Moonlight, o poveste care n-a mai fost spusă, de vineri pe marile ecrane

n lumina lunii / Moonlight, în regia lui Barry Jenkins, câștigătorul premiului Oscar pentru Cel mai bun film, Cel mai bun scenariu adaptat și Cel mai bun actor într-un rol secundar, intră din 10 martie pe marile ecrane, distribuit de Transilvania Film.

Filmul va rula în cinematografe din București, Baia Mare, Bârlad, Bistrița, Botoșani, Brașov, Buzău, Caransebeș, Constanța, Craiova, Cluj-Napoca, Deva, Focșani, Galați, Gura Humorului, Iași, Odobești, Onești, Oradea, Piatra-Neamț, Pitești, Reșița, Sfântu Gheorghe, Sibiu,Târgu-Jiu, Târgu-Mureș, Timișoara, Vaslui.

„Mor după Moonlight! E unul dintre cele mai bune filme făcute vreodată!”, a exclamat actrița Emma Stone imediat după ce statueta pentru Cel mai bun film a plecat de la La La Land spre Moonlight, în ceea ce va rămâne în istorie ca cea mai mare gafă de la premiile Oscar.

Cu peste 150 de premii și 200 de nominalizări în festivaluri de film din toată lumea, Moonlight este adaptarea cinematografică a piesei de teatru In Moonlight Black Boys Look Blue, scrisă de Tarell Alvin McCraney.

„Tarell McCraney a copilărit în același cartier ca mine, iar când am citit piesa am recunoscut multe lucruri în comun cu propria mea copilărie și mi-am spus că e un material bun pentru un film. Primul aspect pe care l-am decis a fost structura, să găsesc trei actori diferiți care să interpreteze personajul principal. Asta a fost partea ușoară. Partea dificilă a fost să-mi dau seama dacă pot să fac asta, pentru că filmul este atât de complex și abordează atâtea subiecte despre care nu prea se vorbește”, povestește regizorul Barry Jenkins într-un interviu pentru Indiewire.

În lumina lunii / Moonlight urmărește un tânăr american de culoare, din copilărie și până la maturitate, în timp ce se străduiește să-și găsească sensul în lume. Povestea atemporală despre legături umane și descoperirea de sine conturează un portret dinamic al vieții contemporane afro-americane și o intensă meditație personală și poetică asupra identității, familiei, prieteniei și dragostei.

„Moonlight este o poveste care n-a mai fost spusă. Fie că o plasezi în zona de cinema gay afro-american, fie în cea de cinema urban masculin, lipsa poveștilor coming-of-age cu personaje de tipul lui Chiron și plasate în zone ca centrul Miami-ului este pronunțată și regretabilă. Știu, e superficial să spui că lipsa asta face filmul o poveste importantă la nivel universal, mai corect este să o încadrezi așa: există oameni ca personajele noastre”, povestește regizorul pentru Indiewire.

Personajul principal, în cele trei ipostaze, este interpretat de Alex Hibbert, Ashton Sanders (The Retrieval) și Trevante Rhodes (Westworld). Naomi Harris o interpretează pe mama lui Chiron, rol care îi aduce și o primă nominalizare la Oscar pentru Cea mai bună actriță în rol principal. Iar Mahershala Ali (House of Cards), în rol de protector, primește Oscarul pentru Cel mai bun actor în rol secundar.

În lumina lunii / Moonlight este o producție SUA.

Acestea fiind spuse, vă invit cu multă plăcere ca până vineri să vizionăm împreună trailerul, după care vă aștept cu părerile voastre. Enjoy!

100 Post Views

Natalie Imbruglia la Bucuresti: Ultima saptamana de bilete reduse!

Natalie Imbruglia aduce in premiera in Romania hiturile care au facut-o celebra in cadrul unui show acustic, sambata, pe 29 aprilie la Beraria H din Bucuresti! Turneul international acustic al celebrei artiste porneste pe 22 aprilie in Rusia si va include si Romania alaturi de tari ca Marea Britanie, Italia, Croatia, Ucraina, Polonia, Germania sau Danemarca.

A ramas o singura saptamana in care mai gasiti bilete la preturi earlybird. Incepand cu data de 15 martie acestea se vor scumpi. Biletele pot fi achizitionate in format electronic pe www.iabilet.ro si in reteaua fizica iabilet.ro/retea : Magazinele Flanco, Metrou Unirii 1 langa casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX – Telekom, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Hard Rock Cafe, Beraria H, Agentiile Perfect Tour, Magazinele Uman si pe terminalele self-service ZebraPay din toata tara la urmatoarele preturi:

– EARLYBIRD pana pe 15 martie: Categoria A – 135 de lei, Categoria B – 99 de lei, Categoria C – 70 de lei

– PRESALE pana pe 29 aprilie: Categoria A – 150 de lei, Categoria B – 120 de lei, Categoria C – 90 de lei

– LA INTRARE: Categoria A – 170 de lei, Categoria B – 140 de lei, Categoria C – 100 de lei

Harta categoriilor poate fi gasita aici: www.berariah.ro/upload_pics/harta-sala-abc.jpg

FOARTE IMPORTANT: Dupa achizitionarea biletelor va rugam sa va rezervati si masa la Beraria H direct prin telefon la 0725 345 345 (in cazul in care linia este ocupata trimiteti un SMS cu numele si veti fi sunati inapoi in cel mai scurt timp pentru confirmarea detaliilor) sau pe email la vreau@berariah.ro . Nu se fac rezervari fara biletele cumparate. Toate biletele au loc la masa. Numarul de bilete este limitat.

Despre Natalie Imbruglia

Actrita, cantareata si fotomodel, Natalie Imbruglia face parte din triumviratul feminin pop-rock “Natalie Imbruglia – Alanis Morissette – Sheryl Crow” ce a dominat in anii ’90 televiziunile si radiourile din intreaga lume. Materialele sale au fost vandute in zeci de milioane de exemplare pe intregul glob, iar albumul de debut “Left of the Middle” detine in continuare recordul pentru “Best selling debut album by a pop/rock/alternative female artist”. In 2004, Natalie a fost clasata pe locul 6 in topul celor mai frumoase femei ale tuturor timpurilor, iar cariera sa cinematografica i-a adus roluri in pelicule de succes precum “Johnny English” (2003), “Closed for Winter” (2009) sau Underdogs (2013).

Cel mai recent album al artistei, “Male”, a fost lansat in vara anului 2015 si este o incercare inedita si curajoasa de a reinterpreta intr-o maniera feminina si delicata nu mai putin de treisprezece piese compuse si cantate de voci barbatesti celebre. “Male” a fost primit foarte bine atat de critici, cat si de fanii artistei.

Acestea fiind spuse, va invit cu multa placere la un eveniment BestMusic Live Concerts powered by Magic FM, dupa care va astept cu parerile voastre. Enjoy!

Torn (“Left of the Middle” – 1997)

www.youtube.com/watch?v=VV1XWJN3nJo

Wrong Impression (“White Lilies Island” – 2001)

www.youtube.com/watch?v=3Vt0d9YlTC4

Shiver (“Counting Down the Days” – 2005)

www.youtube.com/watch?v=ZwAd_ag9Q0E

125 Post Views

In ajun de ziua femeii, Trupa Vunk spune “Hai, mersi” pentru inspiratie!

Dupa premiera din luna februarie, primul videoclip filmat live pe Facebook pentru “Camera ei”, trupa Vunk a ales sa multumeasca femeilor pentru inspiratie, prin muzica.

“Hai, mersi” este a treia piesa a trupei Vunk ce beneficiază de un videoclip animat, dupa “Balada pentru o minune” si “1000”, aceasta din urma fiind lansata cu ocazia zilei femeii, in anul 2003.

Fanii vor gasi si in acest videoclip noi indicii despre cel mai grandios concert al unui artist roman, Secretul tau, ce se va desfasura pe 25 mai la Sala Polivalenta.

“Pentru ca cele mai multe dintre cantecele noastre sunt inspirate de femei, pentru ca tot ele m-au facut sa ma cunosc mai bine si prin bucurie si prin suferinta, pentru ca m-au invatat cum se iubeste si cum nu, pentru ca o femeie are si rolul de a vindeca ce a ranit o alta, pentru ca ma inspira si din bine si din rau, pentru cel putin toate acestea am scris “Hai, mersi”. Este o declaratie de nevoie fata de inspiratia pe care doar o femeie ti-o poate da.”, a declarat Cornel ILIE, liderul trupei Vunk.

Piesa face parte din albumul, Extrovertit, ce va fi lansat pe 25 mai.

Biletele au fost deja puse în vanzare pe iabilet.ro, bilete.ro si in magazinele inmedio si Germanos.

Acestea fiind spuse, va invit cu multa placere sa vizionam impreuna viodeoclipul piesei “Hai, mersi”, dupa care va astept cu parerile voastre. Enjoy!

110 Post Views

Vrani Volosa in premiera la Bucuresti

Dupa ce in anii trecuti au sustinut mai multe concerte in Romania (Timisoara, Sibiu, Craiova, Targu Mures, Cluj, Iasi), bulgarii de la Vrani Volosa vor sustine in sfarsit (in data de 9 Martie), primul lor concert in Capitala. Concertul va avea loc in Club Fabrica si va face parte dintr-un eveniment numit „Pagan East”, alaturi de Harmasar (Republica Moldova) si Reflections (Romania).

Vrani Volosa este o trupa de pagan metal din Burgas (coasta bulgara a Marii Negre). Numele trupei inseamna „Corbii lui Veles”, Veles fiind zeul mortii in mitologia slava. Muzica lor are influente foarte variate, de la genul clasic (Black Sabbath, Pink Floyd, Jethro Tull) pana la black, doom, folk sau death metal melodic (Bathory, Primordial, Borknagar, Enslaved).

Cei cinci „corbi” nu incearca sub nici o forma sa copieze la intamplare pentru a se integra in genul „viking metal”. Si-au creat un stil propriu, folosind din plin experienta pe care au dobandit-o de-a lungul timpului, activand in cadrul unor proiecte de tot felul (rock/metal, muzica clasica, muzica corala, muzica traditionala bulgareasca). Totusi, in ceea ce priveste mesajul versurilor sau subiectele alese, Vrani Volosa nu este o trupa cu mult diferita de majoritatea trupelor de pagan metal. Subiectele preferate sunt cele legate de natura sau de istoria si mitologia bulgara. Pe albumul nou (care va fi lansat anul acesta), subiectul favorit este marea, nu numai cu frumusetea, dar si cu ororile ei.

Trupa a luat nastere in anul 2003. De atunci, au scos pe piata mini-albumul „Where the Heart Burns”, albumul „Heresy / Epec” si un DVD- „Sailor Songs”, care include variante acustice live ale pieselor de pe albume.
Primul lor concert a fost in deschidere pentru Orphaned Land, iar mai tarziu au cantat alaturi de trupe ca Manegarm, Finsterforst, Arkona, Skyclad sau Pungent Stench, fiind prezenti in cadrul unor festivaluri, cum a fost si „Rock’n’ Iasi Outdoors Edition” in 2016.

In vara lui 2017 va fi lansat un nou album, „Among the Loneliest Of Waves”, album de pe care veti putea asculta in premiera cateva piese in cadrul concertului din „Fabrica”.

Componenta Vrani Volosa:
Hristo Krasimirov: vocal
Kolyo Zhelyazkhov: chitara
Alexander Hristov: chitara
Daniel Sartonev: chitara bass
Dessislav Ivanov: tobe

Discografia Vrani Volosa:
“Where The Heart Burns” (CD-EP, Corvus Records, 2004)
“Heresy / Epec” (CD, Corvus Records, 2005)
“Sailor Songs” (DVD, Corvus Records, 2013)
“Amongst The Loneliest Of Waves” (CD / MP3, Corvus Records, 2017)

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu drag la acest concert, apoi va astept cu impresii. Enjoy!

“Wreck”

https://www.youtube.com/watch?v=xK5bMS4ME2o

“Rising Red”

https://www.youtube.com/watch?v=gEWqBQeIuRY

“Man Of Iron”

113 Post Views

Iuliana Tudor, transformare spectaculoasa!

Iuliana Tudor este intr-o forma de zile mari. Vedeta a prezentat aseara Finala Eurovision România 2017 si a aratat spectaculos! Daca pana acum a adoptat tinute “cuminti”, Iuliana Tudor si-a uimit aseara telespectatorii. A optat pentru o tinuta indrazneata si a imbracat o rochie semnata de Cristina Savulescu, in care s-a simtit minunat.

In ultima aperioada, imaginea Iulianei Tudor s-a schimbat vizibil, prezentatoarea tv aparand din ce in ce mai des la rubricile de vedete bine imbracate.

“Fiind vorba despre Eurovision, am considerat impreuna cu echipa mea de stiliști ca este important sa fac o schimbare. Eurovisionul înseamnă alt gen de muzica, alta stare, alt tip de producție fata de ceea ce fac eu la “O data-n viața”. Prin urmare, a trebuit sa fiu in ton cu ceea ce se întâmpla in jurul meu. M-am simțit minunat și mulțumesc TVR pentru provocare. Felicitări câștigătorilor!”, spune Iuliana Tudor.

Responsabilii pentru aparitia de top de aseara a vedetei, de la Finala Eurovision România 2017, sunt: Styling- Madena Pasare, Hairstylisti – Georgiana Semen și Cristi Pascu, Make-up – Marga Ianas, Rochia – Cristina Savulescu si Credit Foto – Ioana Chirita.

Ce parere aveti de noul look al frumoasei Iuliana? Dar de faptul ca Ilinca si Alex Florea ne vor reprezenta la Eurovision anul acesta cu piesa “Yodel It”?

143 Post Views

BERA este “Untouchable”

Artistul/compozitorul BERA lanseaza “Untouchable”, noul sau single. Piesa si-a facut debutul in iTunes, Spotify si multe alte platforme digitale vineri, 3 martie.

O data cu lansarea single-ului, BERA a colaborat cu Sak Noel, Filatov & Karas, Crazibiza si Oliver Twizt pentru cateva remixuri care vor fi lansate in saptamanile urmatoare.

Videoclipul piesei s-a lansat pe data de 3 martie pe canalul oficial al artistului, regizat chiar de BERA.

In lunile urmatoare, BERA se pregateste de un turneu promotional international precum si lansarea albumului sau de debut.

Acestea fiind spuse, va invit cu multa placere sa vizionam impreuna viodeoclipul piesei “Untouchable”, dupa care va astept cu parerile voastre. Enjoy!

100 Post Views

Ed Sheeran doboara noi recorduri muzicale!

68 milioane de streamuri pe Spotify? Ed Sheeran a reusit sa doboare un nou record digital!

Cel de-al treilea album al artistului, asteptat cu nerabdare de catre fanii din toata lumea, a luat cu asalt platforma de streaming online Spotify si a trecut de cifra de 56 milioane de streamuri pe data de 3 martie, inregistrand un record absolut pentru ziua de lansare.

Ed Sheeran a reusit mai mult decat si-a imaginat, recordul anterior fiind detinut de catre The Weeknd cu piesa Starboy si 29 milioane de streamuri in Noiembrie 2016.

Acesta nu este singurul record detinut de catre artist: piesele sale au adunat mai mult de 68 milioane de streamuri pe Spotify, reusind astfel sa doboare recordul detinut anterior tot de catre The Weeknd (40 milioane).

In acelasi timp, Ed Sheeran a reusit sa-si doboare propriul record pentru cele mai multe play-uri ale unei piese pe Spotify in 24 de ore.

“Shape Of You” a strans peste 10 milioane de streamuri pe platforma online pe data de 3 martie, recordul anterior fiind stabilit tot de Sheeran, cu o luna in urma, cand a inregistrat aproape 8 miloane.

Toate cele 16 piese incluse pe editia Deluxe a albumului “÷” (Divide) au ajuns in Spotify Global Top 50, iar Ed Sheeran este cel mai popular artist de pe platforma, cu peste 45 milioane de abonati.

Povestea din spatele albumului are mai multe capitole: Divide a depasit intr-o singura zi cifra de vanzari pe care au avut-o cele mai populare albume anul trecut intr-o saptamana.

Ed Sheeran este un artist extraordinar care inspira generatii intregi, iar lansarea albumului Divide s-a transformat intr-un eveniment international de succes!

Ce parere aveti? Eu zic ca Ed Sheeran face numai lucruri frumoase. Va invit sa dam din nou play piesei “Shape of You”. Merita, nu?

114 Post Views

FreeStay lanseaza single-ul si videoclipul “Din Intamplare”

FreeStay lanseaza single-ul si videoclipul “Din intamplare”, o piesa despre iubirea dintre doi indragostiti, dar si vulnerabilitatea si greselile lor.

O multime de emotii cuprind sufletul unui barbat atunci cand simte cat de tare a ranit femeia care il iubeste. Florin Ristei impreuna cu trupa sa, descrie o dragoste intensa, ce s-a consumat mult prea repede din cauza slabiciunilor.

“#DinIntamplare este o piesa cu o incarcatura emotionala puternica, care ilustreaza o poveste de dragoste privita din perspectiva barbatului care isi asuma si recunoaste partea lui de vina. Ne-am dorit sa mai umanizam un pic partea masculina care iese sifonata din aproape orice situatie.” a declarat Florin Ristei.

Verrsurile si muzica poarta semnatura lui Florin Ristei, iar #DinIntamplare a fost orchestrata de catre Costin Bodea. Clipul a fost regizat de catre Trandafilm (Ionut Trandafir).

“Piesa este compusa de mine cu ceva timp in urma, intr-o noapte, dupa un concert, in inspiratia diminetii. Si a singuratatii. Sper ca piesa sa atinga multe suflete pentru ca noi intotdeauna punem multa pasiune in orice interpretare live cu trupa FreeStay.” a adaugat Florin Ristei.

Trupa este cunoscuta si apreciata pentru spectacolele live, unde muzica vorbeste de la sine. Cu un public fidel, care ii urmeaza concert dupa concert, FreeStay a adunat milioane de vizualizari la piese precum “Trebuia sa fii tu”, o colaboare cu Mahia Beldo, “Altfel de magie” sau “Cersetori de iubire”. De asemenea, colaborarea lui Florin Ristei cu Vescan pentru piesa”Las-o” a fost una inedita, aceasta devenind unul dintre hiturile lui 2016.

Acestea fiind spuse, va invit cu multa placere sa vizionam impreuna viodeoclipul piesei “Din Intamplare”, dupa care va astept cu parerile voastre. Enjoy!

112 Post Views

CRBL lanseaza single-ul si videoclipul “Fitza”

CRBL lanseaza “Fitza” – un single si videoclip cu mult dans, energie si buna dispozitie. Artistul a adunat dansatori profesionisti, copii si tineri cu atitudine, in acelasi loc pentru un clip “Fitza”. Surpriza clipului este Smiley, care canta si danseaza alaturi de CRBL.

Beat-ul piesei este atat de cool incat ii va misca de la prima ascultare, pana si pe cei care nu stiu street dance. Pentru videoclip, CRBL continua colaboarea cu Black Film. Piesa este scrisa de catre Smiley, Micu Dorian, Kamelia & George Hora, si produsa in studiourile HaHaHa Production.

“Asa cum spune si single-ul, m-am saturat de piese de dragoste, piese sociale, piese de suferinta, piese de masina, piese bune, dar cu dansul…. Ce facem cu dansul? Imi place sa dansez si imi place sa vad cum se danseaza, cum oamenii se deconecteaza prin dans.
Am ales sa fac un videoclip cu copii, pentru ca sunt sinceri si danseaza daca le place muzica. Daca nu, nu. Vreau sa aduc aminte tuturor ca exista muzica de dans. Nu conteaza cum dansezi, ci conteaza sa dansezi.”, declara CRBL.

Cantaret, coregraf si dansator, CRBL si-a inceput cariera solo cu single-ul “Romanu’ n-are noroc”, lansat in 2010. Pana in prezent, artistul a lansat single-uri de succes precum “Petre” (feat Adda), “Kboom”, “Plange sufletul meu” (feat Anlora), “Buna dimineata” (feat Denise), “Toata tara” (feat Ruby), “Din studio” si multe altele.

Acestea fiind spuse, va invit cu multa placere sa vizionam impreuna viodeoclipul piesei “Fitza”, dupa care va astept cu parerile voastre. Enjoy!

107 Post Views

IRINA RIMES, SCHIMBARE IMPRESIONANTA DE LOOK

Si-a cucerit fanii din Romania cu sensibilitatea si muzica ei, iar acum Irina Rimes mai surprinde inca o data. Artista intampina primavara cu o schimbare impresionanta de look!

In videoclipul noului ei single, “Ce s-a intamplat cu noi”, Irina este bruneta si are breton. “Sunt intr-o continua schimbare, transformare si reinventare. Cand eram mica plangeam ca vreau sa imi tai parul si mama nu voia. La insistentele mele, mama mi-a facut o coada pe care, insa, mi-a taiat-o cand faceam baie. Nici acum nu m-a crezut cand a vazut noua tunsoare, mama a crezut ca este peruca! Sunt foarte incantata de rezultatul final si incerc sa ma privesc din alta perspectiva!” a declarat Irina Rimes. De noul look s-a ocupat hairstilistul Alex Ifimov, care a decis ce tunsoare si ce culoare o vor avantaja pe artista.

“Ce s-a intamplat cu noi” este o balada sincera de iubire ce ilustreaza trairile interioare si tumultul din sufletul indragostitilor. Piesa este inspirata din viata artistei, din experienta ei personala, din iubirea pe care o traieste si va fi lansata in curand. Mai mult de atat, noul single va fi pe noul album, ce urmeaza sa apara in aceasta primavara.

Dupa hitul care a facut-o cunoscuta in toata tara, “Visele”, si cu care a cucerit clasamentele muzicale, Irina Rimes continua sa isi demonstreze talentul si ambitia. Artista a fost revelatia anului 2016 cand a lansat prima trilogie din industria muzicala, Iubiri Secrete, ce cuprinde piese precum “Iubirea noastra muta”, “De ce tu” si “Haina ta”. Acestea au strans milioane de vizualizari pe Youtube, iar pentru acest an Irina pregateste si un album.

Iata mai jos transformarea! Ce parere aveti? Ii sta bine?

98 Post Views