Alama, Nicole Cherry si Pacha Man lanseaza single-ul "S'agapao"
2018-07-03 20:31:07

Vara, vibe-ul grecesc și producția românească se completează perfect în S’agapao, cea mai nouă piesă Alama feat. Nicole Cherry & Pacha Man. Piesa, compusă de Alama în mai puțin de 12 ore, a pus-o pe Nicole Cherry în ipostaza de a cânta pentru prima dată în limba greacă.

„Vreau să le mulțumesc celor doi artiști că au avut încredere în acest proiect, aportul lor este enorm. Nicole m-a surprins cu dicția ei în greacă, deși era prima dată când rostea cuvinte grecești. De voce nu mai zic, e un talent înnăscut, un om de nota 10. Vreau să le mulțumesc și băieților de la MediaPro Music și Loops Production pentru videoclip și implicare”, a declarat Alama.

„Mă bucur că am ocazia să cânt în limba greacă, asta datorită lui Alama, căruia îi mulțumesc. Sper ca publicul să rezoneze cu mesajul nostru și să se distreze cât mai mult pe această piesă, pentru că este o colaborare fresh”, a recunoscut și talentata Nicole Cherry.

La rândul lui, Pacha Man are numai cuvinte de laudă despre această experiență: „Sunt încântat că fac parte din acest proiect, în primul rând pentru că are potențial atât național, cât și internațional, dar mai ales pentru că e în colaborare cu doi artiști pe care îi admir și care sunt un model pentru noua generație”, a spus el.

Păreri?

0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *