Alexia dă voce gândurilor și sentimentelor în noul ei single, Gemeni și balanță
2021-04-02 14:02:37

Alexia lansează clipul noului său single,Gemeni și balanță, o piesă de dragoste despre compatibilitate și dorința de aiubi. Vocea ei suavă este o declarație a pasiunii care este pusă la încercare de nepotrivirea semnelor astrologice.Piesa a fost compusă de Alex Pelin și Vlad Lucan, scrisă de Alex Pelin și produsă de Vlad Lucan

“Gemeni și balanță este o piesă extrem de diferită, specială și personală. A luat naștere cam în 3-4 ore, dintr-o <<joacă>>, la studio. Este specială pentru că eu sunt zodia gemeni, cu ascendent în balanță, ascendent pe care l-am aflat total întâmplător, după ce am înregistrat piesa. Cool, nu? Sunt foarte fericită ca am revenit cu o nouă piesă, în care sper să vă regăsiți, mai ales voi, gemenii și balanțele. Rezultatul mă încântă foarte tare, am avut parte, din nou, de o echipă deosebită, așa că, le mulțumesc tuturor celor implicați. Mulțumesc că au avut grijă ca GEMENI ȘI BALANȚĂ să sune și să arate în acest fel”, a spus Alexia.

Clipul și piesa reprezintă un puternic labirint al gândurilor, sentimentelor și dorințelor. Artista se luptă cu toate acestea pentru a găsi dragostea, însă propriile gânduri ajung să o dezamăgească. Întreaga luptă de a păstra iubirea intactă creează o contradicție invariabilă între momentele de candoare sau liniște și cele cu agitație sau tulburare.

Clipul a fost realizat de Bogdan Daragiu (regizor & DOP) și Loops Production (producție).

La numai 17 ani, Alexia a reușit să-și îndeplinească visul de a transmite publicului emoție și energie prin muzica sa. A început să cânte de când era mică, iar primele melodii le-a învățat de la bunica ei. Ele au fost și cele care au ajutat-o să câștige un concurs de muzică. Acela a fost momentul în care a prins încredere în ea și în talentul ei și a realizat că își dorește să devină artistă. De atunci, a câștigat numeroase concursuri de profil. Prima ei amintire legată de muzicăeste de când avea 6 ani și a auzit la radio una dintre melodiile lui Adele, care a inspirat-o și motivat-o să lupte ca într-o zi și piesele ei să fie auzite la radio. Și așa s-a întâmplat anul trecut, când a lansat piesa Cronic, feat. DJ Project, și piesa Pentru tine. Visurile Alexiei sunt legate de artă, se consideră un copil al muzicii, care își dorește să cânte pe marile scene, iar oamenii să-i cânte melodiile și să le simtă.

Păreri?

1,148 Post Views
0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *