Cineaștii români ai momentului vin la Alexandria pentru a-și întâlni publicul la Cinemateca târzie
2022-08-15 14:26:46
Au cucerit juriile marilor festivaluri și au dat tonul dezbaterilor în sălile de cinema, iar între 15 și 21 august vor ajunge la Alexandria, însoțite de creatorii lor. Filmele din selecția Cinemateca târzie invită comunitatea să (re)trăiască experiența proiecțiilor în aer liber, la Ideo Ideis #17. În fiecare seară, începând cu ora 22:00, spectatorii vor urmări, cu acces gratuit, filme românești care s-au impus în ultimul an în competițiile internaționale, urmate de  discuții cu actorii și regizorii invitați special la proiecțiile din Parcul Vedea.

Programul evenimentelor este disponibil online: ideoideis.ro/festivalul-program17.

Metronom, filmul care va deschide programul Cinematecii târzii, urmărește povestea de iubire trăită de doi adolescenți din România, la începutul anilor ’70. Anul acesta, pelicula i-a adus cineastului Alexandru Belc Premiul pentru regie în secțiunea Un Certain Regard de la Cannes. Actorii Mara Bugarin și Șerban Lazarovici, protagoniștii filmului, vor intra în dialog cu publicul după proiecția programată luni, pe 15 august, la ora 22:00.

Marți seară, publicul o va întâlni pe actrița Ioana Bugarin, invitată la proiecția filmului Miracol, un policier psihologic în regia lui Bogdan George Apetri. Considerată de prestigioasa publicație Variety „unul dintre cele mai bune filme de la Festivalul de Film de la Veneția.”, pelicula urmărește povestea plină de suspans a unei tinere măicuțe  care cade pradă unui incident nefast.

Copacul dorințelor: Amintiri din copilărie, r. Andrei Huțuleac

O invitație în lumea poveștilor, Copacul dorințelor: Amintiri din copilărie (r. Andrei Huțuleac) este propunerea Ideo Ideis pentru seara de miercuri, 17 august. Primul film fantastic de familie produs în România în ultimii 30 de ani și, în același timp, primul film caritabil din România, le va oferi spectatorilor ocazia s-o cunoască pe Mara, o fată de 12 ani care suferă de o boală incurabilă. Printr-un portal magic, ea reușește să pătrundă în poveștile lui Ion Creangă, unde-l va cunoaște pe Nică, în compania căruia își va recăpăta speranța. Proiecția va fi urmată de o discuție cu Matei Dima (BRomania) și Mihai Mănescu, doi dintre autorii scenariului inspirat din fapte reale.

România sălbatică, cel mai amplu proiect de documentar dedicat naturii din țara noastră, se va vedea pe marele ecran în Alexandria joi, pe 18 august. La realizarea producției care surprinde imagini din locuri neatinse de om, Dan Dinu și Cosmin Dumitrache au lucrat mai bine de zece ani, documentând fauna și flora de-a lungul celor patru anotimpuri.

Cinemateca târzie – Foto Stefan Adrian

,,Probabil că R.M.N. este cel mai politic și mai polemic film pe care l-am făcut eu vreodată”, declară regizorul Cristian Mungiu despre producția care s-a bucurat anul acesta de o premieră mondială la Cannes. Povestea e inspirată de evenimentele din 2020, când localnicii din satul Ditrău i-au forțat să plece pe muncitorii din Sri Lanka veniți să lucreze la o brutărie locală. După proiecția de vineri, 19 august, actrița Judith State va intra în dialog cu spectatorii, pornind de la întâmplările revoltătoare din film.

Imaculat (r. Monica Stan, George Chiper-Lillemark) a cucerit trei premii importante la Festivalul Internațional de Film de la Veneția și a fost distins cu Premiul FIPRESCI la ediția din acest an a Festivalului Internațional de Film Transilvania. O poveste despre inocența pierdută, despre efectele nefaste ale relațiilor toxice și despre abuz, filmul va fi proiectat sâmbătă și va fi urmat de o discuție la care vor participa actorii Ana Dumitrașcu și Cezar Grumăzescu.

Un moment inedit cu caracter cinematografic va avea loc duminică, în ultima seară de festival, când vor fi proiectate 10 povești filmate, aduse la viață de trupele participante. În cadrul ediției de anul acesta, Ideo Ideis în parteneriat cu Liternet și Ficțiuni reale – o inițiativă creată de Florin Piersic Jr., a lansat provocarea (re)creează-ți copilăria. Timp de 4 zile, membrii comunității Ficțiuni reale, alături de adolescenții din trupele de teatru care participă la a 17-a ediție Ideo Ideis, au răspuns provocării scriind povești scurte, de maxim 500 de caractere, prin care au încercat să (re)imagineze primii ani din viață. La final, 10 texte au fost selectate pentru a prinde viață pe ecran, fiecărei trupe fiindu-i încredințată misiunea de a pune în imagini și sunet interpretarea uneia dintre ele. Rezultatele finale vor putea fi văzute de spectatori la Ceremonia de închidere de duminică, 21 august, de la ora 20:30.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.