Mai sunt trei zile până la cel mai așteptat festival de la munte din România. Festivalul Massif își va deschide porțile de pe 14 până pe 17 martie, iar Poiana Brașov va fi locul în care mii de iubitori ai sporturilor de iarnă, muzicii, aventurii și distracției vor avea parte de experiențe exclusiviste, dar se vor bucura și de cei peste 50 de artiști care vor urca pe scene. Festivalul se va deschide joi, vineri și sâmbătă începând cu ora 17:00, iar duminică, de la ora 12:00.
DE UNDE SE RIDICĂ BRĂȚĂRILE DE FESTIVAL?
Brățările de festival pot fi ridicate de la punctul special amenajat în Parcarea Poiana Mare din Poiana Brașov. Programul pentru ridicarea brățării de festival este de joi până sâmbătă de la 16:00 – 02:00, iar duminică, de la 12:00 – 06:00.
Tinerii sub 18 ani trebuie să aibă la ei, pe lângă abonamentul sau biletul de acces și actul de identitate, și documentul care atestă acordul părinților. Acesta poate fi descărcat de pe https://bemassif.com/files/MASSIF_parental_consent_eng.pdf
iar organizatorii recomandă să fie completat înainte de venirea la festival. Minorii sub 14 ani trebuie să vină însoțiți de un părinte și să dețină un bilet valid.
CUM AJUNGI CEL MAI UȘOR LA FESTIVAL?
Cei care vin din București sunt sfătuiți de către organizatori să aleagă trenul ca mijloc de deplasare spre Brașov, pentru a evita traficul de pe Valea Prahovei. Organizatorii, împreună cu autoritățile locale, vor pune la dispoziția fanilor autobuze și microbuze care vor face zilnic, în perioada festivalului, transferul participanților din Brașov în Poiana Brașov, precum și din stațiune înapoi în oraș.
Conform operatorului de transport în comun RATBV, pe perioada desfășurării festivalului se va aplica următorul plan de mobilitate:
– În perioada 14 – 16 martie se suplimentează următoarele linii care fac legătura dintre Livada Poștei spre cartiere: 1, 2, 2b, 4, 6, 16, 17, 28, 31, 34, 36, 41. Programul se prelungește joi, vineri și sâmbătă până la aproximativ ora 01.00. Ora exactă a ultimelor plecări va fi afișată pe site-ul www.ratbv.ro în zilele premergătoare.
– Linii care pleacă din Poiana Brașov spre cartiere, la sfârșitul spectacolelor: 1M, 2M, 6M, 16M, 17M, 28M, 31M, 34M, 36M, 50M. Vor circula joi, vineri și sâmbătă cu ultimele plecări din Poiană la aproximativ ora 1:30. Duminică, ultimele plecări pe aceste trasee vor fi aproximativ în jur de 19.30.
– Linia 20:
- joi, vineri și sâmbătă, după ora 14.00, vor circula șase mașini. Frecvența va fi la circa 10 minute, dar cu monitorizare și
posibilitatea de suplimentare operativă. Pentru primele trei zile de festival, ultimele plecări din Poiana Brașov vor fi la ora 3:00.
- Pentru duminică, vor circula șase mașini de la ora 10:00 până la 22:30, iar ultima plecare din Poiana Brașov pe linia 20 va fi la ora 23:59.
- Remorci biciclete: joi, vineri și sâmbătă vor circula doar până la orele 14:00, iar duminică deloc, din cauza fluxului mare de călători, a nevoii de operativitate și asigurare a ritmicității etc.
– Linia 100:
- joi, vineri și sâmbătă, după ora 14:00, vor circula patru mașini. Pentru primele trei zile de festival, ultima plecare din Poiana Brașov va fi la ora 3:00.
- Pentru duminică, patru mașini de la ora 10:00, iar ultima plecare din Poiana Brașov la ora 22:30.
- !! Atenție!! Linia 100 are plecări din capătul Livada Poștei în ambele sensuri: de la peronul de pe trotuarul unde este casieria pleacă spre Poiană, iar de la peronul 4 pleacă spre Gară.
– Linia 130M: circulă joi, vineri și sâmbătă între orele 14.00 – 03.00, pe traseul parcare Cetate Râșnov – Poiana Brașov (terminal parcarea mare). În tot intervalul orar, circulă două autobuze, cu posibilitate de suplimentare
dacă este cazul. Duminică, circulă de la 10:00 la 22:30 (ultima plecare din Poiana Brașov).
– Linia 60 (Silver Mountain): joi, vineri și sâmbătă va circula până la orele 03:00, iar duminică, până la 22:30.
În toate cele patru zile va fi prelungit programul și la casieriile din Livada Poștei și Poiana Brașov, astfel: Livada Poștei, joi și vineri – între orele 06:00 -00:30, sâmbătă, între orele 08:00 – 00:30, duminică (8:00 – 22:30). Casieria Poiana Brașov: joi, vineri, sâmbătă, de la 08:00 – 02:00, iar duminică, între orele 08:00 și 22:00. Vor exista și echipe mobile de vânzare bilete în Livadă și Poiană. Pentru achitarea călătoriilor, RATBV recomandă plata cu: card de transport RATBV, card bancar, telefonul mobil prin aplicația 24pay.
În toate cele patru zile de festival, exceptând liniile suplimentate, pe toate liniile urbane sau metropolitane operate de RATBV, orarele se respectă conform programărilor de zi lucrătoare, zi de sâmbătă sau duminică.
Restricții de circulație
Pentru desfășurarea în condiții optime a festivalului Massif au fost aprobate următoarele restricții:
- a) închidere parcarea mare Poiana Brașov pentru organizare terminal RATBV, stații taxi/Uber/Bolt, deszăpezire, centru de ridicare brățări de festival, zona de pauză personal bord, în perioada 13.03.2024, ora 20:00 – 17.03.2024, ora 22:00
- b) restricționare circulație rutieră pe DN 1E Brașov – Poiana Brașov, cu trecere permisă exclusiv pentru mijloacele de transport public/ mașini de intervenție/ taxi/ ride-sharing/ riverani/ mașini acreditate, în perioada 14.03.2024 – 16.03.2024 între orele 16:00 – 01:00 și în ziua de 17.03.2024 între orele 11:00 – 22:00
- c) amenajare stație temporară pentru stocare autobuze la AJOFM (Livada Poștei), în perioada 13.03.2024 ora 23:30 – 17.03.2024 ora 22:00.
Pe parcursul celor patru zile de festival, riveranii au acces rutier în intervalul orar restricționat, în baza unui permis de acces auto provizoriu. Acesta poate fi ridicat de la Centrul de Agrement (punctul de acreditări) din Poiana Brașov, între 12 și 17 martie, în intervalul orar 08:00 – 20:00, sau de la Primăria Brașov, Centrul de Informații pentru Cetățeni (luni – joi, între orele 8:00 – 16:00, vineri, între orele 8:00 – 13:00).
Abonamentele pentru cea de-a doua ediție a festivalului Massif sunt disponibile pe site-ul bemassif.com.