Vanotek lansează single-ul ”Shoot Your Shot” în colaborare cu Nahima

Vanotek aduce energie acestor zile de toamnă cu noul single care se numește “Shoot Your Shot” în colaborare cu Nahima, compozitoare și artistă din Statele Unite ale Americii.

 

Piesa, uptempo cu un mesaj îndrăzneț, a fost compusă și produsă de Vanotek, versuri Nahima, mix și master Sergiu Musteață și lansată cu videoclip editat de SAN.

 

“Shoot Your Shot” este una dintre piesele pe care le-am lucrat anul acesta în cadrul sesiunilor pe care le-am avut în Los Angeles, alături de producători și compozitori din toată lumea. Enjoy!”, a spus Vanotek.

 

Tot anul acesta, Vanotek a mai lansat piesele “Down South” în colaborare cu Alessiah, “Where The Wild Things Are” cu Oda Loves You, “Pullin’ Me” cu Brook Baili și “infinito” cu Layzee Ella.

 

Vanotek și-a început cariera în urmă cu 20 de ani și are o discografie impresionantă care include hituri precum „My Heart is Gone”, “I’m Coming Home”, „Tell Me Who”, „Cherry Lips”, „Dirty Diamonds”, „Back to Me”, „Bring Us Back”, colaborări cu nume deja consacrate din industria muzicală din România, dar și cu artiști internaționali.

 

Munca lui Vanotek a fost foarte apreciată, astfel că piese precum „My Heart is Gone” au fost nominalizate la „The Best Romanian Act” la MTV Europe Music Awards, „Tell Me Who” a ajuns pe locul 71 în topul Shazam Worldwide și pe locul 1 în Shazam Rusia și a fost licențiat de Ultra Music, una dintre cele mai cunoscute case de discuri din SUA. El este și câștigătorul discului de platină pentru single-ul „Tell Me Who” în Rusia și țările CSI.

 

Talentul și rezultatele sale au atras atenția duo-ului de producție Stargate, câștigători ai premiilor Grammy, 10x Billboard #1, Compozitorii Anului ASCA. Printre artiștii cu care aceștia au colaborat se numără Katy Perry, Rihanna, Beyonce, SIA, P!nk, Ei sunt inițiatori și mentori ai LAAMP (Los Angeles Academy for Artists and Music Production), un program muzical colaborativ pentru artiști, producători și compozitori din domeniul muzicii populare contemporane, un program muzical de nivel înalt de un an cu mentori de talie mondială. Vanotek a făcut parte din acest program timp de 9 luni.

Păreri?

Alessiah lansează single-ul Down South, în colaborare cu Vanotek

După ce a lansat melodia “Saturday Night”, o celebrare a libertății și a magiei care se întâmplă atunci când te lași condus de val și dansezi toată noaptea, acum, Alessiah lansează single-ul “Down South”, alături de Vanotek, producătorul primelor melodii lansate de către artistă, dar și unul dintre mentorii ei.

Alessiah și Vanotek nu numai că au creat o melodie excepțională, dar au lansat și un videoclip care încapsulează vizual esența melodiei, regizat de către SAN si filmat in Japonia. Videoclipul prezintă peisaje uluitoare și imagini vibrante care transportă publicul într-o călătorie „Down South”.

Dacă “Saturday Night” vorbește despre perspectiva fetei dintr-o poveste de iubire, acum Alessiah, în “Down South”, Alessiah ne prezintă perspectiva băiatului care inventează și se laudă pentru a cuceri o fată, fiind un contrast intre perspectivele diferite inspirate de adolescență.

Alessiah este una dintre cele mai promițătoare și talentate artiste din România. Alessiah a lansat până în prezent peste 30 de melodii și remix-uri, printre care “Summer Feeling”, “Nostalgia”, “On My Way”, iar în 2021 a venit cu o sesiune live alături de Muse Quartet, un cvartet de coarde. A lucrat în studio cu Vanotek, Manuel Riva sau Minelli, printre alții, în sesiuni de compoziție locale și internaționale.

Este pe deplin angajată când vine vorba de muzică și face tot ce îi stă în putință pentru a evolua, pentru a învăța ceva nou în fiecare zi și pentru a deveni cea mai bună versiune a ei însăși. De-a lungul timpului, Alessiah a colaborat cu artiști precum Alpha P, DJ-ul croat Arien, Iselin Solheim, Kenn Colt, Thyponyx si multi altii pentru proiectele lansate. În același timp, Alessiah și echipa ei au acordat o atenție deosebită videoclipurilor, încercând de fiecare dată să surprindă publicul cu imagini noi, din diferite locații, filmând din Japonia până Zanzibar, Nigeria, Spania sau Italia.

Păreri?

Vanotek lansează Happier, cel mai recent single cu sound retro synth wave și vibe de vară

Vara continuă cu cel mai recent single Vanotek “Happier”, care are un sound funk dance, melancolic și sensibil.

Piesa a fost compusă și produsă de Vanotek, mix și master Sergiu Musteață, iar videoclipul a fost regizat de Edward Aninaru, DoP – Shivashish Ahuja

“Happier” e acea piesă care însoțește zilele de libertate și de bucurie de a trăi viața la maximum”, a spus Vanotek.

Anterior acestui single, Vanotek a prezentat single-ul “Weekend” în colaborare cu Veve Milah, o piesă dance, în engleză și spaniolă, ca o zi de vară, cu o doză de optimism și energie.

Anul trecut, Vanotek a lansat “Someone” feat. Denitia și a produs cele două piese de la Bastard! – “You Lose” și “F..k That”.

“F..k That” a fost extrem de bine poziționată în topul Shazam Rusia, unde a ajuns până pe locul 1, devansând artiști precum The Weeknd, Dua Lipa, dar și în clasamentele radio de acolo, iar în top Shazam Global, a fost pe locul 21. Pe YouTube, piesa are peste 10 milioane de vizualizări.

Vanotek este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați producători din România, câștigător al discului de platină pentru “Tell Me Who” în Rusia și CIS.

Păreri?

Vanotek lansează Weekend, cu Veve Milah, o doză de optimism și energie

Vanotek prezintă single-ul “Weekend” în colaborare cu Veve Milah, o piesă dance, în engleză și spaniolă, ca o zi de vară, cu o doză de optimism și energie.

“Weekend” a fost compusă de Vanotek și de Veve Milah, versuri Veve Milah, produsă de Vanotek, iar videoclipul a fost regizat de SAN și filmat de David Mogan.

Veve Milah este o artistă, compozitoare și producătoare din Ibiza, cunoscută pentru single-ul “Chilleando por Madrid”.

“Weekend” este porția de energie, iubire și pozitivism pe care o împărtășesc publicului. Stay tuned for more”, a spus Vanotek.

Anul trecut, Vanotek a lansat “Someone” feat. Denitia și a produs cele două piese de la Bastard! – “You Lose” și “F..k That”.

“F..k That” a fost extrem de bine poziționată în topul Shazam Rusia, unde a ajuns până pe locul 1, devansând artiști precum The Weeknd, Dua Lipa, dar și în clasamentele radio de acolo, iar în top Shazam Global, a fost pe locul 29. Pe YouTube, piesa are peste 10 milioane de vizualizări.

Vanotek este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați producători din România, câștigător al discului de platină pentru “Tell Me Who” în Rusia și CIS.

Păreri?

Vanotek revine cu single-ul ”Someone” feat. Denitia, o piesă sensibilă cu aer melancolic și visător

Vanotek revine cu o piesă în același vibe și sound cu care și-a obișnuit publicul în colaborare cu Denitia.

“Someone” este o piesă sensibilă subliniată de vocea suavă a Denitiei, cu mesaj puternic, despre a găsi iubirea puternică și sinceră, pe acel cineva special care îți va fi aproape și care își va exprima sentimentele deschis.

Piesa a fost compusă de Denitia Odigie, Luisa Ionela Luca și de Vanotek, text Denitia Odigie și produsă de Vanotek.

Videoclipul a fost filmat în New York de David Mogan și Hugo Faraco și regizat de SAN cu care Vanotek lucrează în general.

“Vocea Denitiei m-a cucerit încă de la prima ascultare și am simțit că ea poate exprima sensibilitatea piesei “Someone” foarte bine”, a spus Vanotek.

Denitia este un artist indie pop din New York care a lansat albumul “Touch of the Sky”, o reflecție a iubirii, identității, tinereții și a propriei evoluții.

Vanotek a lansat anul trecut “Talk To Me” cu Bastien, o piesă disco, cu un sound diferit față de ceea ce a mai produs până acum acesta.

Vanotek este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați producători din România, câștigător al discului de platină pentru “Tell Me Who” în Rusia și CIS.

Păreri?

Vanotek lansează single-ul “Talk to Me” în colaborare cu Bastien

Vanotek prezintă single-ul “Talk to Me” în colaborare cu Bastien, cu un groove disco dance, o piesă cu un videoclip pe mood de party filmat și regizat de SAN.

Piesa a fost produsă de Vanotek și compusă de Vanotek, Bastien și Elena Moroșanu.

“Am făcut mai multe sesiuni cu Bastien, îmi place mult timbrul lui vocal și am considerat că dintre toate piesele la care am lucrat împreună, “Talk to Me” trebuie să fie lansată prima”, a spus Vanotek.

“Îmi aduc aminte de piesa “My heart is Gone” a lui Vanotek și încă de pe atunci, îmi doream să ajung la niște sesiuni cu el. Într-o zi, pur și simplu, m-am decis să îi scriu, i-am lăsat și câteva demo-uri, iar de atunci ne-am văzut destul de des la studio. Am lucrat la mai multe piese, dar am simțit că “Talk to Me” are o stare specială și că ar merita să o lansăm. Îmi doresc să lucrăm în continuare și să avem un number 1 împreună”, a declarat Bastien.

Sebastian Tudor aka Bastien este un tânăr singer/songwriter din București.

Cântărețul își scrie melodiile în studioul său de acasă și se pregătește de lansarea primului său EP.

Primul lui single “Stay with Me” a strans aproape 1,5 milioane de vizualizări pe YouTube și a fost susținut de publicații precum Complex UK, Fucking Young! Magazine Spain, Kaltblut, Born Music USA.

Găsindu-și influențele din dragostea pentru muzica pop, soul, RnB și electronică, Bastien a combinat idei cool – câteva dintre acestea amintesc de artiști precum James Arthur, Kwabs sau James Blake.

Tot anul acesta, Vanotek a lansat “Bring Us Back”, colaborare cu Joshua Ziggy.

Piesa a fost compusă de Vanotek și Joshua Ziggy, producător Vanotek, are un sound fresh, susținut puternic de viori și de timbrul vocal special al lui Joshua Ziggy.

“Bring Us Back” vorbește cu melancolie despre iubirea pierdută și despre dorința de a se întoarce la armonia de dinainte de despărțire.

Single-ul anterior se numește “Dirty Diamonds” și este o colaborare cu Tobi Ibitoye, cei doi fiind compozitorii piesei.

Vanotek a primit discul de platină pentru “Tell Me Who” în Rusia și CIS din partea Effective Records, un premiu important și o reușită relevantă pentru artiști.

Cu o muzică inconfundabilă și un sound original, producătorul și DJ-ul Vanotek s-a făcut remarcat și în afara României, iar piese precum”Back to Me” sau “My Heart is Gone” sunt fredonate de mulți fani din toată Europa.

Păreri?

Vanotek lansează single-ul “Bring Us Back” în colaborare cu Joshua Ziggy

Vanotek revine cu un nou single care se numește “Bring Us Back” și este în colaborare cu Joshua Ziggy.

Piesa compusă de Vanotek & Joshua Ziggy și produsă de Vanotek are un sound fresh, susținut puternic de viori și de timbrul vocal special al lui Joshua Ziggy.

“Bring Us Back” vorbește cu melancolie despre iubirea pierdută și despre dorința de a se întoarce la armonia de dinainte de despărțire.

Videoclipul a fost regizat de SAN, filmat de Alex Mureșan, producție Loops Production, iar filmările au avut loc la Hotel Lido.

„Am avut o sesiune cu Joshua Ziggy, a ieșit această piesă și am decis că vocea lui se potrivește pe Bring Us Back. Enjoy!”, a declarat Vanotek.

Cu o muzică inconfundabilă și un sound original, producătorul și DJ-ul Vanotek s-a făcut remarcat și în afara României, iar piese precum”Back to Me” sau “My Heart is Gone” sunt fredonate de mulți fani din toată Europa. În plus, Vanotek a primit discul de platină pentru “Tell Me Who” în Rusia și CIS din partea Effective Records, un premiu important și o reușită relevantă pentru artiști.

Vanotek va fi prezent cu Lori la Bukovel la festival în Ucraina pe 28 februarie, iar pe 31 mai, fanii îl pot vedea pe scena de la Romexpo în cadrul The Concert. Abonamentele pentru cele trei zile de muzică și entertainment powered by The Concert, dar și biletele pe zile pot fi cumpărate de aici: https://www.iabilet.ro/bilete-theconcert/.

Păreri?

Vanotek is gonna be there for you! Pe scena The Concert, pe 31 mai, la Romexpo

Un sound-emblemă, piese care au intrat în topurile radio din țară și din străinătate, un disc de platină obținut de curând în Rusia sunt doar trei dintre performanțele extraordinare de care se leagă numele Vanotek, celebrul DJ și producător muzical original din Republica Moldova. Pentru că publicul din România abia așteaptă o nouă întâlnire live cu el, Vanotek va fi prezent pe scena celui mai impozant eveniment muzical al anului – The Concert, care va avea loc la Romexpo, între 30 mai și 1 iunie. Concertul susținut de el va fi unul dintre cele mai grandioase din cariera artistului, iar pentru asta o armată întreagă de profesioniști se asigură că toate detaliile sunt puse la punct încă de pe acum.

„Mă bucur să mă întorc pe scena de la Romexpo, de data aceasta, într-un show atât de mare, care ține trei zile și trei nopți. Ne vedem pe 31 mai, la cea mai mare petrecere”, a declarat Vanotek.

Abonamentele pentru cele trei zile de muzică și entertainment powered by The Concert, dar și biletele pe zile pot fi cumpărate de aici: https://www.iabilet.ro/bilete-theconcert/.

Vă invit cu drag!

Finaliștii de la „Magic In 5″ au filmat primele lor videoclipuri alături de ADDA, Alex Velea și Vanotek

După aproape o săptămână de foc, apar și rezultatele de la „Magic In 5″, primul show de creație muzicală din România, care se desfășoară în online.

ADDA, Alex Velea și Vanotek, cei trei lideri de echipă din cadrul proiectului, au lucrat intens alături de concurenții lor pentru realizarea primelor piese pentru aceștia.

Pentru Maria, ADDA a compus „Pe ascuns”, pentru Denis, Alex Velea a compus single-ul „Vibe diferit”, iar pentru Stephen, Vanotek a lucrat la „Is This Love”. Pentru filmările clipului, cele trei echipe au avut timp o singură zi. Câștigătorul primei ediții „Magic In 5″ pleacă artist complet: cu piesă proprie și videoclip, plus un premiu în valoare de 5000 euro și posibilitatea încheierii unui contract cu Cat Music.

Deși aflat abia la prima ediție, „Magic In 5″ se diferențiază de celelalte talent show-uri de pe TV prin faptul că nu e doar un concurs de voci.

Show-ul este rezultatul unei idei dezvoltate de Andrei Șovan și ADDA, care, împreună cu Cătălin Rizea, soțul și managerul ADDEI, au pus la cale acest talent show muzical în parteneriat cu Cat Music.

Încântați de proiect, Vanotek și Alex Velea au spus imediat „DA” la propunerea de a deveni lideri de echipă alături de ADDA.

Piesa câștigătoare va fi aleasă prin votul publicului. Cei care vor să-și susțină favoritul, o pot face prin like, share și comment la piesă pe canalul de YouTube Cat Music.

Păreri?

https://www.youtube.com/watch?v=ISjO4occiAA&feature=youtu.be

https://www.youtube.com/watch?v=pKoioMRUAgs&feature=youtu.be

ADDA, Vanotek și Alex Velea și-au ales finaliștii pentru „Magic In 5″

În perioada 10-16 februarie are loc „Magic In 5″, primul show de creație muzicală din România, care se desfășoară în online, cu transmisiune live, zilnică, timp de 8 ore. După sute de înscrieri, cei trei lideri „Magic In 5″ – ADDA, Alex Velea și Vanotek – și-au ales finalistul alături de care să meargă în tabăra de creație de la Borșa.

Astfel, ADDA o are în echipă pe Maria Andraș din Sfântu Gheorghe, Alex Velea pe Denis Ianc din București, iar Vanotek compune o piesă pentru Stephen Moisă din Piatra Neamț.

Liderii de echipă și finaliștii petrec cinci zile la Borșa, unde o cabană a fost transformată în studiouri muzicale, în care fiecare lider compune o piesă pentru concurentul lui.

Live streaming-ul se face pe canalele de socializare (Facebook & Instagram) ale artiștilor și pe YouTube, dar și pe canalele „Magic In 5″, până pe 12 februarie inclusiv, în intervalele orare 12-16 și 18-22. Urmând ca joi, 13 februarie, să fie filmate videoclipurile pentru piese, iar vineri să fie lansate.
„Magic In 5″ este singurul show creator de identitate muzicală, de unde, în doar 5 zile, câștigătorul pleacă artist complet: cu piesă proprie și videoclip, plus un premiu în valoare de 5000 euro și posibilitatea încheierii unui contract cu Cat Music.

Păreri?

https://www.youtube.com/watch?v=n6vB_GkmBhk