Decernarea Premiilor Ecaterina Vrana pentru Tinere Artiste, ediția a II-a: un demers dedicat vocilor feminine emergente din arta contemporană
2026-01-28 23:51:40

Asociația Kontakt și Mobius Gallery anunță decernarea Premiilor Ecaterina Vrana pentru Tinere Artiste (P.E.V.A.), ediția a doua, un demers dedicat susținerii și promovării artistelor vizuale aflate la început de carieră.

Evenimentul de decernare va avea loc sâmbătă, 31 ianuarie 2026, de la ora 17:00, la Mezanin, Palatul Universul (Str. Actor Ion Brezoianu nr. 23–25, București).

Despre Premiile Ecaterina Vrana pentru Tinere Artiste (P.E.V.A.)

P.E.V.A. reprezintă prima inițiativă pe termen lung din România dedicată exclusiv sprijinirii tinerelor artiste, oferindu-le resursele și oportunitățile necesare unui debut solid pe scena artei contemporane, onorând totodată moștenirea artistică a Ecaterinei Vrana. În fiecare an, un juriu selectează trei artiste din cadrul Festivalului DIPLOMA, care beneficiază de sprijin financiar, spațiu de lucru și o expoziție organizată de Mobius Gallery.

Premiile sunt susținute de UniCredit Bank, cu sprijinul Vodafone România, și se desfășoară în parteneriat strategic cu Mobius Gallery și DIPLOMA Festival, contribuind la consolidarea unui cadru de susținere pentru noile voci feminine din arta contemporană românească.

MATERIALE DE PRESĂ
Selecția artistelor

Artistele participante au fost selectate la nivel național din cadrul ediției DIPLOMA 2024, din departamentele pictură și artă grafică. Dintr-un total de 21 de artiste, juriul a desemnat trei câștigătoare, care urmează să fie anunțate în cadrul ceremoniei de decernare.

Juriul ediției a II-a a fost format din:

Liviana Dan – curator: „Atunci când mă gândesc la Ecaterina Vrana, mă gândesc la acel alb crocant pe care ea îl folosește și la acea bordură albastră care este Marea Neagră, atât de dragă Ecaterinei Vrana. Mă gândesc și la faptul că, de fapt, albul crocant și albastrul sunt lucrurile care te duc automat cu gândul la libertate, la putere, la frumusețe. Iar pentru artistele tinere, care sunt la începutul carierei lor, acest premiu cred că este și va fi, de la an la an, tot mai important.”

Mihaela Dedeoglu – jurnalist cultural: „Pentru mine, ca jurnalist cultural, dar și ca simplu spectator, este foarte important ca vocea tuturor artiștilor să fie cunoscută și auzită. Dar atunci când vine vorba despre femei, despre artiste, vocea lor a fost tăcută sau redusă la stereotipuri mult prea multă vreme. Așa că punerea în oglindă pe care ele, artistele, ne-o pot oferi astăzi mi se pare mai mult decât vitală pentru dezvoltarea noastră ca societate.”

Norbert Filep – artist: „Scena artistică din România oferă perspective noi și dinamism. Pentru un artist, este esențial să creadă în propriile idei și să le traducă prin artă, povestind despre lumea în care trăiește. Cu credință în direcția fiecăruia, vocile emergente pot avea un cuvânt de spus în arta contemporană românească.”

Premiul ediției 20205-2026

Ediția din acest an aduce și un nou premiu, inspirat de lucrarea Roasted Chicken and Kittens (2016) a Ecaterinei Vrana și realizat de artistul Radu Pandele.

Păreri?

 

31 Post Views
0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *