„Vara Nu Dorm” revine pentru o nouă generație: Christian Thomson duce hitul într-o zonă Afro House & Melodic House și îl propune ca posibil soundtrack al verii 2026

„Vara Nu Dorm” este una dintre piesele care au schimbat felul în care o generație întreagă a privit muzica românească. Lansată într-un moment-cheie pentru scena locală, melodia a funcționat nu doar ca un hit uriaș de radio, ci ca un punct de cotitură între era dance/popcorn a anilor 2000 și un nou val de influențe pop, reggae, R&B și reggaeton. A fost unul dintre acele track-uri care au redefinit mainstream-ul, au deschis drumuri noi pentru artiști, producători și DJ-i și au devenit reper pentru adolescenții de atunci.

Pentru Christian Thomson, „Vara Nu Dorm” a fost mai mult decât o piesă de vară. „Este una dintre melodiile care mi-au influențat profund copilăria și felul în care am perceput muzica. Aveam 14 ani atunci când a fost lansată, iar energia și emoția ei au rămas cu mine până astăzi. Pentru generația mea, nu a fost doar un hit, ci un moment definitoriu“, spune el.

Tocmai de aceea, noul remix nu este gândit ca un simplu update de producție, ci ca un omagiu pentru original și pentru impactul pe care l-a avut. Christian Thomson a ales să ducă „Vara Nu Dorm” într-o direcție electronică actuală, la granița dintre Afro House și Melodic House, păstrând emoția recognoscibilă a refrenului, dar oferindu-i o atmosferă modernă, adaptată publicului de astăzi.

Noul remix păstrează ADN-ul piesei – sentimentul de libertate, nopțile lungi de vară, energia care nu te lasă să mergi acasă – și îl traduce în limbajul festivalurilor și al cluburilor din 2026.

Înainte de lansarea oficială, remixul a primit deja un feedback impresionant. Piesa a fost susținută în matinalul de la Radio ZU, unde Mihai Morar a numit-o „piesa care trezește România”. Momentul difuzării, postat pe pagina de Instagram Radio ZU, a ajuns la peste 1.800.000 de oameni și a generat sute de mesaje de la ascultători care întrebau unde poate fi ascultată noua versiune și când va fi disponibilă pe platforme.

Remixul beneficiază și de susținerea a numeroși DJ-i, producători, radio hosts și organizatori de festivaluri și-au exprimat deja dorința de a include piesa în seturi și campanii, chiar înainte de lansarea oficială.

Prin acest remix, „Vara Nu Dorm” este readusă în prim-plan pentru o nouă generație de ascultători – fără să piardă nimic din emoția și forța versiunii originale, dar cu un sunet nou, pregătit să devină unul dintre momentele definitorii ale verii 2026.

Păreri?

245 Post Views

3 Sud Est și Andra lansează „Un sărut cât o viață”, la cinci ani după hitul „Jumătatea mea mai bună”

3 Sud Est și Andra revin în forță cu un nou capitol muzical: „Un sărut cât o viață”, lansat la cinci ani după piesa care a cucerit publicul, „Jumătatea mea mai bună”. După ce au dominat topurile și au strâns peste 110 milioane de stream-uri pe platformele de specialitate, artiștii readuc magia într-un single care promite să devină rapid soundtrack-ul marilor povești de iubire. „Un sărut cât o viață” nu este doar o piesă, ci o stare – intensă, matură și profundă, despre iubirea care crește și capătă sens odată cu timpul.

„«Un sărut cât o viață» este un proiect muzical pe care ni l-am dorit de mult timp, atât noi, cât și publicul care ne-a fost alături încă de la prima piesă. De-a lungul anilor, a existat constant dorința de a reveni împreună, însă am așteptat momentul potrivit și, mai ales, piesa potrivită — una care să ne convingă pe deplin și să aibă aceeași forță emoțională. Simțim că «Un sărut cât o viață»  vine în mod natural ca o continuare a poveștii începute cu «Jumătatea mea mai bună». Este o melodie sinceră, care păstrează acea chimie specială și duce mai departe emoția care ne-a unit încă de la început. Îi mulțumim Andrei și întregii echipe pentru această nouă etapă. Pentru noi, nu este doar o piesă, ci încă o poveste în care credem și care, sperăm, va rămâne în timp și va ajunge la inimile oamenilor”, a spus Laurențiu Duță.

„Mă bucur enorm că, după cinci ani de la «Jumătatea mea mai bună», ne reîntâlnim în această formulă atât de dragă mie, alături de prietenii mei de la 3 Sud Est. Pentru mine, colaborarea cu 3 Sud Est are mereu ceva special: este despre prietenie, încredere și bucuria de a cânta împreună. Sper din suflet ca această piesă să ajungă la inimile oamenilor și să fie iubită la fel de mult ca melodiile noastre de până acum”, a adăugat Andra.

Cu un refren memorabil și o producție fresh, single-ul îmbină sensibilitatea versurilor cu energia unui sound caracteristic celor mai iubite piese lansate de artiști de-a lungul timpului. Semnat de Laurențiu Duță, Mihai Budeanu, Viorel Șipoș și Theea Miculescu și lansat alături de Cat Music, „Un sărut cât o viață” are toate ingredientele unui nou hit.

Videoclipul completează perfect emoția: regizat de Bogdan Păun, clipul propune o estetică rafinată și o coregrafie intensă, pusă în scenă de dansatorii Bianca Turcin și Gabriel Baida, care transpun în mișcare fiecare nuanță a poveștii.

La cinci ani de la succesul uriaș al piesei „Jumătatea mea mai bună”, care a cucerit toate topurile muzicale, 3 Sud Est și Andra demonstrează că, atunci când își unesc forțele, rezultatul este din nou memorabil.

„Un sărut cât o viață” este disponibilă acum pe toate platformele de streaming și pe canalele oficiale de YouTube al 3 Sud Est și al Andrei.

Păreri?

236 Post Views

Crinul miroase a hit: Misha Miller lansează „Hey NaNaNa”, remake după Vaya Con Dios

Misha Miller lansează „Hey NaNaNa”, un remake al hitului „Nah Neh Nah”, semnat de legendara trupă Vaya Con Dios, și propune, odată cu această piesă, o nouă perspectivă asupra iubirii.

„Hey NaNaNa” pornește de la ideea că iubirea este fragilă, dar nu în sensul de „ușor de distrus”, ci în sensul grijii, al atenției și al timpului pe care le investești ca ea să crească. Universul piesei este construit în jurul crinilor – flori delicate, dar puternice – care sugerează că iubirea poate înflori oriunde atunci când este îngrijită cu răbdare și grijă.

Crinul este, de altfel, floarea preferată a Mishei Miller, iar legătura ei cu această floare vine din copilărie. Bunicul artistei îi dăruia crini în cele mai importante momente: când lua o notă bună la școală, la aniversări sau ori de câte ori familia sărbătorea un moment de bucurie. Pentru Misha, crinul a devenit astfel mai mult decât o floare – este un simbol al iubirii care te susține, te încurajează și îți validează reușitele, un gest delicat care spune „sunt aici pentru tine” fără prea multe cuvinte. Așa cum crinul este o floare aparent fragilă, dar cu o prezență puternică și un parfum inconfundabil, la fel și Misha îmbină sensibilitatea cu forța, aducând în fața publicului o piesă delicată ca emoție, dar puternică prin mesaj și interpretare.

Înainte de lansarea oficială, „Hey NaNaNa” a fost deja cântată live în cadrul concertului „13:13″ susținut de Misha Miller la Halo Events, unde publicul a cântat și a dansat pe piesă încă de la primele acorduri. Reacția entuziastă a oamenilor a confirmat potențialul acestei noi versiuni, transformând-o într-un moment-cheie al show-ului și oferind un feedback excelent.

Sunt extrem de fericită că pot să aduc hit-ul trupei Vaya Con Dios mai aproape de generația de acum prin ‘Hey NaNaNa’ și să-mi pun amprenta pe un cântec cu care am crescut”, spune Misha Miller. „Pentru mine, crinul a fost mereu floarea momentelor speciale. De fiecare dată când simt parfumul unui crin, îmi amintesc de bucuriile acelea pure și sincere. Exact asta îmi doresc să transmit și cu piesa asta: momente în care te lași purtat de emoție și de iubire. Sper din suflet ca ‘Hey NaNaNa’ să încălzească inimile cât mai multor persoane și să devină parte din amintirile lor de vară.

„Hey NaNaNa” este gândită ca un “vestitor” al serilor de vară: o piesă care dă startul nopților calde, al drumurilor lungi cu geamul coborât, al petrecerilor care încep la apus și se prelungesc până spre dimineață. Sound-ul actual al Mishei Miller se împletește cu nostalgia originalului Vaya Con Dios, transformând piesa într-un imn al distracției de vară și al momentelor în care lași grijile deoparte și te lași purtat de ritm, de emoție și de poveștile care se leagă între oameni.

Păreri?

158 Post Views

„Che confusione, sarà perché ti amo”: Alexandra Stan și One Love Nation reinterpretează hitul italian care a marcat o generație

Cu toții am auzit măcar o dată celebrul „che confusione, sarà perché ti amo”, cântat la petreceri, în mașină sau la radio – un refren care a trecut dincolo de limba italiană și a devenit parte din memoria afectivă a publicului din toată Europa.

Alexandra Stan lansează, alături de One Love Nation, single-ul „Fly (Sarà perché ti amo)”, o reinterpretare oficială a hitului „Sarà perché ti amo”, una dintre cele mai cunoscute și difuzate piese italiene din toate timpurile, lansată inițial de Ricchi e Poveri la începutul anilor ’80. Considerată un simbol al muzicii pop italiene, piesa originală a rămas, timp de decenii, un refren emblematic pentru generații întregi, prezentă în topuri, emisiuni TV, filme și pe scenele marilor festivaluri.

Noua versiune propusă de Alexandra Stan și One Love Nation păstrează melodia și energia refrenului clasic, dar le aduce într-o zonă actuală de Dance Pop, cu producție modernă și up tempo. Prin această lansare, Alexandra Stan și One Love Nation conectează una dintre cele mai iubite piese italiene cu publicul de azi, oferind atât fanilor originalului, cât și noii generații de ascultători, o versiune actuală a unui refren clasic.

Vocea Alexandrei Stan – una dintre cele mai cunoscute artiste românce la nivel internațional, devenită celebră în toată lumea cu „Mr. Saxobeat”,  dă piesei identitate și personalitate. Cu hituri lansate în zeci de țări, colaborări cu artiști internaționali și concerte pe mai multe continente, Alexandra își continuă astfel drumul în zona pop/dance care a consacrat-o.

În spatele One Love Nation se află doi producători care cred în ideea că muzica poate uni culturi și generații diferite. Ei aduc împreună influențe din dance, pop, rap și rock, într-un proiect deschis către colaborări și reinterpretări surprinzătoare.

Adi Giurgescu, unul dintre producători, povestește cum a apărut ideea piesei:

„Eram în studio, abia gândisem tot proiectul și conceptul One Love Nation și ascultam muzică. Mi-a intrat pe Apple Music piesa ‘Vetri Neri’ a lui AVA cu ANNA și Capo Plaza, care folosește sample-ul din ‘Mr. Saxobeat’. Atunci mi-a venit ideea să fac un remake la ‘Sarà perché ti amo’, chiar cu Alexandra Stan, mai ales că rapper-ul italian are și alte piese în care îi menționează pe Ricchi e Poveri. Mi s-a părut o idee foarte bună și interesantă, iar de acolo totul a mers foarte bine – de la lucrul cu Alexandra, care este o artistă genială, până la comunicarea în Italia pentru drepturile de lansare. Acum ne bucurăm de lansare și am deja multe idei de piese pentru One Love Nation, inclusiv viitoare colaborări cu Alexandra.”

„Fly (Sarà perché ti amo)” este, astfel, întâlnirea dintre un refren clasic și un nou univers muzical – un single cu potențial de a deveni soundtrack-ul unei noi veri.

Păreri?

214 Post Views

Irina Rimes și artista ucraineană Jerry Heil dau o nouă viață hitului “Hora fetelor” în “HORA”

După succesul uriaș al piesei “Hora fetelor”, care a stat timp de 15 săptămâni consecutive în Top 10 cele mai difuzate piese de la radio, Irina Rimes face echipă cu artista ucraineană Jerry Heil pentru o versiune cu totul specială: “HORA”.

Această colaborare reunește două dintre cele mai puternice voci feminine din Europa de Est, combinând stilul distinctiv și profunzimea emoțională a Irinei Rimes cu energia contagioasă și creativitatea îndrăzneață a lui Jerry Heil. Rezultatul este un mix dinamic, care îmbină sunete moderne cu influențe culturale din România și Ucraina.

“HORA” nu este doar o reinterpretare a hitului original, ci o celebrare a prieteniei, a feminității și a magiei care se naște atunci când două artiste talentate își unesc vocile. Piesa promite să cucerească fanii, să domine playlist-urile de radio și streaming și să demonstreze puterea colaborărilor internaționale pe scena muzicală est-europeană.

„Sunt fană Jerry încă de la Eurovision și i-am admirat mereu talentul artistic. Când am lansat <<Hora fetelor>>, știam că îmi doresc să realizăm împreună o versiune. Colaborarea a venit firesc și rapid, iar combinația identităților noastre culturale oferă acestei versiuni o energie puternică și unică”, spune Irina Rimes.

“HORA” a fost scrisă de Irina Rimes și Jerry Heil și produsă de Alexandru Turcu și Denys Sokolov, cu mix & master de Serj Musteata.

În doar patru ani de la lansarea video blogului său, Jerry Heil a devenit un artist de referință în industria muzicală din Ucraina, având deja propria casă de producție muzicală. Fiecare piesă lansată de ea a devenit rapid un fenomen online, adunând peste 175,5 milioane de vizualizări pe canalul său oficial de YouTube doar în ultimul an, consolidându-i poziția ca una dintre cele mai cunoscute cântărețe și compozitoare din Ucraina. În 2024, Jerry Heil a fost chiar desemnată cel mai popular artist ucrainean pe Spotify, cu peste 1.600.000 de ascultători lunar.
Jerry Heil a reprezentat Ucraina la Eurovision 2024 alături de rapperița alyona alyona, interpretând piesa “Teresa & Maria” și obținând un meritoriu loc 3 în finala mare a concursului.

Mai mult decât atât, este una dintre puținii ucraineni care au reușit să fie admiși la Berklee College of Music, una dintre cele mai prestigioase universități de muzică din lume. Jerry Heil consideră că misiunea ei muzicală este să promoveze tradițiile și cultura ucraineană la nivel global.

Irina Rimes este una dintre cele mai influente artiste ale industriei muzicale din România, cu o carieră marcată de succesuri internaționale și o conexiune puternică cu publicul. Cu un stil distinctiv și o voce inconfundabilă, ea a reușit să cucerească atât topurile radio și TV, cât și inimile a milioane de fani. Albumele sale „Despre el”, „Cosmos”, „Pastila”, „ACASĂ” și “Origini” sunt pline de hituri care au devenit imnuri ale muzicii românești, precum „Visele”, „Ce s-a întâmplat cu noi” și „Iubirea noastră mută”. Irina și-a demonstrat versatilitatea nu doar prin cariere solo, dar și prin colaborările sale de succes cu artiști precum Guess Who, Carla’s Dreams, The Motans, INNA și Grasu XXL, dar și prin piesele compuse pentru Andra, Antonia și Nicole Cherry.

În 2022, Irina a lansat mini-seria „Pe drumul meu”, care a avut un impact puternic asupra fanilor săi, iar piesa „Ba ba ba – Inima mea bate” a fost desemnată cea mai ascultată piesă a verii, conform Media Forest. De asemenea, Irina a revenit în calitate de jurat la „Vocea României” pe PROTV, continuând să își impresioneze publicul cu autenticitatea și talentul său. În 2023, Irina a lansat noi hituri, inclusiv „Neiubita ta”, „Flori de mai” și „Gelos”, iar colaborarea sa cu Theo Rose, „Stinge Luminile”, a fost inclusă pe soundtrack-ul oficial Miami Bici 2. 2024 a început cu succesul colaborării sale cu Dan Bălan pe piesa „Ultima noapte” și a continuat cu “Dudadu”, un hit care a dominat playlist-urile DJ-ilor și care a beneficiat de remixuri de la Tiesto și Steve Aoki. În 2025, Irina Rimes scrie din nou istorie cu piesa „Să nu uiți cât te-am iubit”, care a ajuns pe primul loc în topurile Media Forest, Spotify și Apple Music în doar 24 de ore, devenind un adevărat fenomen pe toate platformele.

Păreri?

392 Post Views

RYAA te provoacă să dansezi cu “Messed Up”, un hit între trecut și prezent

Îți place ce vezi?

RYAA revine cu atitudine și energie pură! “Messed Up” te provoacă să simți ritmul și să dai tot ce ai pe ringul de dans. Piesa combină perfect un sound nostalgic, inspirat de vibe-ul anilor 2000, cu energia fresh a RYEI, creând o experiență muzicală care te prinde instant. Tot ce trebuie să faci este să lași mișcările să vorbească!

Piesa a fost scrisă de Alecsa Dumitrache și RYAA. Producția a fost realizată de Vitalii Tsymbal.

Ca songwriter, RYAA este cunoscută pentru versurile ei pătrunzătoare și melodiile captivante, inspirându-se din experiențe personale și narațiuni culturale diverse pentru a crea melodii atât de relevante cât și profunde. Spectacolele ei sunt marcate de o prezență dinamică și o conexiune emoțională profundă cu publicul, făcând fiecare spectacol o experiență memorabilă.

Pe lângă talentele ei muzicale, RYAA este și model, aducându-și viziunea artistică la viață prin modă și povestiri vizuale. Activitatea ei în modeling completează cariera muzicală, permițându-i să-și exprime creativitatea în multiple dimensiuni.

Numele RYAA înseamnă “Remember You Are Amazing” (Amintește-ți că ești uimitor), un motto care încapsulează misiunea ei de a inspira și înălța pe ceilalți. Prin muzica, modelingul și eforturile ei artistice, RYAA își propune să răspândească un mesaj de auto împuternicire, reamintindu-le tuturor valoarea și potențialul lor inerent. Călătoria ei ca artistă este o mărturie a dedicării, pasiunii și impactului incredibil al îmbrățișării autenticității proprii.

Păreri?

512 Post Views

Hit după hit: Babasha lansează ,,E bună, dar nebună”

După ce ,,Cometa” a ajuns #1 în Spotify Top 50 România, #1 pe TikTok, #1 în Shazam Viral, pe Apple Music și #2 în YouTube trending, Babasha continuă seria surprizelor cu o nouă piesă: ,,E bună, dar nebună”.

Melodia vorbește despre iubirea aia intensă și imprevizibilă, care te atrage fără să-ți dea voie să te desprinzi, oricât de complicată ar fi. Cu un refren catchy și vibe-ul caracteristic lui Babasha, piesa combină pasiunea cu energia nebună a unei povești de dragoste care nu se uită ușor.

,,E bună, dar nebună” e genul de track care îți rămâne în minte de la prima ascultare și are toate șansele să urce rapid în topurile de pe toate platformele, la fel precum ,,Cometa”.

Piesa a fost scrisă de Babasha și Denis Râmniceanu și produsă de Mario Dorian.

Babasha aduce o energie proaspătă pe scena muzicală din România. Cu o prezență carismatică și o voce plină de emoție, el a devenit un nume de referință, captivând publicul prin îmbinarea unică dintre elemente tradiționale și influențe moderne.

Muzica lui este o celebrare a vieții, a iubirii și a sentimentelor autentice, rezonând cu fanii de toate vârstele. Prin vocea sa puternică și interpretările sale pline de pasiune, Babasha depășește granițele muzicale și redefinește imaginea artistului modern din România. Cu fiecare spectacol, el transformă scena într-o experiență intensă, unde muzica devine un limbaj universal, fără bariere.

Hituri precum „Păi Naa”, „Amo Amo”, ,,Baklava” și multe altele l-au consacrat drept unul dintre cei mai apreciați artiști ai momentului. Dedicarea sa față de muzică și legătura profundă cu fanii l-au transformat într-un nume de top în industria muzicală românească.

Cu un repertoriu de succes și o comunitate de susținători loiali, Babasha continuă să inspire și să electrizeze publicul prin spectacolele sale pline de energie și emoție. Recent, artistul și-a lansat primul album – ,,ATIPIC” – pe care se regăsesc colaborări cu nume precum INNA, Delia, Antonia și Alessandra. Mai mult decât atât, Babasha a lansat și alte single-uri de succes, “Brasileiro”, ,,Pasiune” și ,,A la turca”.

Păreri?

668 Post Views

Goldcher lansează “Hora Flip”, o reinterpretare a hitului Irinei Rimes

DJ-ul și producătorul Goldcher aduce un suflu nou piesei „Hora fetelor”, hitul semnat de Irina Rimes, care a ajuns până pe locul 1 în topul celor mai difuzate piese de la radio. Noua versiune, intitulată “Hora Flip”, vine cu mai multă energie și un sound exploziv, gândit pentru ringul de dans și festivaluri.

Piesa originală, scrisă de Irina Rimes și produsă de Alexandru Turcu, a cucerit publicul prin emoție și mesaj. Acum, Goldcher propune o reinterpretare proprie, care să vă facă să dansați la nesfârșit. Enjoy!

Goldcher este un DJ și producător francez renumit, apreciat pentru talentul său unic de a combina Afro House cu Melodic House. Într-un timp record, s-a afirmat pe scena internațională cu remixurile sale de pe SoundCloud, urcând rapid în top 10 global Afro House. În mai puțin de trei luni, piesele sale au adunat peste 100.000 de ascultări, demonstrând impactul imediat al muzicii sale. Popularitatea lui Goldcher continuă să crească, cu peste un milion de vizualizări ale pieselor sale pe rețelele de socializare. Muzica sa a fost susținută de nume mari din industrie, precum Francis Mercier și Keinemusik, evidențiind atracția universală și calitatea producțiilor sale. Mai mult decât atât, Goldcher a încheiat un parteneriat important cu label-ul din Los Angeles, Funkshaw, colaborare care marchează lansarea piesei sale originale “Kuvimba”. Au urmat “Dudadu Flip”, o variantă fresh a super hitului “Dudadu” și care a stat la baza remixului realizat de Tiesto, “Dudada”, dar și o colaborare cu Eran Hersh, BOEHEMIAN și SBSTN pentru piesa “Hold On” și una cu Irina Rimes și Manuel Riva pentru “Matahale”.

Irina Rimes este una dintre cele mai influente artiste ale industriei muzicale din România, cu o carieră marcată de succese internaționale și o conexiune puternică cu publicul. Cu un stil distinctiv și o voce inconfundabilă, ea a reușit să cucerească atât topurile radio și TV, cât și inimile a milioane de fani. Albumele sale „Despre el”, „Cosmos”, „Pastila”, „ACASĂ” și “Origini” sunt pline de hituri care au devenit imnuri ale muzicii românești, precum „Visele”, „Ce s-a întâmplat cu noi” și „Iubirea noastră mută”. Irina și-a demonstrat versatilitatea nu doar prin cariere solo, dar și prin colaborările sale de succes cu artiști precum Guess Who, Carla’s Dreams, The Motans, INNA și Grasu XXL, dar și prin piesele compuse pentru Andra, Antonia și Nicole Cherry.

În 2022, Irina a lansat mini-seria „Pe drumul meu”, care a avut un impact puternic asupra fanilor săi, iar piesa „Ba ba ba – Inima mea bate” a fost desemnată cea mai ascultată piesă a verii, conform Media Forest. De asemenea, Irina a revenit în calitate de jurat la „Vocea României” pe PROTV, continuând să își impresioneze publicul cu autenticitatea și talentul său. În 2023, Irina a lansat noi hituri, inclusiv „Neiubita ta”, „Flori de mai” și „Gelos”, iar colaborarea sa cu Theo Rose, „Stinge Luminile”, a fost inclusă pe soundtrack-ul oficial Miami Bici 2. 2024 a început cu succesul colaborării sale cu Dan Bălan pe piesa „Ultima noapte” și a continuat cu “Dudadu”, un hit care a dominat playlist-urile DJ-ilor și care a beneficiat de remixuri de la Tiesto și Steve Aoki. În 2025, Irina Rimes scrie din nou istorie cu piesa „Să nu uiți cât te-am iubit”, care a ajuns pe primul loc în topurile Media Forest, Spotify și Apple Music în doar 24 de ore, devenind un adevărat fenomen pe toate platformele. Mai mult decât atât, cea mai recentă lansare a artistei, piesa, ,,Hora fetelor”, a ajuns până pe locul #1 în topul celor mai difuzate piese de la radio.

848 Post Views

Alex Velea x Connect-R x Smiley – doar ei știu „Combinația” – un nou hit de la trioul vostru preferat

Gura mea și a ta…
Tot ce lansează atrage priviri și se transformă în hit. Alex Velea, Connect-R și Smiley formează, fără îndoială, combinația anului și poate chiar a industriei. După 10 săptămâni în Top 10 cele mai difuzate piese de la radio cu „Așa ceva”, și după ce au cucerit topurile Shazam, Spotify, Apple Music și YouTube cu „Miss Univers”, „M-am trezit obosit” și „Nu mă ierta”, cei trei continuă seria de succes cu un nou release care are toate șansele să devină soundtrack-ul verii.

Piesa „Combinația” e fun, relaxată și plină de energie. E genul de piesă care se aude în mașină cu geamurile coborâte, pe plajă la apus sau în difuzoarele unui party care nu se mai termină. Cu un refren catchy, beat fresh și chimia inconfundabilă dintre cei trei artiști, „Combinația” continuă distracția verii și aduce vibe-ul perfect pentru oricine vrea să se simtă bine. Când Alex Velea, Smiley și Connect-R se unesc, nu e doar muzică, e stare. Iar vara asta are deja coloana sonoră.

Piesa a fost scrisă de Alex Velea, Smiley, Connect-R și Florian Rus. Producția a fost realizată de Alex Cotoi.

Un videoclip care nu doar că îți atrage atenția, dar parcă te invită direct în lumea lui. E colorat, energic și are acel ceva care te face să intri în ritm fără să-ți dai seama. Fiecare scenă e gândită să transmită vibe-ul piesei, cu mișcare, expresii și detalii care îți rămân în minte. Nu e doar de privit, e de trăit, de la prima secundă până la ultima.

În spatele camerei a fost David Mogan, care a semnat regia, imaginea și montajul. Palo Visuals și Andra Marta au adăugat efectele vizuale, iar Alexandru Rad s-a ocupat de grafică. Producția a fost realizată de Loops Production, care a adus totul împreună. La capitolul styling, Irisha a creat ținute care scot în evidență personalitatea artiștilor și se potrivesc perfect cu energia clipului. Rezultatul final este un mix reușit între muzică, imagine și atitudine.

Iar vestea bună este că tot anul, Alex Velea, Connect-R și Smiley vor lansa muzică doar împreună. Trei dintre cei mai iubiți artiști din România și-au unit forțele și au decis să transforme 2025 în anul lor. Fiecare piesă va fi o combinație de stiluri, voci și atitudine, menită să ridice orice playlist la alt nivel.

Păreri?

901 Post Views

Cum mai arată Tom Boxer și cu ce se ocupă acum artistul hitului „Morena”?

Tom Boxer, unul dintre cei mai influenți artiști români ai anilor 2000–2010, revine în atenția publicului cu un proiect muzical inedit. Cunoscut pentru hiturile „Morena” (feat. Antonia) și „Brasil” (alături de Anca Parghel & Fly Project), Tom Boxer a fost un pionier al genului „popcorn”, o combinație de house, pop și dance care a cucerit topurile din România și din Europa.

Deși a lipsit o perioadă din atenția publicului, artistul nu a renunțat niciodată la muzică. Producător și vizionar sonor, Tom Boxer revine cu „Norocul Bate-l Focul”, un single cu influențe afro-house și un twist unic în peisajul românesc.

„Este prima piesă românească afro-arabică”, spune Tom Boxer, explicând direcția artistică a noii sale creații.

Piesa este o colaborare între doi DJ: Tom Boxer și Adrian Saguna, prieten apropiat, DJ cunoscut și inspirațional, alături de care artistul a împărțit viziunea acestei producții. Inspirată din folclorul românesc, melodia combină sunete etnice autohtone cu influențe arabe, asiatice și orientale.

„Am plecat de la ideea că românii iubesc muzica românească etnică, dar și influențele exotice, arabice și orientale”, adaugă Tom Boxer.

Vocea feminină care dă culoare piesei aparține Irinei Kit, artistă originară din Republica Moldova și fostă concurentă la Eurovision. Boxer a descoperit-o întâmplător pe YouTube și a fost impresionat de timbrul ei vocal. A contactat-o imediat, iar colaborarea s-a concretizat rapid: „Când a auzit linia melodică, a acceptat fără ezitare”, povestește el.

De-a lungul carierei, Tom Boxer a colaborat cu nume sonore precum Antonia, Morena, J Warner, Anca Parghel, Fly Project, Inna, Amna și Alexandra Stan. În 2009, a câștigat premiul Best Romanian Act la MTV Europe Music Awards, iar stilul său a contribuit major la modelarea muzicii de club din România.

Cu toate că anii au trecut, pasiunea pentru muzică a rămas neschimbată. Tom Boxer, care și-a desăvârșit studiile muzicale la Londra, continuă să inoveze și să îmbine influențele globale cu identitatea românească.

Piesa “Norocul Bate-l Focul”, lansată de Tom Boxer x Andrei Saguna x Ioana Kit, este acum disponibilă pe toate platformele de streaming.

Păreri?

882 Post Views