(IN)DEPENDENȚII 🎭 un portret al lucrătorului cultural independent din România, pe 27 ianuarie și 4 februarie, la Replika
2022-01-21 20:37:00

Fie că-i spunem teatru independent sau privat, alternativ sau underground, că se numesc artiști sau lucrători culturali, ceea ce unește toate aceste experiențe este ambiția oamenilor care continuă să creadă, să facă, să pună lucrurile în mișcare. Ei sunt protagoniștii spectacolului (IN)DEPENDENȚII sau Homo sapiens non urinat in ventum, povestea tragi-comică a teatrelor care se auto-finanțează, pusă în scenă de artiștii care se auto-motivează. O invitație în culisele sectorului independent, spectacolul prezentat în premieră la finalul anului trecut revine pe scenă pe 27 ianuarie și 4 februarie, de la ora 19:00, la Centrul Cultural de Teatru Educațional Replika.
 
Accesul la fiecare dintre cele două reprezentații va fi gratuit, în baza unei rezervări la contact.idea77@gmail.com.

 

Spectacolul este un eseu performativ tragi-comic de Catinca Drăgănescu, onest și pe alocuri ireverențios: un fel de portret al artistului independent, care se pune pe sine ȋn discuție, ȋn aceeași măsură ȋn care chestionează sistemul ȋn care e constrâns să activeze. Din distribuție fac parte Mihaela Rădescu, Florina Gleznea și Andrei Raicu, autorul muzicii și sound design-ului. Andrei Dinescu semnează orchestrația vocală, iar design-ul de lumini poartă semnătura lui Alexandros Raptis.

(In)dependenții sau Homo sapiens non urinat in ventum

E un exercițiu de sinceritate despre cum se simte independența sau freelancingul sau statutul de liber profesionist ȋn cultură. Sper să ridice ȋntrebări, sper să deschidă discuții.” subliniază Catinca Drăgănescu, creatoarea spectacolului. „Am făcut proiectul ăsta pentru că nu mai puteam să nu vorbesc despre ceva ce ȋmi ocupă foarte mult spațiu mental. Ceea ce am ales să punem pe scenă este produsul discuțiilor noastre, experiențelor noastre, istoriilor noastre combinate, un proiect autoreflexiv ȋn care ne explorăm condiția de artiști sau lucrători culturali independenți, și râdem de ea, și ne enervăm, ca să nu plângem, ca să nu ne plângem, ca să facem ceva cu toată furia acumulată ȋnăuntru ȋnainte să ne blazăm, sau ca să nu ne blazăm, sau ca să nu devenim cinici și ca să nu ne lăsăm pradă inerției.“, adaugă aceasta.

O inițiativă Idea77 realizată ȋn parteneriat cu unteatru, Centrul de Teatru Educațional Replika, Teatrul LUNI de la Green Hours, proiectul face parte din platforma Microistoria performativă a lucrătorului cultural independent ȋn România și reprezintă un demers de auto-reprezentare cu mijloace artistice și arhivare performativă.

Florina Gleznea în (In)dependenții

Ecouri în presă
 
,,O oră şi ceva de realism, simbolism, fabulism, absurdism. Despre condiţia actorului independent. Aruncat în lume. (In)dependentii. Un spectacol de 100 carate, pe care ar trebui să-l vadă înalţii decidenţi din cultura română, ca pe o temă pentru acasă. Căci, distrându-se astfel, poate se vor despărţi mai uşor de vechile lor năravuri ce sufocă, nu o dată, cultura autentică. Nu de alta, dar homo sapiens non urinat in ventum.” – Sanda Vișan, Adevărul
 
,,Un exemplu de discurs performativ contemporan tratând un subiect de interes public spre satisfacția unui public transgenerațional, folosind resurse minime și creativitate maximă. Adică exact ce lipsește aproape cu desăvârșire în teatrele publice din România.” – Cristina Modreanu, Revista Scena.ro

Acestea fiind spuse, aștept părerile voastre! 

0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *