Implant Pentru Refuz - Concert Aniversar la Quantic
2023-08-18 16:45:07

Sâmbătă, 9 septembrie, toate drumurile duc spre Club Quantic. Implant Pentru Refuz sărbătorește cu mândrie 28 de ani de existență și activitate. Sub numele de “Old School New School – concert aniversar #28”, această seară va aduce în prim-plan o călătorie muzicală în timp, reunind pe scenă atât ritmurile clasice, cât și cele noi. Într-o seară de întâlniri și reîntâlniri, vom avea privilegiul să readucem pe scenă membrii vechi ai trupei, Tzavă, Pupilu, Bulbuc, Iști și Ochelari, prestând alături de noi melodiile care ne-au consacrat.

Așteptăm cu sufletul la gură reuniunea de suflete muzicale, iar bucuria este cu atât mai mare când anunțăm invitații speciali: trupa IMUND din Timișoara, o formație ce aduce o notă proaspătă în familia rockului românesc, vocal fiind nimeni altul decât Bulbuc!

Și pentru că muzica și vinul se completează reciproc, suntem mai mult decât încântați să vă anunțăm ca vom marca acest eveniment împreună cu prietenii de la Crama Marcea, care vin în sprijinul nostru cu o fetească neagră cu semnătura IPR, într-o ediție limitată. Un pahar de vin, notele muzicale și zâmbetele voastre vor completa atmosfera unei seri memorabile.

Vă așteptăm cu brațele deschise pentru a celebra împreună 28 de ani de pasiune muzicală și prietenie! O seară ce va marca istoria și sufletul nostru muzical pentru totdeauna.

Reguli acces:

Accesul copiilor cu vârsta de până la 7 ani inclusiv este gratuită dacă sunt însoțiți de un părinte care deține un bilet valabil de acces. Recomandam utilizarea castilor de protectie fonica pentru copii.

Accesul copiilor cu vârsta de până la 16 ani inclusiv este permisa in baza unui bilet valabil si dacă sunt însoțiți de un părinte care deține un bilet valabil de acces.

Accesul minorilor cu varsta cuprinsa intre 16 si 18 ani este permisa in baza unui bilet valabil de acces.

Minorilor le este interzisă servirea şi consumul de băuturi alcoolice.

Este permis accesul cu animale de companie cu condiția respectării regulamentului privind animalele de companie în spațiul public (animalele vor fi ținute în lesă, câinii de talie mare sau rase agresive obligatoriu poartă botniță etc.).

Ai grija de bunurile tale! Organizatorii/producătorii nu sunt responsabili pentru bunurile participanţilor ori pentru eventuale pagube produse.

Pe durata evenimentului se vor realiza înregistrări audio şi video, care vor fi folosite ulterior pe platformele de social media ale noastre și ale partenerilor, iar unele pot conține, aleatoriu, imaginea sau vocea persoanelor din public. Participarea la eveniment reprezintă acordul implicit pentru folosirea lor în aceste scopuri.

Pe durata evenimentului pot fi folosite lumini cu efect stroboscopic, care cresc riscul declansarii crizelor de epilepsie. Recomandam persoanelor afectate de aceasta conditie sa evite participarea.

Evenimentul poate suferi modificari in functie de condiţiile meteorologice.

Organizatorii îşi rezervă dreptul de a solicita acte care dovedesc varsta participantilor minori.

Organizatorii își rezervă dreptul de a modifica regulamentul în conformitate cu prevederile aflate în vigoare.

Contravaloarea biletelor de acces nu poate fi returnata.

Pentru buna desfasurare a evenimentului, organizatorii isi rezerva dreptul de a interzice accesul persoanelor care nu respecta regulile de acces.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

 

0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *