Helloween la Bucuresti: Golden Circle - sold out, organizatorii suplimenteaza numarul de bilete
2017-09-26 19:27:46

Mult aşteptatul concert de reuniune al legendarei trupe Helloween se apropie cu paşi reprezi, iar fanii devin din ce în ce mai nerăbdători, epuizând contingentul GOLDEN CIRLCE. Cei care încă nu au reuşit să îşi ia bilet în faţa scenei, mai au o şansă, organizatorii suplimentând numărul biletelor din acest sector cu 150 de bucăţi.
Fanii muzicii rock au ocazia unică, pe 15 decembrie, la Romexpo, de a vedea live una dintre cele mai influente trupe din istorie în formula originală care i-a consacrat: Kai Hansen, Michael Weikath şi Sascha Gerstnerl la chitară şi backing vocals, Michael Kiske şi Andi Deris la voce, Daniel Löble la tobe şi Markus Grosskopf la bass.
Concertul din România face parte dintr-un amplu turneu, Pumpkins United World Tour, care parcurge peste 30 de oraşe de pe 4 continente. Fiind un eveniment special, cei de la Helloween au promis un show de peste 2 ore în care vor interpreta cele mai iubite piese din amplul lor repertoriu. Astfel, fanii vor cânta la unison cu formaţia cântece precum “I Want Out”, “Eagle Fly Free”, “If I Could Fly”, “Future World” şi multe altele.
Helloween este una dintre cele mai titrate trupe de muzică rock & metal din istorie şi a avut o contribuţie importantă în creionarea unui întreg subgen muzical, power metal-ul.
Cu nu mai puţin de 15 albume de studio în palmares, formaţia germană a reuşit să treacă testul timpului, iar universal creat de Helloween, care a inspirat generaţii de-a rândul, continuă să fascineze sute de mii de iubitori ai rock-ului din întreaga lume.

Biletele sunt disponibile online exclusiv în reţeaua Bilete.ro şi în format fizic în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro şi în magazinele Germanos, începând cu 10.04.2017 şi au următoarele preţuri:
– 150 RON – Normal Circle
– 250 RON – Golden Circle (doar 300 de bilete)

Așadar, acestea fiind spuse, vă invit cu mare drag la concert, apoi vă aștept cu impresiile voastre. Enjoy!

0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *