
Killa Fonic explorează sound-ul country în „The Boy with Wings”
Killa Fonic surprinde din nou printr-o schimbare radicală de direcție artistică și lansează „The Boy with Wings”, o piesă care îl poartă, pentru prima dată,

Killa Fonic surprinde din nou printr-o schimbare radicală de direcție artistică și lansează „The Boy with Wings”, o piesă care îl poartă, pentru prima dată,

florianrus revine cu „Înseamnă ceva”, o piesă care transformă emoțiile greu de pus în cuvinte într-o declarație sinceră despre conexiune, vulnerabilitate și acele sentimente care,

RYAA își continuă parcursul artistic cu „A little bit of love”, o piesă care aduce în prim-plan o poveste despre atracție, vulnerabilitate și acel gen

JO a avut parte de o aniversare ca la carte! Artista și-a sărbătorit ziua de naștere miercuri seară, alături de familie, prieteni apropiați și nume

Unele iubiri se termină. Dorul, însă, rămâne. Pentru prima dată, Ela Trandafir și Andrei Bănuță își unesc vocile într-o piesă despre absență, amintiri și legături

Sunt colaborări care se leagă din strategii și calcule și altele care se întâmplă pur și simplu, pentru că oamenii potriviți ajung în aceeași cameră.

Două voci, două sensibilități și o poveste despre o iubire care a fost frumoasă, intensă și imposibil de uitat. Rita și Mark Stam își unesc

După succesul fenomenului „Solo Tu”, piesa care a ajuns #1 în România, Costi, Adrian Șaguna și Benzol lansează „Mi Vida”, un nou single construit pe

Ștefania și Andrei Bănuță lansează „Atât de tare”, o piesă de dragoste despre acea relație intensă și complicată, din care știi că ar trebui să

Ioana Ignat lansează „Need Your Love”, o colaborare internațională cu artistul jamaican PinkFox, care aduce împreună două lumi și două culturi muzicale diferite: România și