DUNCAN LAURENCE lanseaza o melodie speciala de sarbatori, intitulata Wishes Come True
2021-11-26 19:48:00

Duncan Laurence revine cu o piesă originală pentru perioada sărbătorilor de Crăciun, denumită „Wishes Come True,” lansată astăzi, 26 noiembie. Cu vocea sa impresionantă de tenor, acompaniată de notele îmbietoare de pian, piesa poate fi considerată o invitație specială către începutul unei povești de iubire: „Put on your winter coat / I’ll be outside / Meet me under the mistletoe / Baby I’m falling for you / Like snow on a Christmas night / When I’m with you wishes come true.”

„De când eram mic, am iubit Crăciunul datorită luminilor, cadourilor și mâncărurilor speciale. Dar, înaintând în vârstă, lucrurile au început să aibă altă valoare pentru mine”, a spus Duncan Laurence. „Nu mai apreciez așa de mult lucrurile materiale. Apreciez momentele pe care le petrec împreună cu oamenii pe care îi iubesc cel mai mult. E greu să-mi doresc altceva când îi am aproape pe toți cei dragi mie.”

Laurence a câștigat concursul muzical Eurovision Song Contest, în 2019, cu piesa „Arcade” – interpretarea lui fiind lăudată de presa de specialitate, precum The New York Times și The Guardian. Prin debutul său în topul Billboard Hot 100, „Arcade” a devenit primul cântec care a câștigat Eurovision Song Contest din ultimii 45 de ani ce a reușit și performanța de a se clasa în acest top american.

Inclusă pe albumul de debut din 2020, „Small Town Boy”, succesul continuu al piesei demonstrează faptul că acest track este un evergreen. „Arcade” a adunat peste patru miliarde de stream-uri globale de la lansarea din 2019. „Arcade” a ocupat prima poziție în topul Spotify’s Global Viral în 2020 și a obținut certificări în 37 de țări, incluzând platină în U.S., diamant în Mexic, și 3 x diamant în Brazilia.

Păreri?

0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *