Andrei Bănuță își jură iubirea ,,Pe veci și ceva"
2024-02-16 22:55:35

Andrei Banuță, artistul cu o voce ce-ți atinge sufletul, a ales Ziua Îndrăgostiților pentru a lansa o piesă care să-ți meargă direct la inimă. Intitulată ,,Pe veci și ceva”, această piesă este o odă adusa iubirii, o poveste spusă cu delicatețe și pasiune.

În centrul melodiei stă iubirea, acea forță ce aduce lumină în cele mai întunecate momente ale vieții. Versurile exprimă o profundă poveste de dragoste, în care cel îndrăgostit își face curajul de a merge să îi ceară oficial mâna iubitei, direct de la părinți. Cu promisiunea unei iubiri eterne, o ambiție aparte, “Mut și munții din loc dacă asta vrea” arată determinarea viitorului mire de a face orice pentru fericirea persoanei iubite, o asigurare că aceasta va avea parte de fericire pentru tot restul vieții, de atenție și de tot ce este mai bun pe Pământ. Andrei Bănuță împletește cu măiestrie versurile cu acordurile muzicale, creând un cadru sonor ce îți încălzește sufletul și îți trezește amintiri emoționante.

Într-o lume în care superficialitatea și agitația cotidiană par să domine, melodia lui Andrei Bănuță aduce un strop de calm și bucurie autentică. Prin versurile sale, el reușește să contureze tabloul unei iubiri sincere și profunde, care își găsește rădăcinile în cele mai adânci sentimente. Bucurați-vă de muzică!

Piesa a fost scrisă de Andrei Bănuță, Alex Bolero, Eduard Nicolae și Matteo. De mix & master s-a ocupat Alex Bolero, iar de producție Alex Bolero și Eduard Nicolae.

Andrei Bănuță și-a descoperit dragostea pentru muzică încă din copilărie. Studiind canto la Palatul Copiilor din Constanța și participând la numeroase concursuri de muzică ușoară, el și-a conturat pasiunea pentru genurile R&B și soul, adăugând accente pop în creațiile sale. Pe măsură ce a crescut, Andrei a evoluat personal și muzical, descoperind puterea de a transpune sinceritatea sentimentelor în versuri. Astfel, împreună cu colegii săi de la Mattman Music, a început să compună piese ce îi reflectă trăirile într-un mod special și autentic.

În 2023, colaborarea sa de succes cu Andra pentru piesa “Nu m-am gândit la despărțire” a stat timp de 19 săptămâni în Top 10 Media Forest, ajungând chiar pe locul #1. Ultima sa colaborare alături de DOMINO pentru “Afară plouă” a fost prezentă timp de 6 săptămâni în Top 10 cele mai ascultate piese la radio, atingând poziția #6. Pe lângă cariera muzicală, Andrei este protagonist în serialul “Groapa”, demonstrându-și versatilitatea și talentul în domeniul artistic.

Păreri?

40 Post Views
0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *