Sâmbătă, 31 mai 2025, pe Aeroportul Internațional Craiova, între orele 10:00 – 16:00, va avea loc cel mai mare spectacol aviatic din Oltenia: Craiova Air Show, care va include în premieră, demonstrații cu avioane F- 16.
Evenimentul se desfășoară în cadrul Zilelor Craiovei, care au loc în perioada 29 mai – 1 iunie 2025 și care marchează, anul acesta, 550 de ani de la prima atestare documentară a orașului.
Intrarea la eveniment va fi gratuită, iar accesul spre zona evenimentului se va face prin incinta Parcului Industrial High Tech Craiova, Calea București nr. 325C.
Pasionații de aviație, adrenalină și tehnologie vor urmări evoluții spectaculoase de acrobații cu planorul, demonstrații de parașutism, demonstrații cu aeronavele din dotarea Forțelor Aeriene Române, demonstrații de acrobație cu Șoimii României, dar și de zbor cu avionul de luptă IAR-99 Șoim, produs la Craiova, unul dintre cele mai bune avioane de antrenament din lume.
Vor face show la Craiova peste 50 piloți și parașutiști de top, componenți ai loturilor naționale și ai Forțelor Aeriene, care vor avea evoluții individuale și în formație, inclusiv evoluții ale formației de înaltă acrobație „Șoimii României”, care vor impresiona publicul cu demonstrații complexe, susținute cu aeronave în zbor sincronizat.
Vor fi prezente peste 40 de aeronave militare și civile precum F-16, IAR 330, ICP Savannah S IAR 99, Spartan C27, AN 30, IAR 330 PUMA, Extra 300, Savannah, Apollo Fox, atât în zbor, dar și la sol.
Pentru cei care aleg să vină la eveniment cu mijloacele de transport în comun, traseul nr. 9 RAT Craiova are stație exact în incinta High Tech Industry Park, pe unde va fi și accesul către eveniment. Pentru participanții care vin cu mașinile personale, este amenajată o zonă de parcare pe fosta pistă de legătură dintre Fabrica de Avioane și Aeroportul Internațional Craiova, iar transferul spre locația evenimentului se face gratuit cu autobuze puse la dispoziție de RAT Craiova.
Craiova Air Show este unul dintre cele mai așteptate evenimente din cadrul Zilelor Craiovei, alături de spectacolele muzicale din Piața Mihai Viteazul, care vor avea loc de vineri până duminică, parada copiilor de 1 iunie, Expoflora, Autoshow, de activitățile culturale sau gastronomice, desfășurate în zona centrală și pe strada A.I. Cuza, unde va avea loc Food Truck Festival.
Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!