INTERVIU Marturii in premiera ale artistilor care vin la CATEDRAL, dupa doi ani de concerte umbrite de pandemie. Probabil ma voi simti ca in prima zi de scoala
2022-05-05 22:05:00

Milky Chance, Sevdaliza, Theophilus London, Moonlight Breakfast, Alexandrina, Dimitri’s Bats, CS84, Zimbru, Disco Sigaretta sunt o parte dintre numele sonore ale muzicii românești și internaționale, care vor urca pe scena CATEDRAL, cel mai amplu festival de muzică și arte vizuale din Moldova. Inclus în calendarul Romanian Creative Week, CATEDRAL se va desfășura în zilele de 20 mai și 21 mai, în grădinile Palas din Iași, și vine cu un line-up curatoriat de Summer Well.

Cu puțin timp înainte de a ajunge pe impresionanta scenă de la Iași, care va avea 13 metri înălțime și 33 de metri lățime, Moonlight Breakfast, Alexandrina și Zimbru au vorbit, într-un interviu acordat fanilor lor, despre emoțiile pe care le experimentează înainte de festival, după doi ani de restricții impuse de pandemie, despre planurile lor de viitor, dar și despre ce îi inspiră atunci când fac muzică.

Moonlight Breakfast: „Ne bucurăm extraordinar de mult că avem din nou ocazia
să cântăm și să interacționăm cu oamenii”

În 2012, Moonlight Breakfast primește trofeul pentru cea mai bună trupă, fiind desemnată, totodată, cea mai bună trupă de export a României. Caracterizată printr-un stil urban, trupa a devenit consacrată după ce a cântat în deschiderea concertului Jamiroquai din România, în 2011.

De-a lungul timpului, Moonlight Breakfast a fost prezentă la mai multe evenimente importante, precum festivitatea de închidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Soci 2014. Acum, Moonlight Breakfast va urca pe scena CATEDRAL, în capitala Moldovei.

În prezent, trupa este stabilită în Viena. Decizia de a pleca din țară nu are legătură, însă, cu cariera profesională, a menționat Cristina Siia, solista Moonlight Breakfast.

„Alegerea noastră de a ne muta nu a fost una profesională. Tatăl meu locuia în Austria și, după ce a fost diagnosticat cu ALS, și-a petrecut ultimii ani din viață imobilizat, într-un pat de spital. Ne-am mutat acolo ca să îl putem vedea mai des” , a mărturisit artista. Solista trupei a vorbit și despre inspirațiile din spatele pieselor semnate Moonlight Breakfast, punctând faptul că, în ultima perioadă, muzica lor a avut două mesaje principale: determinaria și perseverența, într-o perioadă în care neputința și neliniștea au fost prezente în viețile multor oameni.

„For some reason, ca mesaj, în ultima vreme, piesele pe care le-am făcut au fost despre determinare și perseverență. În general, este nevoie de multă muncă pentru a face ceva în industria muzicală, ca artist independent. Ultimii doi ani au fost cu atât mai mult o provocare. 2020 ar fi fost anul în care plănuiam primul nostru turneu în SUA, după ce am reușit să intrăm în top 100 pe ITunes și Amazon acolo. Știm cu toții ce s-a întâmplat, așa că acum, cu la fel de multă determinare și perseverență, plănuim un tuneru internațional pentru 2023. Ca stil, de obicei suntem influențați de muzica pe care ne place să o ascultăm, care e multă și diversă, iar asta se reflectă în producție. Bazooka are o experiență vastă ca producător și multi-instrumentist și modul în care combină stilurile muzicale sau alege tonurile e absolut genial, nu? Și nu spun asta doar pentru că suntem căsătoriți”, a mai povestit Cristina.

Înainte de pandemie, Moonlight Breakfast obișnuia să vină des în România, pentru concerte, însă perioada dificilă din ultimii doi ani a pus aceste evenimente pe pauză. Acum, trupa va urca pe scena CATEDRAL de la Iași. „Noi eram obișnuiți să venim în țară foarte des. În 2020 nu am mai cântat deloc, începând cu martie. Ne-a lipsit foarte mult energia de pe scenă. Ne bucurăm extraordinar de mult că avem din nou ocazia să cântăm și să interacționăm cu oamenii”, a mai spus solista Moonlight Breakfast.

Alexandrina: „Nu am mai urcat pe scenă de aproape trei ani, probabil mă voi simți ca în prima zi de școală”

Alexandrina este o artistă originară din Republica Moldova, iar întreaga sa viață se învârte în jurul muzicii, a picturii și a poeziei.

Alexandrina a devenit cunoscută în 2009, odată cu lansarea piesei „Fata merge pe jos”. În prezent, printre cele mai populare piese ale ei se numără „Orașul umbre”, care a fost inclusă pe coloana sonoră a serialului „Umbre”. De asemenea, artista a colaborat cu Deliric și cu Silent Strike, pentru piesa „Gaia”.

Până în prezent, Alexandrina a lansat două albume: „Omul de lut”, în 2009, și „Flori de spin”, în 2014, iar acum lucrează la două albume în limba română, în timp ce un altul, în limba engleză, este deja finalizat.

„De fiecare dată când îmi aduc aminte cât timp a trecut de la apariția ultimului album, parcă nu îmi vine să cred, pentru că am compus muzică nouă tot timpul, fără mari pauze. Este drept că, în ultimii ani, am studiat mult partea de producție muzicală, un proces anevoios pe care l-am început aproape de la zero. Am un album în limba engleză terminat de doi ani și două albume în limba română, în stadii avansate de producție. În ultima vreme, tot aștept un moment în care bucuria lansării unui album nou să fie deplină, neinfluențată de factori externi negativi. Dar pot să vă spun cu siguranță că, până la CATEDRAL, vor apărea piese noi”, a spus Alexandrina.

Viața Alexandrinei este despre artă, iar pasiunile sale se îmbină una cu alta pentru a crea o operă completă: muzică, vizual, poezie. „Întotdeauna când scriu versurile unei piese, le vizualizez, am în minte un tablou pe care l-aș putea picta. Am perioade în care mă ocup mai mult de muzică, altele în care pictez mai mult, dar nu aș avea cum să renunț definitiv la vreuna din ele, pentru că merg mână în mână”, a mai precizat artista.

CATEDRAL vine după o perioadă care a afectat puternic viața artistică din întreaga lume, astfel că emoțiile sunt cu mult mai puternice acum, înaintea unui concert, față de ce era în urmă cu doi ani, spune Alexandrina. „Emoțiile sunt mari înaintea fiecărui concert, dar se risipesc repede după ce intrăm pe scenă. Dacă la concertele mici, de club, știu că în public sunt, în general, doar oameni veniți special să ne asculte pe noi, la festivaluri publicul este mai divers, așa că se mai adaugă un strat de emoții, pentru că nu este clar cum vom fi receptați. Acum, faptul că nu am mai urcat pe scenă de aproape trei ani mai adaugă un layer, probabil mă voi simți ca în prima zi de școală, dar sunt sigură că toate emoțiile se vor transforma pe scena de la CATEDRAL în energie pozitivă”, a precizat Alexandrina.

Zimbru: „Proiectul a început ca o joacă”

ZIMBRU este o formație disco-punk din Cluj-Napoca, formată din Teodora Retegan, Paul Bucovesan, Andrei Bobiș și Oana Pop. Muzica ZIMBRU este diferită și a reușit să atragă rapid fani, fiind prezentă în 2019 la aproape toate marile festivaluri din România.

Trupa creează melodii care sunt o combinație de sintetizatoare, chitare, percuție și mult mister și seamănă cu muzica disco din urmă cu câteva decenii. „Primele piese scrise erau mult mai pop, pline de chestii electronice și, demo cu demo, ne-am apropiat de varianta în care sună trupa azi. Ne plac mult o grămadă de trupe new-wave, post-punk, synth-pop și chestia asta normal că s-a infiltrat în ce scriem. Am făcut și facem muzică ce seamănă cu muzica pe care o ascultăm, pe care dansăm”, au transmis artiștii Zimbru, pentru fanii lor.

Dacă piesele pe care le lansează sunt definite de mister, numele și l-au ales dintr-un considerent mult mai simplu: „Am vrut să avem un nume în limba română, iar zimbrii sunt niște super-drăgălășenii, that easy. Cât despre începuturi, proiectul a început ca o joacă, la distanță, schimbând e-mail-uri cu idei de piese, încercând să învățăm să facem muzică altfel decât o făceam în precedenta formație, Lights Out. Am început efectiv să cântăm ca o formație în 2018 și am petrecut un an întreg punând laolaltă live show-ul ZIMBRU”.

În ceea ce privește procesul de creație din spatele unei piese, drumul este lung: au loc schimbări, se plimbă idei și se fac multe repetiții. „De obicei, durează mult să facem o piesă. Procesul se tot schimbă, se poate întâmpla să scriem totul pe calculatorul de la studio și, apoi, să ne învățăm piesa ca și cum am fi un cover band ZIMBRU, sau se poate întâmpla să ne tot jucăm cu o idee împreună până prinde contur, structură”, mai arată artiștii.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

344 Post Views
0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *