Alessiah lansează piesa Nostalgia
2022-01-29 13:23:00

Simpatica Alessiah își începe anul 2022 cu o piesă foarte catchy, pentru care a pregătit și un videoclip care te captivează de la prima secundă. Piesa, intitulată „Nostalgia”, face referire la retrospecțiune, mai precis la momentul prezent în care ne aducem aminte de sentimentul de incertitudine pe care îl simțim adeoseori referitor la ce se va întâmpla în viitor.  De multe ori, suntem așa de focusați pe viitor, încât uităm să ne bucurăm de prezent și conștientizăm târziu acest aspect.

Versurile single-ului au fost scrise de Alessiah, iar de compoziție și producție s-a ocupat Ionuț Catană. Piesa este însoțită și de videoclipul oficial, care a fost regizat de Ionuț Tranda, avându-l drept DOP pe Alexandru Mureșan. Dinamic, colorat, și cu vibe de anii 80, videoclipul surprinde esența cântecului. Schimbarea rapidă de cadre poate fi interpretată drept derularea rapidă a evenimentelor din viața noastră, iar atmosfera și look-urile retro ale Alessiei induc acel sentiment dulce-amărui de nostalgie.

Alessiah a declarat: „Nostalgia este o piesa foarte specială pentru mine, întrucât reprezintă o continuare a mesajului transmis în piesa I Know, lansată în 2020. Însă, de data aceasta, textul are o esență mult mai echilibrată și o abordare mai matură. Inspirația pentru acest cântec este atât piesa I Know, cât și momentul prezent. Este vorba despre efectul de back in time, prezentul este de fapt proiecția nostalgiei pe care o vom simți in viitor, când ne vom uita înapoi la momentele pe care le trăim acum. Când am scris versurile acestei piese, am realizat că ceea ce mă măcina când am scris I Know, a fost rezolvat prin răbdare, consecvență, și multă muncă. Pentru mine, piesa Nostalgia este definită de echilibru și reprezintă un milestone pentru mine, în care am putut să fac o comparație între trecut și prezent și să mă simt mândră de toate realizările mele de până acum.”

Alessiah este una dintre cele mai promițătoare artiste din noua generație, cu potențial atât pe partea de compoziție, cât și în ceea ce privește implicarea sa în zona vizuală a melodiilor pe care le lansează. Alessiah și-a început carieră prin lansarea single-ului „Sunday”.

În primul trimestru al anului 2021, Alessiah a lansat piesa „Darling”, cu un videoclip într-un cadru pop-art, iar în vara anului 2021, Alessiah a colaboratul cu artistul nigerian, Alpha P, pentru single-ul „Why”, ce a marcat prima sa colaborare internațională. La sfârșitul lui septembrie 2021, Alessiah a lansat piesa cu beat up-tempo, „See You Follow”.  În 2020 a lansat single-urile „Hurricane”, „Waiting For”, „Love Me” și „I Know”, iar la începutul anului 2021, artista a regătit cu un live session special pentru cele patru melodii, versiuni noi, alături de Muse Quartet.

Păreri?

0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *