Tot pământul s-ar opri de mi-ai spune că mă vrei…
Alina Eremia dezvăluie noua sa capodoperă muzicală, „Dacă ar fi pentru o zi”, într-o interpretare sublimă alături de o orchestră grandioasă, oferind o experiență auditivă de o profunzime aparte. Această creație impresionantă este acompaniată de un videoclip uluitor, filmat pe platforma Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav, o clădire reprezentativă, cu o fațadă spectaculoasă și o arhitectură neconventională. Prezența avionului Transylvania Wings completează perfect cadrul și îl face mai memorabil. Lansarea scoate în evidență delicatețea și forța emoțională a vocii Alinei, în timp ce armoniile orchestrale îmbrățișează fiecare notă, creând o simfonie care îmbină perfect arta vizuală cu intensitatea trăirilor. O operă care captează atât privirea, cât si sufletul.
Mulțumiri speciale Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav și Academiei Transylvania Wings.
Piesa a fost scrisă de Alina Eremia, împreună cu Mario Morar și Ștefan Ioniță, iar aranjamentul orchestral a fost conceput de Simona Strungaru.
Alina Eremia și-a început cariera la o vârstă fragedă, iar la acest moment este una dintre cele mai apreciate artiste din industria muzicală. Piesele și colaborările ei au fost întotdeauna în topuri, iar printre cele mai bune hituri ale Alinei includem: ,,Cum se face”, ,,A fost o nebunie”, ,,În dreapta ta”, colaborarea cu Vescan, ,,Tatuaj” și ,,Noi”. În 2021, Alina a lansat cel de-al doilea album al său, “Déjà Vu”, care a primit titlul de Best Album la The Artist Awards 2021. În 2022, Alina Eremia s-a bucurat de foarte mult succes cu single-uri care au ajuns rapid pe locul #1, cum ar fi ,,Supertare”, cu Connect-R, care le-a adus și premiul pentru cea mai bună colaborare a anului la The Artist Awards 2022, și ,,Cerul roșu”. În 2023, ea a adăugat un alt #1 cu ,,Ai fost”, colaborare cu Mario Fresh, care s-a clasat pe prima poziție în tendinte pe YouTube și a intrat în topurile radio la doar două săptămâni de la lansare, fiind declarată și cea mai ascultată piesă a anului. De asemenea, artista a lansat două EP-uri speciale, “Metamorphosis” și ,,OH, NO!”. 2024 a venit cu succesul piesei ,,Nu te mai aștept”, scrisă de artistă și lansată inițial doar ca un piano session. Piesa a fost atât de bine primită, încât radiourile au preluat piesa și au adus-o până pe locul #2 în Top Media Forest. Anul acesta artista a colaborat pentru un joined EP cu NOUA UNSPE ,,Radical din noi”, iar una dintre ultimele sale lansări, ,,Gura ta”, a stat timp de 12 săptămâni în Top 10 Media Forest.
Păreri?