VUNK lansează single-ul „Deja VU”, extras de pe următorul album

“Este un fel de déjà vu, îl am şi eu, îl ai şi tu”

VUNK lansează single-ul “Déjà vu”, titlu omonim cu mega-concertul de pe 16 octombrie de la Sala Polivalentă din Bucuresti. Piesa va fi inclusă pe următorul album al formaţiei, “Domnul Portocaliu şi Maşina Timpului”, care va fi lansat tot atunci, în seara evenimentului.

“Déjà vu-ul nostru este despre fiecare dintre noi toţi. De câte ori nu am zis într-o relație, *Gata, mă învăț minte, data viitoare nu mă mai las așa păcălit sau așa îndrăgostit, pentru a rămâne cu capul pe umeri?*. De fiecare dată, ne întoarcem în același punct sau moment, când iar ne “tâmpește” dragostea.
Piesa este cea care deschide următorul nostru album, “Domnul Portocaliu și Mașina Timpului” și este unul dintre cântecele care are sound-ul primelor noastre piese, atunci când ne-am lansat la sfârșitul anilor ’90. De aici vine și ideea clipului, a cărui acțiune se întâmplă în 1994 și în care noi suntem niște mecanici care reparăm mașina unei domnișoare, transformând-o în mașina timpului, pentru a o trimite în 2019. Același titlu cu piesa lansată azi are și concertul nostru aniversar de 25 de ani, de la Sala Polivalentă, din 16 octombrie, unde vom lansa și albumul”, declară Cornel Ilie.

Povestea videoclipului este una atipică, aşa cum îi stă bine trupei VUNK, iar filmarea a avut loc într-un atelier auto din Bucureşti, cu elemente retro ce se regăsesc şi pe ritmurile piesei. Întregul concept a fost realizat de Cornel Ilie, alături de membrii trupei care s-au lăsat purtaţi de valul dragostei, în haine de mecanici, cu cheia franceză în mână şi plini de ulei.

“Déjà vu” este cel de-al doilea single de pe albumul “Domnul Portocaliu şi Maşina Timpului” (după “Mi-e dor de tine” – feat. Anastasia Sandu) ce se va lansa în toamna aceasta, pe data de 16 octombrie, cu ocazia concertului aniversar de 25 de ani al trupei. Pentru a contura cât mai bine noul material, VUNK a realizat de curând “recensământul” celor mai tari poveşti VUNKtastice, cu amintirile celor mai înfocaţi fani, poveşti şi personaje care se vor regăsi pe coperta albumului.

De 25 de ani pe scena din România, VUNK este trupa inovației în rock-ul românesc. Primul videoclip 3D, primul concert multimedia, primul afiș exclusiv din GIF-uri sau primul videoclip filmat live pe Facebook. Single-uri precum “Pleacă”, “Vreau o țară ca afară”, “Așa și” sau “Numai la doi” au ocupat primul loc în topurile radio de-a lungul anilor, timp de mai multe săptămâni. În 2018, formația VUNK a devenit protagonista primului documentar al unui artist român – “Jur să spun adevărul”. Folosind tehnologia, show-urile spectaculoase și cântecele cu mesaj profund, VUNK își continuă viziunea de a conecta oamenii și de a le aduce bucurie, încredere și speranță.

Păreri?

103 Post Views

Albumul “Lover”, lansat de Taylor Swift, a fost vandut in peste 625.000 de exemplare, doar in Statele Unite, in doar 5 zile de la lansare

Doar cinci zile i-au trebuit cantaretei Taylor Swift sa doboare recorduri dupa recorduri, in materie de albume lansate, detronandu-si chiar propriul record pentru “Reputation”, materialul lansat in 2017.

Pana la “Lover”, un alt album bine vandut in prima saptamana de la lansare a fost albumul “Scorpion” semnat de rapperul american Drake, care a adunat 732.000 de unitati.

In ceea ce priveste albumul “Reputation”, acesta a inceput cu 1.238 milioane de unitati, dintre care 1.216 milioane au fost vanzari de albume.

Este de asteptat ca materialul discografic “Lover” sa ajunga pe primul loc 1 in topul Billboard 200, asigurandu-i cantaretei al saselea album care ocupa aceasta pozitie, din cariera.

Pareri?

92 Post Views

Lana Del Rey lanseaza albumul “Norman Fucking Rockwell”

Asteptarea a luat sfarsit. Fanii pot asculta “Norman Fucking Rockwell”, al cincilea album lansat de Lana Del Rey.
Inspirata de old Hollywood si poezia clasica, albumul “Norman Fucking Rockwell” il celebreaza in acelasi timp si pe artistul Norman Rockwell, pictor si illustrator american al secolului 20.

Cu doar o saptamana inainte ca albumul „Norman Fucking Rockwell!” sa apara, Lana del Rey a lansat piesele „Fuck It I Love You” si „The Greatest”, extrase de pe materialul „Norman Fucking Rockwell”. Tot de pe album am putut asculta si „Doin’ Time”, care incepand de pe 29 august beneficiaza si de un videoclip.

Noul material este produs de catre Jack Antonoff, care a colaborat și cu Taylor Swift pentru albumul „Lover”, și succedă lansarea din 2017 a albumului „Lust for Life”.

Albumul “Norman Fucking Rockwell” contine 14 melodii, printre care piesele lansate inainte de aparitia materialului, “Mariners Apartment Complex”, “Venice Bitch”, “Doin’ Time” si “hope is a dangerous thing for a woman like me to have – but I have it”.

Tracklisting:
1. Norman Fucking Rockwell
2. Mariners Apartment Complex
3. Venice Bitch
4. Fuck It I Love You
5. Doin’ Time
6. Love Song
7. Cinnamon Girl
8. How to Disappear”
9. California
10. The Next Best American Record
11. The Greatest
12. Bartender
13. Happiness Is a Butterfly
14. Hope Is a Dangerous Thing for a Woman like Me to Have – but I Have It

Asculta / Descarca albumul: https://umusic.lnk.to/NormanFRockwell, apoi te astept cu impresii. Enjoy!

105 Post Views

Taylor Swift lansează albumul „Lover”

Așteptarea a luat sfârșit. Superstarul Taylor Swift decide să curme așteptarea fanilor și lansează albumul „Lover”, cel de-al șaptelea material al artistei, care, prin intermediul tuturor celor 18 piese care îl compun, reușește să contureze radiografia precisă și onestă a romantismului.
„Lover” își păstrează cu sfințenie tematica și nu se îndepărtează prea mult de aria semantică a iubirii.
În ceea ce privește universul pieselor care compun albumul, Taylor declară: „Sunt foarte romantice. Nu se încadrează doar într-o temă, nu sunt doar piese de dragoste. Poți găsi romantism și în singurătate sau tristețe, în situații conflictuale sau în momentele în care încerci să îți pui viața în ordine”.

Momentul lansării albumului „Lover” a fost pregătit în detaliu și precedat de o altă surpriză oferită fanilor de către Taylor – lansarea videoclipului piesei „Lover”.

Vezi videoclipul aici: https://www.youtube.com/watch?v=-BjZmE2gtdo

Luând în considerare sentimentele și trăirile induse de single-urile deja lansate – „Lover”, „Archer”, „You Need to Calm Down” și „ME! (feat. Brendon Urie)”, albumul „Lover” va constitui o piesă importantă în peisajul muzical actual.

Lover Track Listing:
1. I Forgot That You Existed
2. Cruel Summer
3. Lover
4. The Man
5. The Archer
6. I Think He Knows
7. Miss Americana and the Heartbreak Prince
8. Paper Rings
9. Cornelia Street
10. Death By A Thousand Cuts
11. London Boy
12. Soon You’ll Get Better (Ft. Dixie Chicks)
13. False God
14. You Need To Calm Down
15. Afterglow
16. ME! (Ft. Brendon Urie)
17. It’s Nice To Have A Friend
18. Daylight

Ascultă / Descarcă albumul: https://umusic.lnk.to/Lover, apoi te aștept cu impresii. Enjoy!

79 Post Views

Trupa Ana & The Changes prezintă noul videoclip „Differences”; album nou pe 6 septembrie!

Ana & The Changes au lansat noul lor videoclip „Differences”. După „Take My Hand”, lansată la finele anului trecut în colaborare cu Dan Byron, „Differences” este al doilea single de pe viitorul album de studio ce urmează a fi lansat pe 6 septembrie.

Piesa „Differences” este scrisă de solista și compozitoarea Ana Ćurčin care, căutând încontinuu sunete și acorduri noi, canalizând sentimente care să o conducă spre un cântec perfect, a ajuns de data aceasta la un cântec aproape pop. La început, după tempo și aranjamentul seducător bazat pe pian și chitară, poate părea un cântec vesel, de dragoste; după mai multe ascultări însă vei începe să îi descoperi noi și noi straturi care te vor absorbi.

Albumul omonim „Differences”, al doilea după debutul „Sketches of Belonging” din 2016 (lansat de Ana Ćurčin sub titulatură solo), va fi disponibil din 6 septembrie 2019 prin casa de discuri Pop Depression. Concertul de lansare va avea loc la Belgrad pe 4 octombrie la Dom Omladine și invitați în deschidere vor fi cei de la trupa byron.

Ana & The Changes este un grup indie/pop din Serbia creat în jurul solistei și compozitoarei Ana Ćurčin. Muzica lor amintește de artiști precum Damien Jurado sau Damien Rice, cu o energie particulară, amestecând influențe folk, Americana și dream pop într-un stil muzical cu totul nou. După albumul de debut din 2016, primit foarte bine de către public, trupa caută acum să-și prezinte muzica în lumea largă: până acum au concertat în locuri prestigioase din Europa, notabile fiind aparițiile de la Exit Festival (Serbia) și Eurosonic Noordeslag (Olanda).

Concerte viitoare în România:
11 septembrie, București – Mercato Comunale (Ana Ćurčin acoustic solo set)
5 octombrie, Timișoara

Păreri?

103 Post Views

Irina Rimes se transformă în extraterestru în cea mai jucăușă piesă de pe albumul „Cosmos”: „24:00″

Irina Rimes lansează piesa „24:00″ de pe albumul „Cosmos” – cu un videoclip alb-negru inedit, care îi prezintă latura suavă și jucăușă. Grație, nonconformism, feminitate și o linie melodică ce rămâne în cap pe repeat:

„Dacă mă-ntreabă vreunul unde mă-ndreaptă mersul
Eu le spun „Mă duc acasă, eu sunt extraterestru”.”

Irina povestește: „24:00 este piesa care mă definește. Ea vorbește despre mine și despre cum îmi trăiesc viața, despre lucrurile care mă bucură, lucrurile care mă inspiră si sentimentele pe care le trăiesc. E o poartă către universul albumului meu, „Cosmos”.”
Melodia prezintă universul Irinei care e dominat de stele, de plimbări nocturne, de fugit în lume, de o evadare într-o lume cu o coloană sonoră perfectă. Filmările au avut loc la Kuechen Treff Pipera.

Irina este o cântăreață sensibilă care aduce întotdeauna emoții profunde prin melodiile ei. Primul ei single, “Visele”, a fost numărul unu în toate Top Chart-urile din România timp de 3 luni și a obținut un premiu pentru cel mai bun debut al anului la Radio România Music Awards în 2017. Pe YouTube, videoclipul are peste 16 milioane vizionări.

Irina a compus melodii pentru diferiți artiști români, cum ar fi INNA, Raluka, Andra, Alina Eremia, Nicoleta Nucă și Antonia. Revista Cosmopolitan a numit-o „revelația din 2016″. În 2017, Irina a semnat un contract cu Universal Music France și a lansat primul său album, „Despre el”. Bazându-se pe poveștile și experiențele personale ale artistei, albumul conține 10 piese.

„Bandana” feat Killa Fonic, „Bolnavi Amandoi”, „Cosmos”, „Octombrie Roșu” și „Eroii Pieselor noastre” au avut rezultate spectaculoase pe platformele digitale și pe YouTube. „Bolnavi amândoi” a obținut prima poziție în topurile din România, precum # 1 România Radio Chart și # 1 România TV Chart.

2018 marchează debutul Irinei ca antrenor la „Vocea României” și lansarea celui de-al doilea album, „Cosmos”, o colecție de 12 cântece lansate sub forma unui album-carte. Acesta conține un set de poezii scrise chiar de Irina și o serie de fotografii exclusive. „Nu știi tu sa fii bărbat”, single-ul de pe album a fost extrem de apreciat atât de public, cât și de industria muzicală.

Păreri?

115 Post Views

Metallica a primit discul de platină pentru vânzările albumului „Hardwired…to Self-Destruct” în România

Metallica, legendara trupă de heavy metal, a revenit în România după 9 ani, reușind să dea curs uneia dintre cele mai mari dorințe ale fanilor din țara noastră printr-un concert incredibil, a cărui amintire va stărui permanent în memoria colectivă.

Înaintea concertului, Metallica a primit discul de platină pentru vânzările în format fizic și digital ale albumului „Hardwired…to Self-Destruct” în România, o distincție specială, oferită de Universal Music România.

Spectacolul a debutat cu piesa „Hardwired”, extrasă de pe albumul „Hardwired…to Self-Destruct”, cel de-al 10-lea material lansat de trupă, pe data de 18 noiembrie 2016.

Metallica a ținut neapărat să demonstreze că are o legătură specială cu România. Pe lângă contribuția trupei, în valoare de 50.000 de euro, fundația All Within My Hands (fondată de Metallica) a donat și suma de 200.000 de euro, contravaloarea pachetului de Sponsor Principal al concertului din București, pentru inițiativa Asociației Dăruiește Viață, #NoiFacemUnSpital.

Concertul – care a înregistrat un număr record de spectatori (peste 50.000) – a avut loc pe Arena Națională din București pe 14 august 2019. Evenimentul a făcut parte din turneul “Worldwired Tour 2019”, ce cuprinde 25 de concerte europene în țări, precum: Portugalia, Spania, Italia, Elveția, Franța, Irlanda, Germania, Suedia, Norvegia, Finlanda, Estonia, Rusia sau România.

În cadrul concertului, Metallica a fost însoțită de trupele Ghost și Bokassa, care au cântat în deschidere. Concertul a devenit sold-out la doar o zi după punerea în vânzare a biletelor.

Înființată în 1981 în Los Angeles, California, Metallica este una dintre cele mai apreciate, premiate și bine vândute trupe de thrash și heavy metal. În cei peste 35 de ani de carieră, trupa a vândut 125 de milioane de albume, dintre care 66 de milioane au fost vândute doar în SUA. Formată în prezent din James Hetfield (voce), Lars Ulrich (tobe), Kirk Hammett (chitară) și Robert Trujillo (bas), trupa i-a avut în componență și pe Dave Mustaine, Jason Newsted, Ron McGovney și Cliff Burton.

Universal Music România este parte a Universal Music Group, cea mai mare casa de discuri din lume. Universal Music România și-a câștigat poziția de lider de piață încă de la înființare, în 2006, datorită strategiei sale inovatoare. Pe lângă activitățile clasice de casa de discuri, producție, distribuție și promovare de conținut muzical, Universal Music România este și o companie de marketing, implicată constant în dezvoltarea de strategie de brand, bazată pe asocierea cu industria de entertainment, prin realizarea unor parteneriate strategice între label, artiști și brand-uri.

Păreri?

83 Post Views

Tori Kelly lansează albumul „Inspired By True Events”

Tori Kelly, superstarul de renume internațional, câștigător a două premii Grammy, lansează albumul „Inspired By True Events”.
Albumul este scris și produs chiar de Tori, în colaborare cu Jimmy Napes (Sam Smith, Disclosure, Mary J. Blige) și reunește piesele „Coffee”, „2 Places”, „Language”, dar și cunoscutul single „Sorry Would Go A Long Way” Out Now”.
„Inspired By True Events” succedă „Hiding Place”, albumul lansat în 2018 al artistei, care a câștigat un Grammy la categoria Best Gospel Album și al cărui single principal, „Never Alone” (Feat. Kirk Franklin), a luat premiul pentru Best Gospel Performance/Song.

Inspired By True Events – Track Listing
1. Coffee
2. 12/16/1992
3. Change Your Mind
4. Language
5. 2 Places
6. 8/28/1997
7. Kid I Used To Know
8. Pretty Fades
9. 3/2/1991
10. Sorry Would Go A Long Way
11. Actress
12. The Lie
13. Until I Think Of You
14. 3/26/1994
15. Your Words
16. Before The Dawn

Poți asculta / descărca albumul: https://umusic.lnk.to/InspiredbyTrueEvents, apoi te aștept cu impresii. Enjoy!

76 Post Views

Tove Lo anunță track listing-ul albumului „Sunshine Kitty” și lansează piesa „Bad As The Boys” feat. ALMA

Tove Lo X ALMA lansează piesa „Bad As The Boys”o colaborare mai mult decât spectaculoasă, care va fi integrată pe viitorul album al lui Tove, „Sunshine Kitty”, disponibil deja pentru pre-comandă.
Pre-comandă aici: https://umusic.lnk.to/SunshineKittyPre
„Sunshine Kitty” este unul dintre cele mai așteptate materiale ale acestui an, mai ales pentru că acesta integrează colaborări cu artiști precum Kylie Minogue, Jax Jones, Alma, Doja Cat și MC Zaac
vorbește despre prima mea pasiune de o vară și mă întoarce în anii adolescenței. Este despre sentimentul acela de strângere de inimă, când știi că vara e pe sfârșite, iar romantismul va trebui să se stingă și el. Cum piesa este despre o fată, m-am gândit că ar fi ideal să colaborez cu Alma, tocmai pentru că și ei îi plac fetele. A rezonat instant cu piesa. Este absolut minunată și are o voce incredibilă. Aa, și mai are și aerul acela de fată rea”, declară Tove Lo.
Înregistrat între Los Angeles și Suedia, „Sunshine Kitty” reprezintă un nou capitol pentru Tove, a cărei muzică a fost ascultată de peste 5 miliarde de ori. Titlul noului album evocă esența unei „piese despre puterea femeilor, dar este plină de bucurie, pozitivism. Ideea principală este strâns legată și de imaginea unui linx. Această pisică animată (ilustrată și pe copertă) este o extensie a mea și parte din noua mea muzică. Este super drăguță, dar face lucruri prostești, ia parte la bătăi și îi place să se facă praf. Este fix cum simt eu că sună întreg albumul”, declară Tove Lo.

SUNSHINE KITTY
Gritty Pretty (intro)
Glad He’s Gone
Bad as the Boys (Feat. ALMA)
Sweettalk my Heart
Stay Over
Are U gonna tell her? (Feat. MC Zaac)
Jacques (With Jax Jones)
Mateo
Come Undone
Equally Lost (Feat. Doja Cat)
Really don’t like u (Feat. Kylie Minogue)
Shifted
Mistaken
Anywhere u go
Sunshine Kitty (outro)

Păreri?

138 Post Views

Mabel lansează albumul „High Expectations”

Așteptarea a luat sfârșit: Mabel lansează albumul „High Expectations”.
Albumul „High Expectations” este simpla expresie a momentului existențial în care Mabel se află. Acesta vorbește despre munca de o viață a artistei nominalizate de două ori la premiile BRIT, ce a depășit un milliard de stream-uri., dar și despre candoarea iubirii tinere, identitate, puterea femeii și sănătatea mentală.
„Vorbind despre el îmi oferă încredere în mine și acest lucru este o noutate. Dacă vrei cu adevărat să faci un album care să le spună oamenilor ceva trebuie să te așezi și să te întorci spre rănile mai vechi – să pui totul sub microscop. Mi-ar fi plăcut atât de mult să văd acest lucru din partea eroilor mei din copilărie. Acel vis conform căruia pop-starurile se bucură de o viață perfectă este de multă vreme nul pentru generația noastră”, declară Mabel.
Odată cu lansarea pieselor „Don’t Call Me Up”, „Mad Love” și „Bad Behaviour” Mabel a căpătat încredere și siguranță, lucru ce este perfect vizibil în versurile și în linia tematică ale noului său album, „High Expectations”, care va oferi ascultătorilor de pretutindeni încrederea de care au nevoie.

TRACK LISTING
1. High Expectations (Intro)
2. Bad Behaviour
3. Don’t Call Me Up
4. FML
5. We Don’t Say…
6. Selfish Love (Ft. Kamille)
7. Lucky (Interlude)
8. Mad Love
9. Trouble
10. Put Your Name On It
11. Stckhlm Syndrome (Interlude)
12. OK (Anxiety Anthem)
13. I Belong to Me
14. High Expectations (Outro)
15. Finders Keepers (Ft. Kojo Funds)
16. Fine Line by Mabel & Not3s L
17. My Lover (Remix) by Not3s (Ft. Mabel)
18. Ring Ring by Jax Jones & Mabel (Ft. Rich The Kid)
19. Cigarette by RAYE, Mabel & Stefflon Don
20. Not Sayin’

Ascultă / Descarcă albumul: https://umusic.lnk.to/HighExpectations, apoi te aștept cu impresii. Enjoy!

77 Post Views