Andrei Ursu - ,,Rece ca Ianuarie”: melancolia unei iubiri ce renaște
2025-01-10 20:00:06

Oare mai vine mai pe strada mea?

„Rece ca Ianuarie”, cea mai nouă lansare a lui Andrei Ursu este o piesă emoționantă despre fragilitatea iubirii, care se naște și crește în primăvară, dar se stinge în frigul iernii. Versurile exprimă melancolia unei iubiri care a fost cândva caldă și plină de speranță, dar care acum se confruntă cu răceala unui final inevitabil. Totuși, piesa sugerează și o rază de speranță, o promisiune că, așa cum iarna se transformă în primăvară, și iubirea poate renaște. O meditație despre trecerea timpului și despre puterea speranței, chiar și în cele mai reci momente.

Piesa a fost scrisă de Andrei Ursu, alături de Andrew Barabancea, care s-a ocupat și de partea de producție.

Andrei Ursu (aka wrs), unul dintre cei mai cameleonici artiști din industria muzicală din România, a reușit să depășească granițele muzicale, lansările sale fiind ascultate peste tot în lume odată cu participarea sa la Eurovision cu piesa “Llamame”. De la Spania și Germania până la Turcia, Italia și Statele Unite, piesele sale au ajuns în diverse colțuri ale lumii. În 2022, artistul a lansat și primul său EP, “Mandala”, ce conține cinci piese, printre care și “Llamame”, piesă ce a ajuns #1 pe radio, urmând succesul piesei “Amore”. În 2023, artistul a lansat primul său album: “Fiesta’23”, o combinație excepțională între sunete latino clasice și noi. 2024 a venit cu un nou capitol muzical odată cu lansarea EP-ului ,,Cântece de Inimă” și a colaborării cu Theo Rose pentru piesa ,,Noaptea ne fură iubiri”, care a stat timp de 21 de săptămâni în Top 10 cele mai difuzate piese de la radio, atingând poziția #1. De asemenea, artistul a lansat EP-ul „VANILLA BOY”, single-uri precum ,,O nouă viață” sau ,,Lângă tine”, dar și o colaborare cu Sasha Lopez, “About U” și cea mai recentă, cu Eva Timush pentru ,,Să mă iubești”.

Păreri?

23 Post Views
0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *