Andreea Bălan lansează „Iubește-mă” – o baladă pop sinceră despre iubire autentică și vulnerabilitate
2025-07-15 13:18:38
Andreea Bălan lansează – „Iubește-mă”, o baladă pop cu influențe R&B, care surprinde maturitatea artistică a uneia dintre cele mai longevive artiste din România. O reinterpretare fresh și plină de emoție a piesei de pe albumul „Așa sunt eu”,„Iubește-mă” vorbește despre nevoia profundă de iubire reală, dincolo de aparențe, idealuri și măști. E o piesă despre curajul de a fi vulnerabil, despre sinceritate și despre întoarcerea la esență.

„Pentru mine, «Iubește-mă» este o declarație sinceră. O spun femeile care nu mai joacă roluri. O spunem atunci când știm cine suntem” , spune Andreea Bălan.

Sound-ul este un mix de elemente acustice, ritmuri R&B și producție minimalistă, care lasă spațiu emoției să respire. Este o piesă care se simte – nu doar se ascultă. Muzica este compusă de Marius Moga și Mihai Ștefan Coporan, iar Andreea Bălan semnează versurile alături de ei, contribuind cu propria perspectivă și trăire.

De-a lungul timpului, Andreea Bălan a lansat zeci de piese de succes, iar recent, a lansat single-urile „Azi sunt bine”, un manifest despre puterea de a merge mai departe, și „Copil încă o dată”, o călătorie spre copilărie, sinceritate și autenticitate.

Păreri?

53 Post Views
0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *