Mellina și What’s Up, colaborare lansată în zi cu ghinion – Nu mă lăsa

Într-o zi de marți 13, doi dintre cei mai îndrăgiți soliști de la noi și-au făcut timp să intre în studioul de înregistrări și să scoată o piesă ce va prinde imediat la public. Pentru că Mellina și What’s Up vor face din “Nu mă lăsa” o piesă de top împreună cu Sprint Music.

După ce ați văzut-o pe Mellina în diferite ipostaze, în diferite aventuri televizate artista își va surprinde din nou fanii. Și-a schimbat look-ul și apare într-o nouă ipostază: blondă. Alături de Sprint Music și What’s Up solista vine cu noutăți muzicale de top.
“Piesa “Nu mă lăsă” a pornit de la mine, apoi am lucrat la producție cu Cătălin Năstase și Alex Leceanu, fiind ideea managerului meu să i-o trimitem lui What’s Up. Lui i-a plăcut atât de mult încât și-a scris partea lui în 5 minute iar în 10 minute aveam piesa pentru că el și-a înregistrat la el în studio, pentru el a fost inspirație pe moment și așa a ieșit colaborarea mea cu What’s Up. Videoclipul a fost filmat de Octavian Iacob și sper să le placă oamenilor, este o piesă tristă așa cum mi-am obișnuit fanii. Sincer, nu știu de ce scriu piese triste chiar dacă sunt veselă. Chiar dacă e bucurie în viața mea, ies cel mai ușor din mine melodii triste, de suflet. Melodia va fi lansată în zi de marți 13, și sper să avem noroc, cum spune Vecan în piesa “Poză de album”, care a fost number 1, “vineri 13 cade pe scări”, sper să nu cădem pe scări, sper să fie tot așa cu succes. Sau nu. Important este să placă oamenilor și să o asculte cu sufletul. După Kilimanjaro și “Splash, vedete la apă” era cazul să mai scot și eu o piesă nouă, mă bucur că este în colaborare cu What’s Up, care este un artist a cărei muzică am ascultat-o de-a lungul anilor iar noi doi ne știm de vreo opt ani, am mai compus o piesă împreună, acum vreo 8- 10 ani, nu mai știu”, spune Mellina. Iar la rândul său What’s Up ne-a spus că “sunt foarte bucuros de această colaborare! Mă știu cu Melina de o vreme bună deja , ne-am întâlnit acum peste 7 ani, într-o tabără de muzică făcută de Marius Moga, iar de atunci tot așteptăm momentul perfect pentru o colaborare frumoasă! Așadar, iată-ne aici lansând împreunăa pe data de 13 Septembrie 2022 / marți care pentru mine nu înseamnă ghinion, sunt născut în București cartierul 13 Septembrie / sper din suflet să vă placă și vouă piesă noastră!”.

Păreri?

Revenire spectaculoasă pentru adolescenții de la 6Teen: au lansat videoclipul piesei “Melodia mea”! Ce rol are Mellina?

Gașca de cinci adolescenți din trupa 6Teen în frunte cu Mellina au revenit în atenția fanilor cu o nouă lansare. Tinerii au filmat videoclipul piesei “Melodia mea”, la care au lucrat cu Mellina, despre care puștii au numai cuvinte de laudă.

Spre final de ianuarie iată că membrii trupei 6Teen înființată de Mellina revin în atenția fanilor cu o nouă lansare specială alături de Sprint Music. Este vorba de piesa “Melodia mea” la care Mellina și Bogdan Ioan au colaborat la muzică iar pentru text au lucrat împreună Mellina și Larisa Scutitu.

“Am revenit la treabă și am lansat această piesă care a plăcut tuturor din prima clipă. Mă bucur că lucrez împreună cu copiii și am făcut lucruri minunate. Plus că împreună cu Maria Sepovenco am deschis scoala “Easy Singing School”, fostul TraLaLa School. După doi ani de zile ne reapucăm de treabă. Avem cursanți, aceiași care veneau de la început, s-a mai făcut școala online. Printre ei sunt și copiii din trupa 6Teen, care se pregătesc de multe surprize muzicle”, a povestit Mellina, pe numele ei adevărat Mădălina Dumitru.

Videoclipul piesei “Melodia mea”a fost filmat împreună cu Claudiu Stan de la MVPEntertainment și a fost unul plin de culoare. “La filmarea videoclipului am râs, am filmat două clipuri în aceeași zi. Este o piesă de dragoste care îți dă un alt vibe, e o piesă mișto. Am avut o zi minunată”, ne-a spuns Ana Maria Emilia Ene, una dintre soliste.

“A fost o experiență interesantă am cunoscut oamenii noi și sunt mândru că am putut să lucrez cu ei”, ne-a spus și Emil Nica. Iar colegul lui ne-a spus că “la filmări a fost foarte frumos, ne-a plăcut foarte mult și speram să avem astfel de experiențe din ce în ce mai des. Mi-a plăcut că piesa noastră a fost foarte ritmată. Mie îmi plac piesele R&B”, a spus Bogdan Antoneg. Iar Miruna Ivanciu ne-a mărturisit că “ne-am distrat foarte mult la filmări și deși se acumulase oboseala la un moment dat tot am reușit să ne păstram vibeul și am rămas pozitivi. Mi-a plăcut referenul, mi s-a părut catchy, mi-a plăcut că e un stil diferit, că am avut rap față de celelalte piese, Noi suntem foarte uniți și ne simțim bine împreună, ne-am susținut de fiecare dată.”

Iar Alexia Barblescu a mărturisit că s-au distrat mult la filmări. “Ne dădeam o energie atât de bună unul celuilalt atât în spatele camerelor cât și când eram pe platou. Mie personal mi-a plăcut cum sună vocile noastre pe piesă. Mi se pare că ne completam unul pe celălalt. Ne înțelegem foarte bine între noi. Deși n-am putut să ne vedem atât de des din cauza Covidului, pot spune că suntem destul de apropiați”.

Acestea fiind spuse, aștept părerile voastre!

VIDEO / Carla Burada, fata scriitorului și scenaristului român Mircea Eugen Burada, se lansează în muzică! Uite cum sună prima ei piesă “Da și nu”, produsă de Mellina

Fata scriitorului și scenaristului român Mircea Eugen Burada se lansează în muzică. În vârstă de doar 9 ani, Carla Burada își face debutul în muzică cu piesa “Da și nu”, produsă de Mellina.

“Carla este unul dintre cei mai talentați copii de la Tralala School, dar pe lângă acest lucru este un copil cu care am lucrat foarte ușor. În plus, este foarte muncitoare, ascultătoare și are foarte mare potențial ca peste câțiva anișori să devină un artist apreciat în industria muzicală. Baftă Carla!”, ne-a declarat cîntăreața Mellina, cea care a produs piesa “Da și nu”.

“Carla Burada este oglindirea expresiei: ”surcica nu sare departe de trunchi”. Talentul artistic moștenit de la tatăl ei Mircea Burada, m-a impresionat din prima clipă în care a scos primul sunet. Am auzit o voce puternică, încrezătoare cu un potențial artistic deosebit. Din prima lecție, colaborarea noastră a fost foarte productivă, datorită deschiderii pe care am simțit-o din partea acestui copil atât de talentat și muncitor. Acesta a fost factorul care a dus la “Da și nu”, prima piesă pentru care cu toții am muncit foarte mult, astfel încât, Carla să-i convingă pe toți copiii care își doresc să facă muzică, își pot depăși frica și neîncrederea, ajungând ca să-și vadă visul cu ochii”, ne-a declarat Maria Simion, profesoara de canto a Carlei Burada.

Piesa “Da și nu”, produsă de Mellina și Tralala School, iar mix și master de DOMG, se bucură și de un videoclip filmat în orășelul copiiilor din București, în regia lui Daniel Libeg.

Tatăl Carlei Burada, Mircea Eugen Burada, este un scriitor și scenarist român, cunoscut în special pentru “Nea Mărin miliardar”, cel mai vizionat film românesc din toate timpurile, al cărui scenariu l-a scris împreună cu Vintilă Corbul și Amza Pellea.

Așadar, acestea fiind spuse, vă invit cu multă plăcere să urmărim împreună clipul piesei “Da și nu”, apoi vă aștept cu impresiile voastre. Enjoy!

“Craciunul in Doi”, colindul inregistrat de MIKE & Maria Simion si produs de Mellina este #1 pe iTunes Romania!

“Craciunul in doi”, colindul pe care MIKE impreuna cu Maria Simion, profesoara de canto a vedetelor din Romania l-a lansat zilele trecute se bucura de aprecierea publicului, reusind sa ajunga #1 in top iTunes Romania.

Este prima piesa originala de Sarbatori lansata de cantaretul in varsta de 26 de ani, castigator al premiului de debut la Festivalul Callatis si a fost o adevarata surpriza ca in doar 5 zile piesa sa ajunga in topul iTunes.

Piesa a fost produsa de catre Mellina in studiourile de la Tra La La School si este prima colaborare a lui MIKE ce pregateste multe alte piese pentru anul 2018.

“Abia astept anul 2018 pentru ca am multe planuri si multe piese surpriza si colaborari ce vor fi lansate, mai ales pentru ca am contribuit si eu la creatie, pe partea de compozitie”, declara MIKE.


Pareri?

https://www.youtube.com/watch?v=oJI26gkL-_g&t=60s

VIDEO / Mellina schimbare de look si atitudine in clipul noului single “Poezii pe piele”! Cum arata artista blonda

Mellina lanseaza un videoclip emotionant la noul single “Poezii pe piele”, scris si compus de artista impreuna cu baietii de la DOMG (Dorian Oswin si Mihai Gruia) in studioul Mango Production.

Dupa ce a bifat colaborari cu artisti precum Karym – “Anonim”, Cortes – “Sa nu spui ca nu ti-am zis”, Cosy – “Trist dar adevarat”, NOSFE – “Ochii tai”, sau Mihai Chitu – “O ultima tigara”, Mellina revine de data aceasta cu un single solo. Versurile piesei “Poezii pe piele” vorbesc despre o dragoste neimpartasita.

Videoclipul regizat de Daniel Libeg vine in completarea mesajului single-ului si o prezinta pe artista intr-o cladire parasita, cu un look nou, artista poarta o peruca blonda, imbracata intr-un bady negru, si cu versuri din piesa scrise pe piele.

“Sunt om si prin definitie imperfect. Muzica pe care o fac este suma sentimentelor, trairilor si mai ales frustrailor mele. “Poezii pe piele” este una din fetele mele si ma bucur ca DOMG (Dorian Oswin si Mihai Gruia) a reusit prin productia lor sa imi impacheteze piesa astfel incat mesajul sa fie “there in your face” si le multumesc lor si lui Daniel Libeg ca mi-au inteles si sustinut viziunea! Luv u guys!”, a declarat Mellina.

Mellina a devenit cunoscuta publicului dupa ce a ajuns pe primele locuri in topurile muzicale din Romania cu single-ul de debut, “Poza de album”, in colaborare cu Vescan. In plus, a colaborat cu Bere Gratis, JerryCo, TWO, Karym, Mihai Chitu, Cosy, Cortes, NOSFE si a produs / scris piese pentru numerosi artisti din Romania. In pararel, artista se ocupa si de scoala de muzica Tralala School alaturi de “profa de canto a vedetelor”, Maria Simion.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu mare drag sa urmarim impreuna clipul piesei “Poezii pe piele”, apoi va astept cu impresiile voastre. Enjoy!

AMME lanseaza Te Digo, in colaborare cu Mellina!

Amme, adica Ana Maria Stinga, lanseaza un videoclip nou, extrem de provocator si plin de dans! Piesa este compusa de catre Madalina Dumitru adica Mellina iar videoclipul este regizat de catre Daniel Libeg. Mellina si Amme sunt bune prietene, Te Digo nefiind prima piesa compusa de Mellina pentru frumoasa artista.

“Sunt foarte fericita pentru ca am scris versurile acestei piese impreuna cu Mellina. De cand eram mica făceam versuri in spaniola si ma bucur ca mi-am pus amprenta si ca a ieșit asa cum ne am așteptat. Clipul este unul fresh, cu dans si multa, multa energie. Imi place la nebunie sa dansez, de curând mi-am deschis 2 scoli de dans pentru copii si sunt fericita ca piesa are un ritm dansant!” a declarat Amme.

Așadar, acestea fiind spuse, vă invit cu mare drag să urmărim împreună videoclipul piesei “Te Digo”, apoi vă aștept cu impresiile voastre. Enjoy!

Mihai Chitu lanseaza piesa si videoclipul “O ultima tigara”, feat. Mellina

Mihai Chitu, castigatorul concursului “Vocea Romaniei” din anul 2013, revine cu single-ul “O ultima tigara”, feat. Mellina. Piesa este compusa si produsa de catre DOMG (Dorian Oswin si Mihai Gruia) impreuna cu cei doi artisti, pentru Cat Music.

“Ma bucur mult ca am colaborat cu Mellina si producatorii de la DOMG. Mereu cand ne intalnim, exista un vibe bun si asta se reflecta si in muzica pe care o facem. ‘O ultima tigara’ pune in scena o relatie complicata, dar totodata foarte frumoasa, cu certuri, sentimente intense, dar care din cauza orgoliului si a neintelegerilor, nu poate avea un final fericit.”, a spus Mihai Chitu.

“’O ultima tigara’ este o piesa foarte speciala pentru mine, ma regasesc in ea. Piesa a luat nastere dupa un studio session alaturi de producatorii de la DOMG si Mihai Chitu. Sfarsitul unei relatii poate fi un sentiment dureros, dar trebuie sa invatam ca orice sfarsit inseamna un nou inceput. Pe Mihai il cunosc de la Vocea Romaniei si este intr-adevar demn de trofeul castigat acolo!”, a declarat Mellina.

Videoclipul piesei a fost filmat in Romania, in regia lui Daniel Libeg. De imaginea artistilor s-au ocupat Delade Beauty Salon (hair styling) si Raluca Nastase (make-up).

“Mihai Chitu si Mellina sunt doi artisti care ne plac foarte mult. Asa ca am decis sa compunem o piesa care sa ii poata aduce pe amandoi pe scena. Am intrat in studio si impreuna am reusit sa dam viata piesei “O ultima tigara”. O poveste de dragoste frumoasa, dar care intr-un final se incheie, arde si ajunge la filtru, precum o tigara!”, au adaugat baietii de la DOMG.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu mare drag sa urmarim impreuna videoclipul piesei “O ultima tigara”, apoi va astept cu impresiile voastre. Enjoy!

Mellina lanseaza “Ochii tai”, alaturi de Nosfe

Mellina lanseaza piesa si videoclipul “Ochii tai”, alaturi de NOSFE. Versurile sunt scrise de Nosfe si Mellina, iar piesa este o productie DOMG.

“Am inceput sa scriu piesa la volan. I-am trimis-o lui Nosfe, iar el a intrat imediat in filmul meu si chiar l-a dus mai departe. Apoi, prietenii de la DOMG au completat cu productia lor ‘nebuna’ si asa a iesit “Ochii mei”. Clipul a fost filmat in Tarnaveni si este semnat de Daniel Libeg, un tanar regizor in varsta de doar 20 ani, cu o viziune fresh. Toti au fost implicati trup si suflet si va ramane o excursie memorabila. TARNAVENI ROCKS!”, a declarat Mellina.

“M-am regasit imediat in piesa “Ochii Tai”. Atunci cand am primit-o, m-am apucat de scris si am ‘sapat’ adanc in experientele mele si in sufletul meu, pentru a transmite un sentiment cat mai real, despre lucrurile pe care le-am trait si simtit. Colaborarile mele nu sunt intamplatoare, iar pe piesa ‘Ochii Tai’ am scris asa cum nu scriu de obicei. Am schimbat anumite versuri, pentru a reda mai bine m-am inspirat din lucrurile pe care le-am trait eu sau cei din jurul meu. ‘Ochii tai’ este cu adevarat speciala. Ii multumesc Mellinei si baietilor de la DOMG pentru aceasta oportunitate! Bless!”, a adaugat NOSFE.

“Ne bucuram ca am avut din nou ocazia sa colaboram cu Nosfe, dupa productia piesei “Natural”. Nosfe e un artist foarte talentat si plin de energie care ne inspira, ne place foarte mult! Ideea piesei a pornit de la Mellina; am auzit-o si am decis ca vom lucra impreuna”, declara DOMG.

DOMG a compus si produs nenumarate hit-uri pentru artisti de top precum Delia, Andreea Banica, Vescan, Adrian Sina, Akcent, Kaya Jones (ex Pussycat Dolls). In prezent, cei doi baieti se pregatesc de lansarea noului lor single, un featuring surpriza, cu un sound fresh, pe care nu ai voie sa il ratezi.

Mellina a cunoscut succesul in 2014 odata cu hit-ul „Poza de album” feat. Vescan. Piesa i-a adus primul premiu important din cariera: „Strongest Message”, la RMA 2014. Au urmat piese precum „Cutremur in inima mea”, “Minciuna ma omoara”, “Ce o fi, o fi” si colaborari cu artisti precum: Bere Gratis („Pana sus la cer”), Two („Vinovat”), DOMG („You Broke My Heart”), JerryCo („Daca ma iubesti”), Karym (“Anonim”), Cortes (“Sa nu spui ca nu ti-am zis”), Cosy (“Trist dar adevarat”). Recent, artista a deschis impreuna cu Maria Simion scoala de muzica “Tralala School”.

Nosfe este un reprezentant al hip hop-ului romanesc. Anul trecut, artistul a lansat alaturi de Ruby piesa si videoclipul “Condimente”, care a generat aproape 52 de milioane de vizualizari pe YouTube. In prezent, Nosfe lucreaza la albumul lui solo, care se va numi “Uncle Benz”, si care va fi lansat in dublu CD, pe 2 octombrie. In acelasi timp, artistul si-a lansat un cooking show, “Condimentele lui NOSFE” si este in turneu cu Satra B.E.N.Z.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu mare drag sa urmarim impreuna videoclipul piesei “Ochii tai”, apoi va astept cu impresiile voastre. Enjoy!

Cosy si Mellina lanseaza single-ul si videoclipul “Trist dar Adevarat”

Cosy si Mellina lanseaza piesa si videoclipul ” Trist dar Adevarat “, alaturi de Cat Music si “Al saselea simt”. Videoclipul a fost filmat chiar pe acoperisul studioului “Al saselea simt” in regia lui Richard Stan, iar piesa a fost compusa de DOMG.

“Piesa este numita dupa o expresie des folosita in viata cotidiana si intalnita si in viata de cuplu, unde spunem ca adevarul si dragostea, de cele mai multe ori, dor iar asta este trist, dar adevarat. Ii multumesc echipei alaturi de care am lucrat pentru piesa si clip. Sper sa va incante atat povestea videoclipului, cat si mesajul piesei.” a spus Cosy.

“Din prima clipa, atunci cand am ascultat versurile piesei, am simtit emotie. Cosy este un artist foarte talentat, ambitios si ma bucur sa colaborez cu el. In ceea ce priveste clipul, a fost foarte fun la filmari, mai putin partea in care am inghetat de frig, dar ce nu facem noi artistii pentru muzica. Sper ca aceasta piesa sa ajunga la inimile voastre.”, a adaugat Mellina.

Cosy s-a remarcat prin colaborarile sale cu artisti precum Nico pentru piesa “Cine oare?”, Alessia pentru “Hollywood”, Bianca pentru “Evident”, Gabriela Amzaru pentru “Inger si Demon”.

Mellina a devenit cunoscuta publicului dupa ce a ajuns pe primele locuri in topurile muzicale din Romania cu single-ul de debut „Poza de album” in colaborare cu Vescan, compus si produs tot de baietii de la DOMG. Au urmat single-uri precum „Cutremur in inima mea”, „Daca ma iubesti” alaturi de JerryCo, „Minciuna ma omoara”, „Ce o fi, o fi” sau “Pana sus la cer” cu Bere Gratis. La inceputul anului, Mellina a lansat single-ul si clipul “Anonim”, alaturi de Karim.

Acestea fiind spuse, va invit cu multa placere sa urmarim impreuna clipul single-ului “Trist dar adevarat”, dupa care va astept cu parerile voastre. Enjoy!

“Sa nu spui ca nu ti-am spus” de colaborarea dintre Cortes si Mellina

De cate ori v-ati dorit sa reprosati unei persoane “Sa nu spui ca nu ti-am zis”?

Poate ca nu e spusa cu intentia de a reprosa, sau a accentua o greseala, este o fraza involuntara, dar de impact.

Cortes si Mellina lanseaza astazi piesa care insumeaza sentimentele continute aceasta replica de final. Despre promisiuni si deziluzii, despre despartire si resentimente, despre toate acestea Cortes canta in “Sa nu spui ca nu ti-am zis”

“Sa nu spui ca nu ti-am zis” ilustreaza momentul in care o relatie, dupa multe greseli, sacrificii, incercari esuate si promisiuni neindeplinite, ajunge la final; e atunci cand stii ca, orice ai face si oricat ai lasa de la tine, nu mai are rost sa continui. Piesa a fost produsa de baietii de la DOMG, iar rezultatul reprezinta ultimele cuvinte ale celui care pleaca pentru fosta partenera.” declara Cortes.

Mellina este cea care in aceasta colaborare reprezinta partea feminina a cuplurilor. Vocea ei complentand perfect tabloul pictat de catre Cortes.

“Ma bucur foarte mult de colaborarea cu Cortes! Este un artist pe care il admir si imi doream sa putem canta o piesa impreuna. Piesa o sa va ajunga la suflet cu siguranta, sa nu spuneti ca nu v-am zis!”

DOMG declara: “Cortes ne place foarte mult, am colaborat extrordinar de bine la piesa “Fara ea,fara el” feat Bianca ,asa ca am decis sa-i aratam si piesa cu Mellina,ne-a placut tuturor rezultatul final! Speram ca si voua o sa va placa le fel de mult!”

Sa spuneti cat mai multe cuvinte de dragoste partenerilor vostri, iar fraza “Sa nu spui ca nu ti-am zis” sa fie exclamata doar in momente de fericire!

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu mare drag sa ascultam impreuna noul single al lui Cortes, “Sa nu spui ca nu ti-am zis”, un feat. cu Mellina, apoi va astept cu impresii. Enjoy!