O să avem nevoie să ne răcorim, căci Bianca Tilici vine cu o reinterpretare hot a piesei “Burning love”! Tânăra artistă a realizat un cover după celebrul hit al lui Connect-R, lansat în 2009.
Coverul face parte din campania aniversară Roton 3.0, serie ce marchează primii 30 de ani de activitate ai Casei de Discuri.
“Burning love” ne-a vorbit despre cele mai fierbinți povești de dragoste și ne-a făcut să dansăm cu tot sufletul! Acum, Bianca Tilici vine cu un cover special, sensibil, care îi pune în evidență timbrul vocal inconfundabil.
“‘I need some water’ sau mai bine zis am nevoie de piesa aceasta! O melodie reprezentativă a anilor 2000, “Burning love” rămâne piesa mea preferată! Când am o stare mai puțin bună, îmi pun căștile, îi dau play și încep să dansez. Mă bucur că am avut ocazia să reinterpretez piesa în cadrul campaniei Roton 3.0. Sper ca și această variantă să își găsească locul în inimile celor care o să o asculte, la fel ca melodia originală!”, spune Bianca Tilici.
Deși a debutat recent, Bianca Tilici a avut colaborări cu artiști renumiți, printre care Liviu Teodorescu pentru “Pe val” și Fly Project pentru “Soarele pe strada mea”.
Recent, Bianca Tilici a lansat primul său EP, “Sincer?!”. Proiectul este bazat pe sinceritate și autenticitate, iar cele 5 piese sunt rezultatul momentelor importante din viața artistei. De asemenea, alături de Radu Ștefan Bănică, ea a reinterpretat celebra piesă a Mădălinei Manole, “Tu n-ai avut curaj”.
Păreri?