
Zilele Filmului Românesc la TIFF.22
9 lungmetraje și 16 scurtmetraje intră în competiția Zilelor Filmului Românesc la TIFF.22. Selecția include câteva dintre cele mai bune filme românești ale anului trecut, dar

9 lungmetraje și 16 scurtmetraje intră în competiția Zilelor Filmului Românesc la TIFF.22. Selecția include câteva dintre cele mai bune filme românești ale anului trecut, dar

Actorul britanic Timothy Spall este unul dintre invitații speciali ai TIFF.22. Acesta va fi distins cu Premiul pentru Întreaga Activitate la Gala de Deschidere a festivalului, care va avea

Actorul australian Geoffrey Rush este invitatul special al TIFF.22. Cariera lui de peste 40 de ani, care cuprinde roluri în câteva dintre cele mai premiate filme ale

Ce mai rămâne din tine după ce ai pierdut tot ce ai iubit? Oare este posibil să depășești cu adevărat un astfel de moment? Otravă, noua

Pe 5 mai, clubul Guesthouse a fost luat cu asalt de sute de fani hip-hop din România. Bitză a făcut senzație la lansarea albumului Sevraj II.

La 30 de ani de la premieră, filmul de debut al regizorului Nae Caranfil intră din nou în cinematografele din toată țara. O comedie de

Shine Festival revine in 2023 dupa o pauza de 5 ani de data aceasta la Romexpo, vineri, pe 28 iulie in Parcarea C in aer

Trupa Iris urcă pe scenă, pe 17 iunie, la Arenele Române, adică. Cristi Minculescu, Valter&Boro, se întâlnesc fanii la cea de-a treia ediție Old Blacks

Grill Fest, cea mai nouă experiență de barbecue și muzică din România, a fost primită cu entuziasm de publicul din Constanța. Timp de 3 zile,

Festivalul aflat la prima ediție adună sub umbrela sa cântăreți, DJ’s, dansatori profesionisti cu cele mai cunoscute stiluri de muzică latino: reggaeton, salsa, bachata, tango,