Pe 22 și 24 septembrie, de la ora 19:30, la Teatrul Metropolis din București, au loc avanpremiera și premiera SENS, cel mai recent proiect al Asociației Prezent Continuu, organizatoarea NOVA Festival. Este o experiență imersivă și inovatoare care va provoca publicul să iasă din tiparele uzuale ale structurii unui spectacol de teatru și să facă un pas într-un context interactiv, în care sensul fiecărei reprezentații va fi dirijat de public și artiști către un final diferit. Monitorizarea EEG a performerilor va da acces în lumea lor personală, iar componentele audio-vizuale completează universul dinamic al spectacolului.
În distribuția spectacolului regizat de Emilia Păunescu se regăsesc actrițele Ioana Flora și Silvana Negruțiu, două prezențe cunoscute pe scena teatrului bucureștean. Ele personifică două străine care caută răspunsuri într-o situație neașteptată. Povestea lor este influențată de public, care interpretează starea personajelor în momente cheie, cu ajutorul unor telecomenzi. Ar putea merge spre schimbare, ori spre păstrarea lucrurilor așa cum sunt. În universul dinamic al SENS, alegerile personajelor și publicului împreună conduc spectacolul spre unul din posibilele finaluri.
„Ne uităm adesea la ideea de sens ca la ceva fix, pe care trebuie să-l găsim. Căutăm sensul ca pe un adevăr, când de fapt el e ceva în continuă mișcare, pe care îl creăm. Prin relații. Prin conexiune. Neuroștiința dezvăluie că mințile noastre gândesc în mod natural împreună cu ceilalți și pot fi extinse prin implicarea intenționată a altora în procesele de creare a sensului. Spectacolul oferă un context pentru public și artiști să experimenteze felul acesta cuceritor în care mișcăm sensul lucrurilor împreună și sprijină participanții să învețe despre abilitățile lor cognitive extinse.”, a povestit Emilia Păunescu despre SENS.
Pregătirea spectacolului a fost structurată în mai multe etape, începând încă din primăvara lui 2024. Are în spate o cercetare complexă, în care au fost implicați și artiștii, și la care au contribuit nume importante la nivel internațional din domeniul neuroștiinței.
“Neuroștiința îmi trezește deseori curiozitatea, așa că am acceptat imediat să mă joc cu o cască ce-mi poate arăta activitatea cerebrală live. Și pentru că e atât de la modă ieșitul din zona de confort, chiar m-am rotit 180 de grade lucrând la SENS, o instalație performativă care mi-a făcut de multe ori EEG-urile să explodeze.”, a spus Silvana Negruțiu despre procesul de pregătire al spectacolului.Colega ei de scenă, Ioana Flora, a completat vorbind despre spectacol: „Unul dintre mesajele-cheie pe care SENS dorește să-l transmită este ideea de comunitate.
Apoi, ideea de influență pe care o avem unii asupra celorlalți și măsura în care deciziile noastre se schimbă în funcție de asta.”.Ca parte din experiența spectacolului, publicul va fi implicat într-un dialog cu actrițele, sub coordonarea specialistei Monica Cure, folosindu-se de el ca element pentru a duce mai departe procesul cognitiv colectiv început în timpul spectacolului.
Coloana sonoră are muzică originală compusă special pentru spectacol de Alexandrina Hristov, Designul interactivității este asigurat de Ygreq Interactive, iar designul de lumini poartă semnătura lui Raul Păcurar.
Spectacolul va mai avea anul acesta încă 5 reprezentații, tot pe scena Teatrului Metropolis (str. Mihai Eminescu, nr. 89) pe 25, 26 și 29 septembrie, respectiv pe 24 și 27 octombrie.
Păreri?