„Interpretat superb” (Variety), personajul principal este jucat de actorul francez Adam Bessa. Acesta a câștigat premiul pentru cea mai bună interpretare în 2022 la Cannes, pentru rolul din filmul Harka (r. Lotfy Nathan). După ce a studiat filosofia, regizorul Jonathan Millet a pornit într-o lungă călătorie în jurul lumii, în regiuni greu accesibile. Singur, cu camera în mână, a vizitat și a filmat în peste cincizeci de țări. Ulterior, a regizat mai multe scurtmetraje și documentare (Ceuta, Prison by the Sea, lansat în 2014, Tell Me about the Stars, filmat în Antarctica, și La Disparition, filmat în Amazon). Fantomele din umbră este primul său lungmetraj de ficțiune. „Experiența lui Millet din teren dă în mod clar roade. Fantomele din umbră este plin de cadre frumoase care demonstrează că nu este nevoie de niciun cuvânt pentru a ilustra durerea unui suflet uman. Bessa îl interpretează pe Hamid cu tragismul unui om care este incapabil să își jelească pierderile în mod corespunzător, în timp ce este forțat să se reinventeze în fiecare zi într-o lume necunoscută. Eforturile lor combinate permit filmului să îmbine unele dintre cele mai bune aspecte ale thrillerelor cu spioni și ale cinematografiei de artă într-un portret al modului în care războaiele ne bântuie mult timp după ce am scăpat de ele.” (IndieWire) Programul proiecțiilor Fantomele din umbră este disponibil pe www.transilvaniafilm.ro |