ENELI lanseaza single-ul „Oh My God" și anunță lansarea albumului ei de debut
2024-05-10 20:56:26

ENELI, una dintre cele mai promițătoare voci din peisajul muzical contemporan, își încântă fanii cu lansarea noului său single, “Oh My God”, care se va găsi și pe albumul său de debut. Piesa este un amalgam captivant de sunete electrizante și versuri catchy, ce reușesc să surprindă și să captiveze ascultătorii de la prima ascultare.

„„Oh My God” este o piesă pe care am compus-o în Polonia, împreună cu o echipă de producători și compozitori polonezi. Este o piesă de dragoste, la fel ca majoritatea pieselor de pe albumul meu de debut și cred că am reusit să imprimăm în aceasta energia din studio” – declară ENELI.

De asemenea, piesa va fi disponibilă pe albumul lui ENELI de debut, ce urmează să fie prezentat publicului la sfărșitul acestei primăveri. Pe lângă „Oh My God”, pe materialul discografic se vor gasi și piese precum „I Got What You Need”, „Gemini” sau „Far From Anywhere”, dar și numeroase piese noi.

ENELI este una dintre artistele din România care a cucerit topurile internaționale. Printre piesele care au depășit granițele tării se numără “Tell Me Who” și “Back To Me” în colaborare cu Vanotek, “Save Me” alături de producătorul turc Mahmut Orhan, dar și hit-ul “Mhm Mhm” împreună cu Manuel Riva, piesă care a urcat până pe locul 3 în topul Breakout Billboard Club din Statele Unite și a fost nominalizată în 2016 la MTV Europe Music Awards, la categoria “Best Romanian Act”.

ENELI este cunoscută și pentru talentul său în materie de compoziție, artista colaborând cu numeroși artiști. A studiat Comunicare și Relații Publice la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și și-a dus pasiunea pentru muzică la alt nivel cu studiile de Songwriting/ Compoziție muzicală în Londra, la The Institute of Contemporary Music Performance, în cadrul unui program de master.

Păreri?

0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *