TRU [The Real You], hub-ul ce reunește în același loc tot ce este fresh și autentic și are în portofoliu creatori de conținut ce acoperă 5 domenii de interes: fashion & lifestyle, entertainment, gaming, cooking și educație, are acum două noi talente în portofoliu. Eli Vorbește și DOZA sunt numele ce completează echipa de creatori de conținut TRU, din domenii precum lifestyle și educație.
Eli Neicuț alias Eli Vorbește și-a ajutat de-a lungul timpului comunitatea să vorbească cu impact despre visul sau afacerea sa astfel încât să facă și bine, și bani. A descoperit ce putere poate avea cuvântul când a devenit „influencer de fapte bune”. A oferit sprijin pentru peste 100 de ONG-uri din toată țara, a organizat strângeri de fonduri de peste 2 milioane de lei și este ambasador pentru branduri sustenabile.
Prin trainingurile sale, aceasta își ajută participanții să își dea seama despre CE să vorbească un #contentcreator, CUM să se exprime într-un mod original – #publicspeaking și DE CE face ceea ce face – #wellbeing. Recent, în cadrul evenimentului Digital Divas 2023, Eli a primit premiul pentru Most Active Content Creator for Social Media.
Pionier când vine vorba de platforma de video streaming în România, DOZA înglobează canale de YouTube precum DOZA de Spațiu, DOZA de Cultură, DOZA de Motivație sau DOZA de Travel. De mai bine de cinci ani, Niculae Cătălin-Gabriel abordează subiecte din diferite domenii, o combinație între pasiunile echipei și cererile audienței, de la istorie, călătorit, știință și univers, la cele mai întâmplătoare curiozități. Cu o comunitate de peste un milion de abonați, DOZA adună lunar milioane de vizualizări pe YouTube. Alături de DOZA, în portofoliul TRU îi regăsim și pe Cristian Presură, care se numără printre cei mai urmăriți youtuberi din domeniul fizicii cu peste 8 milioane de vizualizări, dar și ATENȚIE, CAD MERE!, vlogger-ul care a reușit să̆ impresioneze peste un milion de abonați prin conținutul său interesant. Cele mai populare subiecte sunt din domenii extrem de diferite, pornind de la sfera științelor exacte, istorie, biografii sau lifehacks.Divizie a labelului Cat Music, TRU îmbină factorul creativ cu inovațiile tehnologice de ultimă oră pentru a ajuta brandurile să creeze producții vizuale de impact.
Păreri?