Bradul de Crăciun din Craiova, cel mai frumos din Europa
2023-11-22 18:50:22

Craiova a fost desemnată, anul acesta, gazda celui mai frumos brad de Crăciun din Europa. Nominalizarea este cu atât mai onorantă, cu cât Craiova este inclusă într-o companie selectă a celor mai frumoși 25 brazi de Crăciun din Europa, din piețe faimoase cum ar fi Londra, Viena, Varșovia, Budapesta, Praga, Innsbruck sau Tallinn.

Despre bradul de peste 20 metri înălțime, dar și despre Târgul de Crăciun de la Craiova au aflat peste 800 mii de călători din toată lumea, ca urmare a promovării făcute de European Best Destinations direct către abonații săi.

Brazii de Crăciun sunt printre cele mai așteptate elemente atât de copii, cât și de părinți și bunici, în toate marile orașe europene. Ei simbolizează sărbătorile de Crăciun cu cabanele lor, vinul fiert, produsele de patiserie, iar bradul de la Craiova face parte din magia poveștii lui Andersen, unde Crăiasa Zăpezii este personajul principal.

 

“Târgul de Crăciun de la Craiova a devenit, în ultimii ani, una dintre destinațiile preferate de Crăciun pentru călători și găzduiește, anul acesta, cel mai frumos brad de Crăciun din Europa. Puține orașe din Europa au muncit atât de mult precum Craiova, pentru a face din evenimentul lor de Crăciun un moment de magie pură pentru tineri și bătrâni. Acest lucru se traduce printr-o mai mare atractivitate a Craiovei, care devine capitala Crăciunului din România și una dintre cele mai bune destinații de Crăciun din Europa. Cu mai multe zone de Crăciun autentice, ateliere creative pentru copii, plimbări, concerte și sute de mii de luminițe de sărbători, Craiova este una dintre cele mai trendy destinații de Crăciun din această iarnă“, se menționează în descrierea realizată de European Best Destinations, una dintre cele mai importante platforme de promovare a turismului din Europa și partener oficial al Comisiei Europene, despre bradul și Târgul de Crăciun de la Craiova.

 

“Ne onorează nominalizarea bradului nostru de Crăciun, ca fiind cel mai frumos din Europa, în situația în care ne aflăm înaintea unor mari orașe europene, cu o lungă și recunoscută tradiție de organizare a Târgului de iarnă. Sperăm ca imaginile transmise în lumea întreagă să atragă cât mai mulți turiști la Craiova, pentru că anul acesta am pregătit cea mai frumoasă poveste de Crăciun, cu multe elemente magice și surprize pentru toate vârstele”, a declarat Lia-Olguța Vasilescu, primarul municipiului Craiova.

 

Vezi clasamentul aici: https://www.europeanbestdestinations.com/best-of-europe/best-christmas-trees-in-europe/

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag la Târgul de Crăciun din Craiova, apoi vă aștept cu impresii!

28 Post Views
0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *