Duminică, 09 octombrie 2022, am participat la cea de-a patra ediție a Semimaratonului Craiovei, atât ca partener media, reprezentând Radio Crazy, cât și ca gazdă, fiind singura craioveancă ce s-a înscris la cursa pentru fotolii rulante, parcurgând 2 km.
După ce în 2019, la cea de-a doua ediție, am fost doar două participante la această categorie, ambele fiind din Craiova, anul acesta ni s-au alăturat din Alba Iulia, Galați, Timișoara și Bistrița, cel din urmă participând la cursa de 7 km, cu un scaun cu rotile adaptat, cu toții având un mesaj de transmis tuturor celor prezenți la evenimentul de alergare cu strângere de fonduri pentru proiecte din comunitate, „Nu există nu se poate!”.
„O imensă oportunitate de a întâlni oameni fabuloși din diverse părți ale țării și un semnal uriaș pe care ne-au ajutat să-l dăm pentru normalitate!
Acești oameni au călătorit zeci de ore ca să susțină cauze din comunitatea craioveană! Consider că este unul dintre cele mai importante mesaje pe care evenimentul nostru îl transmite comunității! Propun să reflectăm o vreme asupra lui!”, mi-a spus Carmen Licu, reprezentant organizator ARTI, pentru Radio Crazy.
Eu, în urmă cu cinci sau șase ani, văzusem pe rețelele de socializare un băiat în scaun cu rotile al cărui tată alerga cu el pentru a încerca să-l integreze cât mai mult în societate, ca să simtă și mai mult normalitatea sau, cel puțin, așa am perceput eu intenția bărbatului de origine mexicană. Astfel, când am aflat că se întâmplă și în Craiova, mi-am dorit să fiu și eu parte din proiect, dar știam că părinții mei nu pot alerga cu mine, așa că am luat legătura cu organizatorii evenimentului. Aceștia au găsit soluția: mi-au găsit o fată, studentă la medicină, care să fie cea care avea să alerge cu mine, iar în ediția din 2022, mi-au dat ca partener un student la kinetoterapie, care a lăsat Ploieștiul pentru Craiova. Amândoi m-au ajutat să-mi îndeplinesc visul de a contribui, într-un fel diferit, la binele comunității, iar pentru asta, cu această ocazie, aș vrea să le mulțumesc și să le spun că mă simt norocoasă că i-am cunoscut.
Cât despre faptul că am întâlnit și alte persoane cu dizabilități care sunt cel puțin la fel de optimiști ca mine, cu o poftă de viață de nedescris, care au uitat ce înseamnă dizabilitate și trăiesc o viață mai ceva ca-n filme, nu pot spune decât că mă bucur și că abia aștept să-i revăd anul viitor, la următoarea ediție.
Consider că nu doar cursa de 2 km, ci și cele de 7 km, 14 km și 21 km au fost pentru comunitate, pentru a face un bine, evenimentul nefiind o competiție. Cu toții am câștigat, fiind mai buni, prin simplul fapt că am participat.
