DJ Project si Ioana Ignat își unesc forțele pentru a prezenta publicului una dintre cele mai interesante colaborări live din muzica românească. Două proiecte de succes, DJ Project și Ioana Ignat vor împărți aceeași scenă în perioada următoare, iar fanii ambilor artiști vor fi, cu siguranță, încântați de această oportunitate unică de a-i vedea performând împreună.
DJ Project este un proiect muzical românesc format din doi DJ și producători, Gino Manzotti și DJ Maxx. Ei s-au remarcat cu peste 30 de piese în top 10, având că soliste artiști precum Giulia, Adela Popescu, Mira, Andia și Ana Baniciu. Au lansat hit-uri și prin colaborări cu artiste precum AMI, Theo Rose, Roxen, Emaa, Holy Molly.
Nouă colaborare muzicală dintre Ioana Ignat si DJ Project se va concretiza și în melodii pe care cele două forțe din topuri le vor lansa împreună, iar premisele de a fi hituri sunt foarte mari, având în vedere precedentele hituri lansate atât de către Ioana, cât și de către DJ Project.
“Ne-am dorit de mult să colaborăm cu Ioana. Este una dintre cele mai bune voci din țară, iar prezența ei pe scenă suntem convinși că va aduce o mare bucurie în rândul fanilor DJ Project și nu numai. Suntem foarte fericiți și abia așteptăm să vă încântăm în noua formulă. Curând, vom lansa și 2 piese la care deja lucrăm intens“, a declarat DJ Project.
Ioana Ignat, cunoscută pentru timbrul ei inconfundabil a răspuns cu bucurie inițiativei de a colabora cu DJ Project și a declarat: “Sunt foarte încântată și entuziasmată să urc pe scenă cu DJ Project. Sunt mereu în căutarea experiențelor noi, iar invitația asta a venit la fix. Abia aștept!”Din 2017 până în prezent, Ioana Ignat, una dintre cele mai talentate artiste din industria muzicală românească, a depășit bariere și a cucerit topuri muzicale prin melodiile compuse și lansate. Carismatică și creativă, Ioana este un artist cu apariții live excepționale, reușind să cucerească atât publicul, cât și scenele industriei muzicale. Debutul Ioanei înseamnă hitul „Doar pe a ta”, piesă anului 2017, care a ajuns no. 1 în topurile muzicale. În prezent, Ioana Ignat are numeroase hituri care au ajuns pe locul 1 în topurile radiourilor și care au strâns milioane de vizualizări pe YouTube și ascultări pe Spotify, printre care se numără piesa „Nu mă uita”, care are în prezent aproape 100 de milioane de vizualizări pe YouTube. În 2023, Ioana Ignat va lansa primul album, pe care va include piese ca „Lângă inima ta” și „Te caut iar”.
Păreri?
View this post on Instagram