Edward Sanda respectă și de Paște tradiția inaugurată anul trecut, de Crăciun: dubla sărbătoare, și în Republica Moldova, și la București. „Voi începe la Chișinău, alături de a doua mea familie și apoi, eu și Cleopatra ne vom întoarce împreună la București și vom sărbători încă o dată, și cu ai mei!”, spune artistul care abia așteaptă să încerce și o specialitate locală, în premieră pentru el: pasca sărată.
Însă, pe lângă noutățile tradițiilor și preparatelor culinare din Republica Moldova, Edward declară că este încântat să ia parte la toate pregătirile care au loc în casa socrilor. El spune că are ceva experiență, pentru că în copilărie îi plăcea să o asiste pe mama lui în bucătărie, mai ales atunci când vopsea ouă și pregătea coșulețul de Paște. „Aș vrea acum să mă laud că știu, la rândul meu, să vopsesc cele mai frumoase ouă! Dar, deși am încercat, niciodată nu mi-au ieșit așa cum îmi doream”. Însă, optimist din fire, nu se dă bătut cu una cu două, și speră că anul acesta îi va impresiona pe toți. Dacă nu, totuși el are pregătit un as în mânecă, un talent ascuns: știe să aleagă oul câștigător, care iese întotdeauna nevătămat din ciocnirile comesenilor. Artistul Famous Production își amintește amuzat că a exersat îndelung această abilitate. El povestește că, tot în copilărie, respecta întocmai ritualurile zilelor de sărbătoare și unul în plus, cu prietenii săi. „Îmi plăcea foarte mult cum ne pregăteam pentru noaptea de Înviere, avem mereu haine noi pe care le îmbrăcam atunci și plecam împreună cu familia la biserică, să ascultăm slujba. A doua zi, cele mai mari bucurii erau masa petrecută în familie, sosirea Iepurașului cu multe dulciuri și negreșit întâlnirea cu prietenii din cartier special pentru concursul de ciocnit ouă, până seara“.
Păreri?