Înainte de mult așteptatul concert SOLD OUT de la Sala Palatului de pe 16 octombrie, Andreea Bălan lansează un nou material discografic: albumul „O lume minunată”. Disponibil pe toate platformele digitale și lansat sub egida Cat Music, albumul reprezintă un omagiu adus copilăriei, aducând în prim-plan bucuria, inocența și energia vibrantă care ne însoțesc încă din primii ani de viață.Artista va cânta albumul în premieră în cadrul concertului de la Sala Palatului, unde publicul va fi prezent la o poveste despre viață și dragoste, despre putere și supraviețuire, despre vindecare și iertare.
„O lume minunată” este o colecție de piese care reînvie emoții nostalgice, dar totodată reinterpretează într-o manieră modernă și captivantă teme universale despre iubire, familie și bucuria de a trăi. Albumul cuprinde un mix de piese ritmate și balade emoționante, care reflectă atât maturitatea artistică a Andreei, cât și legătura specială pe care o are cu publicul său de toate vârstele. Pe album se regăsesc piese precum „O lume minunată”, „Copilărie”, „O viață și un minut”, „SuperÎndrăgostiți (Remix)”, „Ploaie de vară”, „Acum”, „Băieți cu inima în blugi (feat What’s UP)”, „Cu inima ta”, „SuperÎndragostiți”, dar și super hituri precum „Te joci cu mine”, „Liberă din nou”, „Prinde-mă, Aprinde-mă”, „Trippin”, „Like a bunny”, „Ooops Eroare”, „Aparențe”, „Evadez”, „Iubi/Paradis”, „Baila/Zizi”, „Baby get up and dance”.
Cu o carieră de peste două decenii, Andreea Bălan este una dintre cele mai versatile și iubite artiste din România. Recunoscută pentru hiturile sale care au definit generații, cât și pentru prezența sa vibrantă pe scenă, Andreea continuă să fie un simbol al divertismentului și al evoluției muzicale. De la începuturile sale în trupa Andre, până la cariera solo de succes, Andreea a rămas un nume de referință în muzica pop din România.
Păreri?