Premieră în industria de stand-up comedy! La cererea publicului, Badea, Bordea şi Micutzu fac încă un spectacol “La cererea publicului”

În doar câteva zile de la punerea biletelor în vânzare, show-ul din 31 octombrie de la Sala Palatului a fost deja sold-out.

Prin urmare, Badea, Bordea şi Micutzu, în deschidere cu Mocanu, Cortea şi Bucalae au plănuit un al doilea spectacol, chiar a doua zi, pe 1 noiembrie, tot la Sala Palatului, ora 19:00, pentru a satisface dorinţa iubitorilor de umor autentic românesc.

Pornit de la o parodie, titlul s-a dovedit a fi, în mod ironic, o ştire confirmată în doar câteva zile de la anunţarea primului eveniment. Biletele pentru al doilea show au fost puse în vanzare și se găsesc la Sala Palatului și pe iabilet.ro.

Deci, pe 31 octombrie și pe 1 noiembrie 2017 îi vom vedea pe Badea, Bordea şi Micutzu în roluri de autori, regizori, actori şi interpreţi. Cei 3 se număra printre protagoniştii stand-up-ului românesc, apărut în România în urmă cu vreo 15 ani. Acum, Badea, Bordea şi Micutzu vin în premieră în această formulă la Sala Palatului, într-un spectacol de peste două ore, cu glume noi, inspirate din poveştile lor de viaţă, dar şi ale personajelor de lângă ei.

Decorul digital, adaptat la fiecare dintre momente, este menit să amplifice efectele celor 3 episoade principale, puse în scenă de Dan Badea, Cătălin Bordea şi Cosmin Nedelcu (Micutzu), avându-i în deschidere pe Alex Mocanu, Nelu Cortea şi Radu Bucalae. Din motive lesne de înţeles, prezenţa copiilor cu vârstă sub 16 ani nu este recomandată.

Pentru persoanele cu dizabilităţi, organizatorii pun la dispoziţie 20 de bilete gratuite, care pot fi solicitate la adresa: ticketing@sublimeromania.com.

Așadar, acestea fiind spuse, vă invit cu mare drag la evenimentul organizat de Sublime România în colaborare cu Front Row Events şi promovat de HTag PR, apoi vă aștept cu impresiile voastre. Enjoy!

Guess Who va lansa albumul „Un Anonim Celebru”, printr-un concert la Arenele Romane (Bucuresti)

Dupa lansarea celui de-al treilea album solo si a videoclipurilor „Un Anonim Celebru”, „Stele” si „Cupidon”, in aceasta toamna, Guess Who va incepe un turneu national de promovare a albumului „Un Anonim Celebru”.

Turneul va debuta pe data de 5 octombrie, la Timisoara si se va incheia pe data de 10 noiembrie la Arenele Romane, in Bucuresti. Show-ul va fi plin de energie, sustinut de invitati speciali, lumini si proiectii video, pe durata caruia veti putea asculta in varianta live band atat piesele de pe cel mai nou album Guess Who, cat si hiturile lansate de-a lungul anilor. Pe durata concertului de lansare, Guess Who va fi insotit pe scena de band-ul sau, format din Vlad Bolborea (tobe), Radu Dumitriu (bass), Stefan Mihailescu (chitara), Relu Batog (clape).

Biletele pot fi achizitionate in avans direct de pe www.iabilet.ro sau din punctele de vanzare IaBilet.ro (lista completa este disponibila aici). Pretul unui bilet pentru concertul din Bucuresti este 40 lei, iar, in ziua concertului, la intrarea in Arenele Romane, biletele vor putea fi achizitionate cu 50 lei. In acelasi timp, primele 200 de bilete puse la vanzare prin reteaua IaBilet.ro vor costa 30 lei (early bird).

„Un Anonim Celebru” reprezinta cel de-al treilea album solo din cariera lui Guess Who si este disponibil din luna mai a acestui an. Materialul poate fi gasit in format digital, pe canalul de YouTube Okapi Sound si pe toate platformele de streaming disponibile, precum si descarcat din iTunes sau Google Play. In plus, albumul poate fi comandat online in format fizic (CD) de pe Okapi Sound Store sau cumparat din magazinele de specialitate din tara.

Recent, Guess Who a lansat videoclipul piesei “Cupidon” (feat. Irina Rimes); un videoclip animat, realizat de Frame Breed Studio, cu o productie complexa, pentru care s-a lucrat aproximativ 8 luni si la care au participat mai mult de 20 de graficieni. In mai putin de 2 zile de cand a fost lansat, clipul a ajuns pe primul loc in Trending YouTube si, pana in prezent, are peste 3 milioane de vizualizari.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu mare drag la concert si sa (re)urmarim impreuna clipul piesei “Cupidon”, apoi va astept cu impresiile voastre. Enjoy!

Lora lanseaza single-ul “Lume”, in colaborare cu Sergiu Ferat, o satira la adresa societatii in care traim

Lora, una dintre cele mai apreciate si curajoase artiste din Romania, lanseaza piesa “Lume”, impreuna cu Sergiu Ferat, ce scoate in evidenta o latura a societatii despre care putini au curajul sa vorbeasca si anume, diferenta dintre esenta si aparenta.

Piesa “Lume” este compusa de catre Lora, alaturi de Vlad Popescu, Serban Cazan, Florin Boka si Sergiu Ferat. Videoclipul a fost filmat intr-o locatie eleganta din Bucuresti, Palace Casino / Casa Vernescu, in regia lui Florin G. Botea, Rival Film Romania.

“Istoria piesei a inceput cu 13 ani in urma, atunci cand am scris prima strofa. Apoi, intr-o seara, cand eram la studioul HaHaHa Production, Sergiu canta la chitara si am inceput sa fredonez strofa piesei <> care instant i-a atras atentia lui Sergiu. Dintr-o data am inceput sa cant refrenul ca si cum l-as fi stiut dintotdeauna. Vlad Popescu a inceput productia piesei iar Serban Cazan a compus la clape acel acordeon ce da un touch aparte piesei… and magic happened. Ma bucur nespus ca am lansat aceast single alaturi de Sergiu. Suntem foarte buni prieteni si este unul dintre cei mai talentati artisti pe care ii cunosc”, declara Lora.

Odata cu lansarea single-ului anterior, “Valul”, Lora a abordat un alt look, dar si noi stiluri muzicale. Artista a descis sa transmita mesaje care au legatura cu societatea zilelor noastre si sa evedentieze influenta pe care aceasta o poate avea asupra noastra.

In clipul single-ului “Lume”, Lora isi expune atat latura sensibila si eleganta, cat si cea curajoasa si puternica, marcand astfel trecerea de la ce se vede in exterior, la ce se intampla in interior. Videoclipul este o alegorie a societatii din zilele noastre si ne prezinta o licitatie in cadrul careia oamenii se lupta sa obtina lucruri pe care le considera valoroase, dar care de fapt sunt lipsite de continut.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu mare drag sa urmarim impreuna clipul piesei “Lume”, apoi va astept cu impresiile voastre. Enjoy!

Micke Moreno lansează două live-uri acustice “El Amor” şi “Juego”

Micke Moreno, artistul de origine columbiană ce s-a alăturat în această vară label-ului Global Records Latin, noua divizie Global Records, continuă să surprindă publicul internaţional.

După succesul piesei „El Amor”, un featuring Micke și Antonia, care se apropie deja de 3,5 milioane de vizualizări pe YouTube, artistul lansează două live-uri acustice sensibile, acompaniate la chitară.

Micke Moreno este de origine columbiană și a moștenit talentul artistic de la părinții săi. La numai 3 ani a apărut într-un serial TV, iar rolul acesta i-a deschis drumul către nu mai puțin de 70 de producții din domenii variate, de la televiziune, la film, reclame, videoclipuri, piese de teatru și concerte.

Show-urile sale au fost difuzate de marile canale TV din America Latină, printre care Disney Kids, Fox Telecolumbia, Teleset sau Caracol TV.
În 2016 a participat la show-ul TV „La Banda”, alături de Yoandri Cabrera și Fabyan Sanchez.

În 2017, Micke semnează cu Global Latin, divizie a Global Records, și colaborează cu producători și compozitori din lumea întreagă.

Muzica este marea sa pasiune, astfel că Micke a încercat permanent să se perfecționeze: a învățat singur să cânte la chitară, pian, tobe și ukulele și și-a compus mereu singur piesele.

Numele următorului său single este „Juego”, iar versiunea live acustică a piesei poate fi ascultată începând de astăzi. De o variantă acustică specială se bucură și „El Amor”,o piesă compusă de Marco&Seba împreună cu Micke.

Global Records Latin este o divizie a Global Records ce-și propune să promoveze ritmurile și influențele latine, tot mai populare la nivel mondial.

Tineri artiști talentați, Kryan, Yoandri, Micke, Fabyan, au semnat cu Global Records Latin, iar în prezent lucrează alături de compozitori și producători de top.

În prezent, Global Records este cel mai fresh și dinamic brand muzical din România, reprezentând artiști celebri precum INNA, Antonia, Carla’s Dreams, The Motans și având în palmares colaborări cu superstaruri latine precum J.Balvin, Daddy Yankee, Yandel, Pitbull, Reik.

Așadar, acestea fiind spuse, vă invit cu mare drag să ascultăm împreună live-uri acustice ale pieselor “El amor” și “Juego”, apoi vă aștept cu impresiile voastre. Enjoy!

Pasha Parfeni lansează un remix în colaborare cu un celebru producător român

Pasha Parfeni lansează remixul piesei “Haina Evei”, în colaborare cu Monoir, producător și DJ român, cunoscut pentru hitul “Violin Song”. Printre artiștii cu care a mai lucrat se numără Alexandra Stan, Raluka, Mohombi, Alex Mica, DJ Project, Elena Gheorghe și 3 Sud Est.

Remixul “Haina Evei” te cucerește prin sound-ul dinamic, autentic, care vine ca o briză de aer răcoros pe scena muzicii autohtone românești. Melodia are toate șansele să ajungă printre primele poziții în clasamentele de specialitate.

“A fost o experiență interesantă să lucrăm împreună la această piesă. Monoir are o abordare fresh în materie de sound, iar între noi s-a legat o conexiune. Sper că este un cadou frumos pentru fanii noștri. Bless!”, a spus Pasha Parfeni.

Pasha Parfeni, este artistul de peste Prut, care a reprezentat Moldova la Eurovision 2012 cu piesa “Lăutar”, iar în 2013 piesa “O Mie” compusă de către el și interpretată de Aliona Moon i-a consolidat poziția de compozitor de succes.

În prezent, interpretul lucrează intens la proiectele sale solo si a promis încă o surpriză luna aceasta. Până atunci nu rămâne decât să dăm play remixului „Haina Evei”.

Așadar, acestea fiind spuse, vă invit cu mare drag să ascultăm împreună remixul piesei “Haina Evei”, apoi vă aștept cu impresiile voastre. Enjoy!

VANOTEK revine cu un nou single, “NO SLEEP”, in colaborare cu MINELLI

Dupa ce single-ul “Tell Me Who” feat. Eneli s-a bucurat de succes in Rusia, Romania si a urcat pana pe locul 86 in top Shazam Worldwide, Vanotek revine cu single-ul “No Sleep” in colaborare cu Minelli.

Piesa a fost compusa de Vanotek si Minelli, produsa de Vanotek la Smash Production, mix si master Sergiu Musteata.

Videoclipul piesei a fost filmat si regizat de San, actrita principala fiind Andra Semciuc, sora Crinei Semciuc (“Selfie”, “Selfie 69”).

Vanotek si Minelli nu sunt la prima colaborare, au mai lansat impreuna piesele “My Mind” si “In Dormitor”.

Cel mai recent single Minelli “Empty Spaces” a atras atentia celor de la Ultra Records si a fost lansat pe canalul lor de YouTube.

Piesa a fost apreciata in scurt timp de cei de la Ultra Music, casa de discuri din Statele Unite ale Americii care se concentreaza pe muzica dance electronica si reprezinta artisti precum: Tiesto, Armin van Buuren, Fedde le Grand, deadmau5, Benny Benassi, David Guetta, Avicii, Hardwell, Calvin Harris, Era Istrefi, Kygo, Morcheeba, Marcus Schulz, Above & Beyond.
Minelli este artista si songrwriter din Romania, a facut parte din trupa Wassabi, a colaborat cu Markus Schulz, Golan, DJ Polique, Filatov & Karas, Dave Ramone, Vanotek, Arnold Palmer or Follow Your Instinct.

VANOTEK (pe numele sau Ion Chirinciuc) este un tanar producator si DJ roman, cunoscut publicului din Romania datorita pieselor care au cucerit radiourile, dar si colaborarilor si artistilor cu care a lucrat pana acum.

Originar din Republica Moldova, Vanotek a studiat liceul de arta Octav Bancila din Iasi, apoi s-a mutat in Bucuresti si a inceput sa compuna pentru diversi artisti: Dan Balan, Antonia, DJ Sava, Corina, Tom Boxer, Naguale, Havana, Anda Adam, Sasha Lopez.
Vanotek a lansat piesele “My Heart is Gone” in colaborare cu Yanka, apoi “I’m Coming Home” feat. Georgian si The Code.

La cererea fanilor din Romania si strainatate, piesa a fost inscrisa la Selectia Nationala Eurovision, unde a ajuns in finala.

Vanotek pregateste lansarea unui album in aceasta toamna care va include cele mai mai cunoscute piese ale sale precum si piese nelansate inca.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu mare drag sa urmarim impreuna clipul piesei “No Sleep”, apoi va astept cu impresiile voastre. Enjoy!

Cutremur de 7.1 grade in Mexic! Artistul roman, Radhu si Laura Zapata, momente de groaza!

Aflat in plina promovare a celui mai recent single in colaborare cu Laura Zapata, sora Thaliei, romanul Radhu ne povesteste cat de cumplit este sa traiesti astfel de momente.

“E groaznic! Suntem bine noi, dar din pacate sunt multi morti! Sunt scene apocaliptice!”, spune Radhu.

Radhu, singurul cantaret de cumbia din tara noastra, este celebru in Mexic.

Atentie! Urmeaza imagini ce va poate afecta emotional!


Glance lansează oficial videoclipul piesei “Fără tine”, în Club Yacht

Vineri, 22 septembrie, ora 21:00, Glance va lansa oficial videoclipul piesei “Fără tine” in cadrul unui concert live la Club Yacht din București.

“Aștept cu nerăbdare acest eveniment. Am ținut în mod special să fac lansarea “cu tort” a videoclipului o dată cu deschiderea anului școlar, dintr-un motiv care, cel mai probabil, vă va distra. Având în vedere faptul că sunt născut pe 4 septembrie, niciodată nu mi-am sărbătorit ziua de naștere la școală, iar lansarea online a videoclipui a fost făcută tot în timpul vacanței de vară”, a declarat Glance.

Videoclipul piesei “Fără tine”, regizat de Claudiu Stan, are aproape 3 milioane de vizaulizari pe Youtube, piesa fiind compusă de Răzvan Matache, Kastha John, Phelipe și Rashid.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu mare drag la eveniment si sa (re)urmarim impreuna clipul piesei “Nu poti sa ma uiti”, apoi va astept cu impresiile voastre. Enjoy!

Videoclip nou lansat de SARAH în colaborare cu celebrul fotograf Alexandru Zainea

După o pauză de aproape doi ani iată că Sarah a revenit în atenţia fanilor datorită lansării unui nou videoclip muzical. Însă acesta nu este orice fel de videoclip, ci unul de imagine, realizat de Alexandru Zainea, un român plecat la Londra, care a lucrat şi cu cele mai tari vedete româneşti, de la Inna, Antonia şi Laura Cosoi până la Răzvan Ciobanu.

Fermecătoarea interpretă a lansat o nouă piesă care se numeşte “Sunrise” şi e compusă de Dumi Padure, care a mai lucrat cu artişti renumiţi, de la Anna Lesko, Cristina Spatar până la Alexandra Stan, Connect-R şi mulţi alţii.

Videoclipul este creaţia lui Alexandru Zainea în calitate de regizor şi a fost filmat de Bogdan Tudor. Alexandru este unul dintre cei mai cunoscuţi fotografi din România el colaborând cu Inna, Antonia, Nicoleta Nuca, Răzvan Ciobanu, Laura Cosoi, Alina Eremia şi lista poate continua. Mesajul piesei este acela de a nu îţi pierde speranţa în dragoste şi de a pune întotdeauna pe primul loc iubirea. Coregrafia piesei a fost asigurată de Cristian Chis Bruce, unul dintre cei mai renumiţi coregrafi şi dansatori din România. A colaborat cu majoritatea vedetelor autohtone dar a lucrat şi pentru emisiuni internaţionale printre care amintim X Factor UK. Sarah trieşte acum o frumoasă poveste de iubire şi s-a regăsit în mesajul piesei în totalitate. De curând ea s-a mutat în Spania unde va începe lucrul la următorul ei proiect muzical care va fi coordonat de Oliver Popa.

Așadar, acestea fiind spuse, vă invit cu mare drag să urmărim împreună clipul piesei “Sunrise”, apoi vă aștept cu impresiile voastre. Enjoy!

Amna lanseaza astazi o colaborare surpriza alaturi de Dorian Popa

“Nu poti sa ma uiti” este titlul celui mai nou single Amna, o colaborare neasteptata cu unul din prietenii apropiati ai artistei – Dorian Popa.

Dupa ce a inceput vara cu “Copilarie”, un omagiu adus momentelor speciale care ne-au format si de care ne va fi mereu dor, urmata de o colaborare cu trupa Bere Gratis pe piesa “Cum e dragostea”, artista revine cu un single ce vorbeste despre starile care cuprind orice persoana in urma unei despartiri.

” < Nu poti sa ma uiti > a luat nastere acum un an, chiar inainte de , dar am simtit ca nu era completa fara o voce masculina. Colaborarea cu Dorian a venit natural, fiind unul dintre prietenii mei apropiati.” – AMNA

Compusa in studio-urile DeMoga Music, regia clipului ii apartine lui Criss Blaziny.

Amna a luat industria muzicala prin surpindere odata cu “Tell My Why”, un debut fulminant care a atins pozitii fruntase in tari precum Polonia, Spania, Argentina, Serbia, Grecia si Mexic. Au urmat lansari de success cu precum “Fara aer”, “Arme”, “In oglinda”, “Cires de mai” si “La capatul Lumii”.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu mare drag sa urmarim impreuna clipul piesei “Nu poti sa ma uiti”, apoi va astept cu impresiile voastre. Enjoy!