Holy Molly continuă povestea „PULS” cu un concert special și un album surpriză
2024-12-19 16:47:46

Holy Molly duce povestea „PULS” mai departe cu un concert electrizant programat pe 19 februarie 2025, la Hard Rock Cafe. Spectacolul promite să fie o adevărată declarație de iubire pentru muzică, conectând artista și publicul prin ritmuri vibrante și momente de introspecție.

Pe lângă piese consacrate precum „Plouă”, „Sunday Night” și „Pastila de somn”, concertul oferă și un preview al viitorului album al artistei. Deși data lansării nu a fost încă dezvăluită, Holy Molly promite un material special, care va reflecta maturizarea sa artistică și va aduce un suflu nou în muzica sa.

Fanii pot achiziționa biletele de pe www.iabilet.ro sau în punctele de vânzare partenere. Nu ratați șansa de a experimenta live magia „PULS”!

,,<<PULS>> reprezintă ritmul inimii mele. Cu tot spectrul emoțiilor umane. Este o bătaie necontenită, căci sunt pe cât de vulcanică, pe atât de emotivă.
Pentru că acest concert conține atât piese cunoscute, cât și piese vulnerabile, piese nelansate de pe următorul album, povești de iubire, răni adânci, dar și feminitate, putere, haos, <<PULS>> este o experiență pentru cei ale căror inimi bat în același ritm cu a mea. Nu este vorba doar despre suferință sau melancolie, vă invit să simțiți. Și în acest spațiu doar al nostru, o să putem să simțim extaz și dorință și revoltă și durere și bucurie fără limite, căci asta e magia muzicii.” ne spune Holy Molly. 

Holy Molly este o cântăreață, compozitoare și actriță cunoscută pentru vocea sa puternică și versurile captivante. Este considerată o stea în ascensiune în industria muzicală românească și nu numai. Single-ul său „Shot a Friend” i-a adus un nou public și un disc de aur, deoarece piesa a ajuns pe prima poziție în clasamentele celor mai ascultate melodii din Polonia și CSI, continuând succesul internațional al hiturilor precum „Menage a Trois”, „Back to Her” și „Twinkle Twinkle”. Aceasta a fost urmată de lansarea hitului „Plouă” în colaborare cu Tata Vlad, care a urcat pe prima poziție în clasamentele de radio din România. Single-ul său „Watch Me” a rămas de asemenea în Top 10 Airplay Radio din România timp de câteva săptămâni, devenind una dintre cele mai ascultate melodii în acea perioadă, în timp ce „Sunday Night” a ajuns pe locul trei în clasamentul Radio din Polonia. În 2023, a lansat piesa „Totul meu” alături de ADI, care a ajuns pe locul 1 în clasamentele de radio cele mai ascultate și pe locul 1 pe TikTok în România, devenind melodia cea mai utilizată a anului. În plus, și-a lansat EP-ul de debut intitulat „Liliac”. În acest an, single-ul său „Freaks in Town” a stârnit interes în Turcia, a colaborat cu Randi pentru „Somnambul”, a lansat piesa „12345678″, dar și “No plan (Yo)”, care a ajuns până în Top 10 Media Forest.

Păreri?

105 Post Views
0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *