Alupei.

„«Fraiere» este o piesă în care am acceptat ca EMY să mă facă fraier pe refren… Lăsând gluma la o parte, mi-a plăcut mult situația despre care vorbește piesa, «înșelatul» e o treabă grea din punct de vedere sufletesc, care se întâmplă și m-a băgat și pe mine un pic cu mâinile în bagajul meu emoțional acumulat de când am relații și m-a făcut să mă deschid artistic cu niște povești ascunse pe acolo. Am acceptat instantaneu propunerea lui DJ SAVA de a fi pe piesă”, povestește JUNO.

„Mă bucur mult că lansăm în sfârșit această piesă și că am făcut echipă cu EMY și JUNO, nu cred că ar fi fost mai potrivite și cu mai multă chimie alte două voci pentru piesa «Fraiere». Single-ul are o poveste în care cu toții ne putem regăsi sau ne-am regăsit în trecut. Sperăm să vă placă și să ajungă acolo unde trebuie”, adaugă DJ SAVA.

Păreri?

Camila Cabello colaborează cu Playboi Carti pentru “I LUV IT”

Camila Cabello colaborează cu Playboi Carti pentru “I LUV IT”. Noul single a fost scris de Camila și creat alături de producătorul executiv El Guincho (Rosalia, J Balvin, Billie Eilish) și coproducătorul Jasper Harris (Baby Keem, Jack Harlow, Roddy Rich).

Pe măsură ce așteptarea pentru muzică nouă de la Camila a crescut, starul pop global a pregătit sosirea „I LUV IT” în ultimele săptămâni. La începutul acestei luni, Camila a fost văzută la meciul de baschet de la Miami Heat purtând un tricou personalizat cu eticheta „I LUV IT” pe spate, purtat și de jucătorul de la Miami Heat, Jimmy Butler.

Cabello apare în prezent pe coperta din martie 2024 a revistei Paper, unde discută despre influențele și inspirația pentru noua eră și noua ei melodie. Paper descrie noua piesă „I LUV IT” ca „o bucată cu adevărat haotică de pop digitalizat rapid și neclar, care trece peste tine ca o mașină sport din Miami”. Vorbind despre combinația specială dintre Cabello și producătorii ei, Paper a declarat că „rezultatele acestei construiri mondiale și descoperiri creative sunt al patrulea și cel mai îndrăzneț album al lui Cabello, care urmează să fie lansat în această vară”.

Vorbind despre noua melodie, Camila spune: „Anumite lucruri din tărâmul nostru uman mă fac să mă simt ca în spațiul cosmic, iar rarele momente în care am avut o chimie incredibilă cu cineva este una dintre ele. O parte din acel cocktail este, de asemenea, drama emoțională dintre tine și acea persoană, și haosul și fluturii, nervii și pasiunea. Este nesustenabil și nu pașnic și obositor, dar, de asemenea, ÎMI PLACE.”

Lansarea „I LUV IT” este însoțită de videoclipul său oficial îndrăzneț, regizat de Nicolás Méndez (Dua Lipa, Tame Impala, Travis Scott), care a fost filmat în Miami, la începutul acestui an.

Recent, pe măsură ce noua ei eră muzicală începe, Camila a prosperat. Ea a participat recent la petrecerea Vanity Fair Oscar îmbrăcată într-o superbă rochie personalizată a designerului Luar. Pe coperta ediției din februarie a revistei Puss Puss, Camila a dezvăluit detalii – pentru prima dată – despre ceea ce se poate aștepta de la noul ei proiect muzical, inclusiv colaborarea cu El Guincho și ridicarea talentului ei la un nivel superior. După aceasta, Camila a apărut în podcastul emblematic Call Her Daddy. În ianuarie, Camila a apărut la Sundance Film Festival din Utah pentru a sărbători filmul bio Rob Peace, în care Camila joacă alături de Mary J. Blige și Chiwetel Ejiofor.

Păreri?

The Motans și Andra colaborează pentru prima dată – ,,Înapoi în viitor”

Piesa ,,Înapoi în viitor” este o explozie de emoție și pasiune, în care The Motans și Andra se unesc pentru a crea o experiență muzicală inegalabilă. Este o simfonie a inimilor, în care vocile lor se împletesc armonios, formând un portret vibrant al sentimentelor.

Versurile piesei sunt un adevărat testament al sincerității și al vulnerabilității. Ele pătrund adânc în inimă, descriind fiecare aspect al unei iubiri care traversează timpul și spațiul. Vocile celor doi artiști sunt pur și simplu magice. Fiecare notă este cântată cu o intensitate și o profunzime care te va lasă fără cuvinte. Împreună, ei creează o armonie absolută, care te va învălui într-o atmosferă de vis și emoție.

Piesa a fost compusă de The Motans, Mario Fresh și Paul Iorga, care s-a ocupat și de partea de producție.

The Motans este unul dintre cele mai de succes proiecte muzicale din ultimii ani. Debutând în 2016 cu piesa ,,Tu”, artistul a ajuns repede la inima publicului, prin hituri precum ,,Versus”, „Weekend”, „Poem”, „Jackpot”, „August” sau „Înainte să ne fi născut”. Lansările sale ocupă constant topurile radio, cele trei albume ale sale, “My Gorgeous Drama Queen (2018)”, “My Rhythm & Soul (2020)” și “Great Expectations” s-au vândut în mii de exemplare fizice. După rezonanța EP-ului “Midnight Gems”, lansat în 2023 și marcat de colaborări semnificative în peisajul muzicii urbane, The Motans a continuat cu lansarea EP-ului conceptual “Rehab”. Acesta aduce o perspectivă analitică asupra temei dragostei, explorând-o prin prisma diferitelor adicții. Ultima sa colaborare, alături de Deliric, pentru piesa ,,București”, a făcut senzație în rândul fanilor artiștilor și a intrat rapid în trending-ul YouTube.

Una dintre cele mai iubite artiste din România, cu o carieră de peste 20 de ani, 13 albume la activ, multiple piese pe #1, încoronată cu titlul de Best Romanian Act și Europe Best Female Artist la MTV Europe Awards, în 2016, Andra este un pionier în industria muzicală și o adevărată inspirație pentru perseverența și versatilitatea de care dă mereu dovadă. Sub numele său stau multiple colaborări cu nume de succes atât din România, cât și cu artiști și compozitori onorați cu Grammy-uri, precum Enrique Iglesias, David Bisbal, Descemer Bueno, Lil Eddie și mulți alții. Artista este o prezență strălucitoare și în lumea televiziunii, fiind jurat în cadrul emisiunii ,,Românii au talent” încă din prima ediție și experimentând acest rol și în cadrul emisiunilor ,,Vocea României” și ,,Vocea României Junior”. În mediul online, Andra se poate lăuda cu o sumă de 8 milioane de urmăritori pe toate platformele. Cel mai recent succes al său este piesa ,,Nu m-am gândit la despărțire”, o colaborare cu Andrei Bănuță, care a stat timp de 19 săptămâni în Top 10 Media Forest, cu peak position #1, piesa cucerind, de asemenea, și platformele de streaming. Mai mult decât atât, Andra a colaborat cu una dintre cele mai de succes artiste de Flamenco și Spanish Pop, India Martinez, pentru piesa “El Vuelo”. Ultimul său single ,,Nemuritori”, a fost foarte bine primit de comunitatea sa.

Păreri?

INNA prezintă o super colaborare alături de VINAI și jayover – “Stuck in Limbo”

Nu ești pregătit pentru asta! Fii gata să apeși butonul de play din nou și din nou, pentru că INNA aduce vara din ce în ce mai aproape și e pregătită să te dea peste cap cu această colaborare impresionantă pentru “Stuck In Limbo”, alături de VINAI și jayover.

Această colaborare vibrantă între artiștii de renume INNA, VINAI și jayover promite să cucerească ringurile de dans pe tot parcursul verii, conturând o poveste ce se învârte în jurul sentimentelor de confuzie și incertitudine, prin ritmurile sale contagioase și melodiile hipnotice. Piesa începe cu un ritm vibrant și pulsant, captivând imediat atenția auditorului. Energia este molipsitoare, creând fundația ideală pentru o capodoperă care să zguduie ringul de dans. Vocea distinctă a INNEI se înalță deasupra muzicii, transmițând versurile care surprind perfect momentul unei situații neașteptate.

Piesa, un impresionant remake al hitului “Piano in the Dark” de Brenda Russell, a fost scrisă de Brenda Russell, Scott Cutler, Jeff Hull, Ida Botten, Molly Irvine, Giacomo Uber și produsă de VINAI, Giacomo Uber, Andy Dust.

VINAI este un duo italian de EDM, format în 2011 din frații Alessandro Vinai și Andrea Vinai, DJ și producători. Sunt bine cunoscuți pentru colaborările lor cu DJ de renume din întreaga lume precum Hardwell, R3hab, Afrojack, Dimitri Vegas & Like Mike. Sunt, de asemenea, o prezență constantă în line-up-urile festivalurilor precum Ultra Music sau Tomorrowland.

Giacomo Uber aka jayover a avut șansa de a-și arăta talentul, abilitățile și dedicarea remarcabile atât ca scriitor, cât și ca producător, lucrând la lansările unor artiști de renume mondial precum R3HAB, Gabry Ponte, Sigala, Ella Henderson, Glockenbach, Martin Jensen, MOLOW, Rompasso, HUGEL, Tungevaag, LUM! X, Moss Kena, Möwe, Harris & Ford, MOTi, Georgia Ku și mulți alții, obținând mai mult de 380M de stream-uri cumulate pe Spotify, 3 discuri de aur și locuri în topurile din întreaga Europă.

,,Abia aștept ca <<Stuck in Limbo>> să se audă în toate cluburile și la toate festivalurile”, a spus INNA.

,,Suntem foarte fericiți și onorați să colaborăm cu INNA pentru această piesă. Este una foarte specială pentru noi”, a spus VINAI.

,,A fost super fun să colaborăm cu INNA și VINAI pentru piesa asta. Sper să vă bucurați de ea la fel de mult ca mine!”, a spus jayover.

Anul trecut, INNA a lansat “Rock My Body” cu R3HAB, o piesă care a dominat clasamentele radio din Franța, dar și din Turcia, Olanda, Norvegia, Finlanda, și “Freak” cu Tujamo. De asemenea, piesa “VKTM”, în colaborare cu SICKOTOY și TAG, a fost inclusă în campania Victoria’s Secret ICON, într-un videoclip statement în care apar cele mai relevante modele internaționale din lume: Gisele Bundchen, Naomi Campbell, Emily Ratajkowski, Hailey Rhode Baldwin Bieber, Candice Swanepoel, Adriana Lima și Adut Akech Bior.

INNA, una dintre cele mai de succes artiste din România, cu o impresionantă carieră internațională, are peste 10 miliarde de vizualizări și stream-uri, peste 7 milioane de abonați pe YouTube și peste 11 milioane de ascultători lunari pe Spotify. Acesta este și un record pentru un artist român și confirmarea unui repertoriu cu zeci de hituri cunoscute și apreciate la nivel mondial, peste 1000 de concerte, cu colaborări cu artiști relevanți români și internaționali precum J Balvin, Pitbull, Daddy Yankee, Flo-Rida, Yandel, Alok, Timmy Trumpet, Sofi Tukker și alții.

Păreri?

James Carter colaborează cu XIRA pentru “Hideaway”

Artistul, DJ-ul și producătorul James Carter (cu 9 milioane de ascultători lunar) cu sediul în Berlin se alătură artistei australiene XIRA pentru a lansa “Hideaway” – o piesă moody house cu un sound catchy. Aceasta marchează a treia sa lansare sub propria sa casă de discuri ‘serotonin’ – care face parte din noul val Dance & Electronic.

După impactul pozitiv al single-ului “Can’t Forget You” alături de Ofenbach și James Blunt (artist și compozitor premiat cu platină și laureat la BRIT AWARDS), James Carter revine în atenția publicului. În vara anului 2022, James Carter a lansat hitul său colosal “Bad Memories” cu trioul italian DJ MEDUZA, FAST BOY & Elley Duhé, care a depășit 700 de milioane de stream-uri până în prezent și a fost certificat cu aur și platină în 6 țări.

,,Să colaborez cu XIRA pentru <<Hideaway>> a fost un proces extrem de palpitant! Am scris piesa anul trecut în mod spontan la Brighton. Piesa este dedicată nopților de vară târzii – un reminder să trăim prezentul și să evadăm din realitate doar pentru moment. Sper că toată lumea se va bucura de ea la fel de mult ca noi!” – James Carter

,,Să mă plimb prin Londra și să ascult <<Hideaway>> mă face să simt că este deja vară (chiar și cu 5 straturi de haine și o căciulă). Are acea energie nostalgică care te face să simți că ești în mijlocul mulțimii la festival și un hook simplu care (sperăm) va rămâne în mintea ta zile întregi. Lucrul cu James la această piesă a fost un vis absolut”. – XIRA

James Carter este un producător muzical, artist, director de casă de discuri și DJ extrem de talentat, originar din Londra, care locuiește în Berlin. Talentul și versatilitatea sa au fost recunoscute prin numeroase colaborări, coproducții și compoziții, inclusiv alături de artiști precum Tiesto, MEDUZA, David Guetta, Robin Schulz, Felix Jaehn, James Blunt, Ofenbach, Duke Dumont și Elderbrook. În mod remarcabil, a jucat un rol crucial în crearea unuia dintre cele mai mari hituri dance din 2022, “Bad Memories”, alături de trioul italian de DJ MEDUZA și de Elley Duhé și FAST BOY, care a urcat în topurile muzicale și a obținut un succes remarcabil la nivel mondial. Această piesă senzațională a ocupat poziții fruntașe, inclusiv locul #1 în Republica Cehă, România și Polonia. Realizările sale au fost recunoscute prin certificări de aur în Germania și Elveția, precum și certificări de platină în Austria și Polonia. Impactul muzicii sale a depășit granițele, captivând publicul la nivel global. Cu impresionanta sumă de 11 milioane de ascultători lunar pe Spotify, talentul artistic al lui James Carter continuă să lase o amprentă indelebilă în industrie. Single-ul său “Hands in the Fire” a devenit un fenomen viral pe TikTok, adunând peste 300 de milioane de vizualizări pe platformă și consolidând și mai mult atractivitatea sa la nivel mondial. Mai mult, în 2020, a fondat renumita casă de discuri “Lilly Era”, în continuă ascensiune, acumulând peste 500 de milioane de stream-uri pe diverse platforme.

Păreri?

KAROL G colaborează cu Tiësto pentru “CONTIGO”

KAROL G colaborează cu Tiësto pentru “CONTIGO”. Creată de Karol G și Pedro Artola și produsă de WeOwnTheCity, povestea țesută în „CONTIGO” este adusă la viață printr-un videoclip captivant cu Karol, Tiësto și Young Miko. Acest videoclip se scufundă într-o poveste duioasă a unui cuplu cu o conexiune pură și unică, creând o lume intimă în care parcă ar fi singurii oameni care există, izolați de zgomotul lumii. Ei trăiesc și iubesc sărbătorind intens acele sentimente care nu pot fi controlate și care sunt atât de puternice încât depășesc toate obstacolele.

Realizările recente ale lui Karol G stau ca o dovadă a impactului ei fără egal asupra industriei muzicale.
Recent, ea și-a început turneul Mañana Será Bonito Latam, pornind în Mexico City cu o performanță fără precedent: devenind prima artistă femeie care a vândut Estadio Azteca timp de trei nopți consecutiv, cu un număr remarcabil de 80.000 de participanți pe noapte.
Capacitatea remarcabilă a lui Karol de a-și uni baza de fani loiali și de a depăși granițele a fost demonstrată de gestul lor sincer – un banner masiv care poartă cuvintele „no quiero vida si no es contigo”, reluând sentimentul celei mai recente piese ale ei. Moștenirea lui Karol G ca forță de pionierat în industria muzicală continuă să înflorească, inspirând generații să vină cu dăruirea neclintită și realizările sale inovatoare.

Păreri?

Alex Parker și SBSTN ne prezintă o colaborare electrizantă, piesa „Save Me”

Alex Parker și SBSTN lansează piesa „Save Me”, o colaborare muzicală interesantă care aduce o combinație inovatoare între elemente din muzica electronică și inserții de pop.
Vocea vibrantă a lui SBSTRN se îmbină perfect cu producția lui Alex Parker, creând o piesă perfectă de pus pe repeat.

Alex Parker și SBSTN au mai colaborat în trecut pentru alte piese, precum „All this love”, dar și în studio-ul de înregistrări.
Alex Parker este un DJ, producător și compozitor român. Parker este cel mai bine cunoscut pentru că a devenit primul DJ care a cântat pe o turbină eoliană timp de peste 5 ore în timpul Festivalului Neversea din România în 2019. Parker a scris, produs și mixat peste 50 de melodii pentru artiști cunoscuți ai României, precum Antonia, Delia, Alexandra Stan, Morandi, JO, Liviu Teodorescu, Irina Rimes, MIRA, AMNA, Voltaj. Alex Parker a câștigat pentru prima dată notorietate internațională în 2016 cu single-ul său de debut, „Tropical Sun”, produs în Studiourile DeMoga, care a fost urmat de lansările sale din 2017, „Synchronize” cu Alexandra Stan și „Fix Your Heart” cu Misha Miller.

Parker și-a făcut debutul la Ultra Music în 2019 cu „In My Mind”, care a fost urmat de „Love Games” și „Addicted”. Tot în 2019, a co-fondat Creator Records și reprezintă artiști precum Holy Molly și Olivia Addams, pentru care a produs și scris single-uri ca „Menage A Trois” și „Dumb”. În 2021, single-ul său „I Want The Money (The Crypto Anthem)”, featuring cântăreața americană HERA, a fost prezentat în clădirea Times Square din New York. Mai mult, această melodie a marcat prima colaborare dintre un artist și o tehnologie gigantică, Elrond Network, o companie de top 50 de criptomonede.

În 2021, Alex Parker a semnat un contract cu Universal Music România și a marcat începutul acestei colaborări cu piesa „Home Alone”, alaturi de Alexandra Stan. În 2022, Alex Parker și-a unit forțele cu Bastien și a lansat single-ul „All This Love”, apoi au urmat piesele “Sticks and Stones” și “Insecure”. Iar în 2023, acesta a lansat piesele „Killer” cu Misha Miller, „No Sleep” cu Milan Gavris și „Hold You Down” alături de artista de origine bulgară Alma.

SBSTN își scrie propriile piese și pune accent pe exprimarea personală în detrimentul conformității. Scopul lui este să creeze muzică cu un sunet distinctiv și să îi inspire și pe alții să-și îmbrățișeze unicitatea. Mesajul lui SBSTN încurajează individualitatea, contestând normele sociale și sărbătorind libertatea de a-ți urmări pasiunile autentice. SBSTN nu este doar un star pop, ci un adept al autenticității și libertății creative.

Păreri?

Universal Music Group adresează o scrisoare către artiști și compozitori: De ce trebuie să punem pauză colaborării cu TikTok?

Misiunea noastră de bază este simplă: să ne susținem artiștii și compozitorii în a-și atinge cel mai inalt potențial creativ și comercial. Pentru a atinge aceste obiective, echipele noastre își folosesc experiența și pasiunea pentru a încheia parteneriate cu colaboratori din întreaga lume. Acești parteneri își iau în serios responsabilitățile de a compensa în mod echitabil artiștii și compozitorii noștri și de a trata cu respect experiența utilizatorului.

Unul dintre acești parteneri este TikTok, o platformă din ce în ce mai influentă, cu o tehnologie puternică și o bază masivă de utilizatori la nivel mondial. Ca și în cazul multor altor platforme cu care suntem parteneri, succesul TikTok a fost construit în mare parte cu ajutorul muzici create de artiștii și compozitorii noștri. Conducerea TikTok a afirmat public, cu mândrie, că „muzica este în centrul experienței TikTok”, iar analiza noastră confirmă că majoritatea conținutului de pe TikTok conține muzică, mai mult decât orice altă platformă socială majoră.

Termenii relației noastre cu TikTok sunt stabiliți printr-un contract ce expiră la 31 ianuarie 2024. În discuțiile de reînnoire a contractului, am insistat asupra a trei probleme critice — compensarea adecvată pentru artiștii și compozitorii noștri, protejarea artiștilor de efectele dăunătoare ale AI (inteligența artificială) și siguranța online pentru utilizatorii TikTok.

De-a lungul timpului, am lucrat pentru a adresa aceste probleme alături de toți parteneri noștri. De exemplu, inițiativa noastră centrată pe artist este concepută pentru a actualiza modelul de remunerare pentru streaming și pentru a recompensa mai bine artiștii, proporțional cu valoarea pe care aceștia o oferă diverselor platforme. În primele luni de la această inițiativă, suntem mândri să anunțăm că a fost primită pozitiv și preluată de o serie de parteneri, inclusiv de cea mai mare platformă muzicală din lume. De asemenea, am acționat strategic pentru a ne ține promisiunea de a elimina impactul negativ al AI, în timp ce luptăm pentru a ne asigura că drepturile și interesele artiștilor sunt protejate acum și în viitor. În plus, am încercat să generăm schimbări pozitive pentru utilizatorii lor și, prin extensie, pentru artiștii noștri, abordând problemele de siguranță online. Suntem recunoscuți ca liderul industriei și în ceea ce privește concentrarea asupra impactului pe care îl are muzica pentru sănătatea și bunăstarea publicului.

Legat de problema compensarii artiștilor și compozitorilor, TikTok a propus o rată ce reprezintă doar o fracțiune din rata pe care o plătesc celelalte platforme sociale majore, în mod similar. Astăzi, ca o indicație a cât de puțin compensează TikTok artiștii și compozitorii, în ciuda bazei sale masive și în creștere de utilizatori, a veniturilor din publicitate ce se află într-o creștere rapidă și a dependenței tot mai mare de conținutul bazat pe muzică, TikTok reprezintă doar aproximativ 1% din veniturile noastre totale.

În cele din urmă, TikTok încearcă să construiască o afacere bazată pe muzică, fără a plăti valoarea justă pentru conținutul muzical utilizat.

În ceea ce privește utilizarea inteligenței artificiale (AI) pe platformă, TikTok permite ca aceasta să fie inundată cu înregistrări generate de AI, permite dezvoltarea de instrumente ce promovează și încurajează crearea de muzică cu ajutorul AI pe platformă, iar ulterior solicită un drept contractual ce ar permite acestui conținut să diminueze masiv baza de calcul a remunerațiilor cuvenite artiștilor.

În plus, TikTok depune extrem de puțin efort pentru a face față volumului foarte mare de conținut ce încalcă drepturile artiștilor noștri si nu oferă soluții impotriva valului tot mai mare de conținut instigator la ură, bigotism, hărțuire de orice natură etc. de pe platformă. Singurul mijloc disponibil pentru eliminarea acestui tip de continut ce încalcă drepturile de autor sau de altă natură (cum ar fi falsurile pornografice ale artistilor)  este de fapt doar un proces extrem de anevoios si ineficient.

Propunerea noastră către TikTok, pentru a lua măsuri similare ca ale celorlalți parteneri și pentru a încerca să rezolve aceste probleme stringente, a fost tratată mai întâi cu indiferență și apoi cu intimidare.

Pe măsură ce negocierile noastre au continuat, TikTok a încercat să ne aducă în punctul în care am fi fost nevoiti să acceptăm un contract cu o valoare semnificativ mai mică decât valoarea justă de piață, care nu reflectă nici creșterea lor exponențială. Cum a încercat să ne intimideze? Prin eliminarea selectivă a muzicii unora dintre artiștii noștri în curs de dezvoltare, păstrând în același timp pe platformă muzica vedetelor noastre globale, care conduc publicul pe platformă.

Tacticile TikTok sunt evidente: folosirea platformei sale pentru a leza artiștii vulnerabili și încercarea de a ne intimida să acceptăm o înțelegere dezavantajoasă, care subevaluează muzica și prejudiciază atat artiștii și compozitorii noștri, cât și fanii acestora.

Scopul nostru primordial este de a proteja interesele artiștilor și compozitorilor pe care îi reprezentăm și vom susține întotdeauna valoarea creativă și comercială a muzicii.

Recunoaștem provocările și consecințele pe care le vor avea acțiunile TikTok și nu subestimăm ce va însemna acest lucru pentru artiștii noștri și fanii acestora. Dar avem o responsabilitate primordială față de artiști de a lupta pentru un nou acord în baza căruia aceștia sunt compensați corespunzător pentru munca lor, pe o platformă sigură, ce respectă creativitatea umană.

Ne onorăm responsabilitățile cu cea mai mare seriozitate. Intimidarea și amenințările nu ne vor determina niciodată să ne eschivăm de aceste responsabilități.

Păreri?