Giorgiana Edel revine cu forțe proaspete și lansează single-ul „Numai tu” – un imn al verii cu vibe estival și energie molipsitoare
2025-07-15 19:10:56

După o pauză de un an, Giorgiana Edel – artista originară din apropiere de Botoșani, stabilită în prezent la Viena – revine în atenția publicului cu o piesă nouă și efervescentă: „Numai tu”, însoțită de un videoclip plin de lumină și atmosferă estivală.

Parte a familiei muzicale #ELRaduProject, Giorgiana își marchează revenirea alături de producătorul și interpretul din Republica Moldova – EL Radu – cel care semnează compoziția și producția piesei. Colaborarea lor este una bazată nu doar pe profesionalism, ci și pe o prietenie autentică, construită în timp.

Un vibe solar, o energie sinceră

„Numai tu” este o piesă de vară în adevăratul sens al cuvântului – un mix de emoție, libertate și lumină, perfect pentru sezonul estival. Videoclipul, filmat pe litoralul românesc, în Mamaia, este regizat deDan Mihai Lupescu și surprinde perfect spiritul piesei.

Lansare oficială: 15 iulie

Lansarea oficială a piesei și videoclipului va avea loc pe 15 iulie, pe canalul de YouTube al Giorgianei Edel, dar și pe platformele digitale de streaming (Spotify, Apple Music, Deezer, ș.a.).

Va urma o campanie de promovare amplă, desfășurată atât în Republica Moldova, cât și în România – cu focus pe Iași, prin apariții la televiziuni, radio-uri și publicații online de profil.

Un artist complex, cu suflet cald și pasiuni multiple

Reamintim, Giorgiana Edel este și Bucătar Șef într-un restaurant de lângă Viena, demonstrând că arta culinară poate coexista în armonie cu muzica. În timpul liber, compune poezii, pictează ascultând Mozart, iar pentru ea, „acasă” înseamnă, în egală măsură, Botoșani, Timișoara și Viena – locuri care i-au modelat identitatea artistică și umană.

„După o perioadă de liniște creativă, mă întorc cu bucurie și recunoștință spre publicul meu. ‘Numai tu’ este începutul unui nou drum artistic și emoțional, și sper să aducă lumină în sufletul celor care o ascultă”, spune Giorgiana Edel.

Păreri?

47 Post Views
0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *