Women in Animation⭐ Excelența feminină în animație, celebrată la cea de-a 16-a ediție Animest
2021-09-30 18:00:00
Regizoarele și producătoarele momentului, cele mai influente, dar și cele mai promițătoare voci feminine din lumea filmului de animație, vor fi celebrate la cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest, desfășurată în perioada 8-17 octombrie. Sub umbrela tematică Women in animation, cinefilii de toate vârstele vor descoperi în această toamnă o amplă selecție de filme semnate de artiste remarcabile din întreaga lume, multe dintre acestea difuzate în premieră în România, dar și un program special de scurtmetraje de arhivă, create de regizoare autohtone înainte și după 1989. Întreaga campanie de imagine Animest.16, realizată în parteneriat cu Ogilvy România, aduce un omagiu excelenței feminine în animație, invitând creatoarele să-și revendice locul binemeritat în spațiul public.

Programată inițial într-o formulă hibrid, în sălile de proiecție din București și online, pe platforma accesibilă din întreaga țară, ediția din acest an a festivalului ar putea suferi modificări în contextul impunerii unor noi măsuri de protecție și distanțare. În cazul în care activitatea sălilor de cinema din capitală va fi suspendată, proiecțiile online incluse în programul Animest.16 vor putea fi urmărite prin intermediul platformei de streaming a festivalului. 

Abonamentele Animest.16 care asigură accesul la toate filmele difuzate online sunt disponibile pe platforma: https://online.animest.ro/pricing/plans. Programul este în curs de actualizare.

Spectaculoasă și mereu surprinzătoare, lumea filmului de animație își continuă perpetua dezvoltare grație noilor tehnologii care alimentează posibilitățile infinite de exprimare prin intermediul imaginii. La rândul său, publicul îndrăgostit de filmele de animație se diversifică, manifestându-și din ce în ce mai vocal nevoia de reprezentare. La cea de-a 16-a ediție, cel mai amplu eveniment cinematografic din România dedicat filmului de animație lansează o nouă provocare, invitând spectatorii din întreaga țară într-o călătorie fascinantă prin universul poveștilor create de personalități feminine remarcabile. Regizoare și producătoare din toată lumea vor fi prezentate și promovate într-o secțiune specială, prin care Animest își propune să aducă un omagiu creației feminine, slab reprezentată în media, în pofida performanțelor înregistrate în competițiile marilor festivaluri sau exprimate prin succesele de box-office.
$9.99, r. Tatia Rosenthal
O amplă selecție de lungmetraje și scurtmetraje animate realizate de artiste din întreaga lume va putea fi urmărită în programul Animația la feminin – secțiune din care nu vor lipsi, la această ediție, filme precum Persepolis, bazat pe povestea creată de Marjane Satrapi și nominalizat în 2008 la Oscarul pentru cel mai bun lungmetraj de animație, sau $9.99, debutul regizoarei  Tatia Rosenthal, care a revoluționat universul vizual al cinematografiei animate, alături de scurtmetrajele celor mai relevante realizatoare de animație din 1935 încoace, incluse într-o retrospectivă curatoriată de festivalul de film Tricky Women/Tricky Realities din Viena. 

Profesionistele din industria autohtonă vor fi prezentate într-o secțiune dedicată, curatoriată de criticul de film Dana Duma. Romanian Women Directors Before 89 / After 89, cele două programe de scurtmetraje de arhivă semnate de regizoare care au contribuit la dezvoltarea industriei de film din țara noastră, se vor întoarce pe ecranele din România, oferind spectatorilor o felie de istorie mai puțin cunoscută publicului larg.

 
 
Campania de imagine Animest.16

Vocile feminine din lumea artei își revendică locul în spațiul public în spotul oficial Animest.16, o creație Ogilvy România, partener de tradiție al festivalului. Bianca Guz este protagonista poveștii și artista surprinsă în clip de polițistul interpretat de Cosmin Sîrbulescu, autorul elementelor de animație și cel care semnează regia spotului alături de Dani Macarie. Filmările au avut loc la Safe Frame, Dana Anghel s-a ocupat de costume, iar imaginea poartă semnătura directorului de imagine Alexandru Dorobanțu (ATE). Vizualul oficial al ediției marchează întoarcerea festivalului în calendarul evenimentelor culturale de neratat în această toamnă, având ca element central un personaj feminin, parte dintr-un concept care îi aparține ilustratoarei Tuan Nini.

„Propunerea primită din partea festivalului a însemnat foarte mult pentru mine, în contextul în care în ultimii ani, lucrând ca ilustratoare, am îndrăznit să fac și câțiva pași înspre lumea animației. Faptul că m-am aventurat în acest nou univers de una singură a născut în mine teamă și entuziasm deopotrivă, dar și o dorință reală de a intra în contact cu oamenii care își dedică viața filmului de animație. Mă onorează faptul că am primit oportunitatea de a crea imaginea care va reprezenta cea de-a 16-a ediție Animest, un eveniment care celebrează filmul de animație și comunitatea creatorilor săi.” subliniază artista Tuan Nini, autoarea ilustrației de pe afișul ediției din acest an.

Componența exclusiv feminină a juriului Animest.16

Animația la feminin, tema prin care Animest aduce un omagiu creatoarelor din industria filmului de gen, propune o nouă formulă de jurizare în cadrul principalelor secțiuni competiționale prezentate la această ediție. Invitate la București în perioada festivalului, trei profesioniste din lumea cinematografiei vor desemna anul acesta câștigătorul Trofeului Animest – premiul care care îi va asigura celui mai bun scurtmetraj prezentat la această ediție un loc pe lista filmelor eligibile la Oscar, dar vor decide și titlul câștigător în secțiunea de film studențesc. Multipremiata regizoare și producătoare Špela Čadež (Slovenia), câștigătoarea Trofeului Animest în 2014 cu Boles, va analiza scurtmetrajele din Competiția Internațională împreună cu Agnès Patron (Franța), laureata din 2020 cu filmul And Then the Bear, distins cu Premiul César pentru Cel mai bun scurtmetraj de animație. Juriul va fi completat de Aneta Ozorek (Polonia/ Olanda), directoarea artistică a festivalului Kaboom Animation Festival și liderul secțiunii de scurtmetraj CEE Animation Pitching Forum.

În secțiunea dedicată lungmetrajelor animate și în competiția de film românesc, premiile vor fi oferite în urma deliberării juriului din care vor face parte, la această ediție, Joanna Quinn (Marea Britanie), autoare prolifică, regizoare a două filme de animație nominalizate la Oscar, Izabela Plucińska (Polonia), câștigătoarea Ursului de Argint la Berlinală cu Jam Session (2005) și Mélody Boulissière (Franța), ale cărei filme au fost proiectate, de-a lungul timpului, în selecțiile celor mai importante festivaluri cinematografice din întreaga lume.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii! 

0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *