INTERVIU - Willy William, artistul care l-a impresionat pe Obama, marturii despre proiectele muzicale din 2022: Fiecare artist evolueaza odata cu trecerea timpului - VIDEO 
2022-04-13 18:56:00

Willy William este unul dintre cei mai cunoscuți producători, cântăreți și compozitori francezi. Acesta a devenit cu adevărat cunoscut la nivel internațional după ce a lansat piesa „Ego”, în 2015.

Ulterior, Willy William a lansat „Mi Gente” alături de J. Balvin. Piesa a fost primită cu brațele deschise de către publicul din toată lumea, iar în prezent are peste 3 miliarde de vizualizări pe YouTube. De altfel, la momentul lansării, în urmă cu patru ani, Barack Obama a afirmat că „Mi Gente” este piesa lui preferată.

Din acel moment și până în prezent, Willy William a lansat piese care s-au transformat în adevărate hituri.

Printre ultimele piese lansate de Willy William se numără „Trompeta”, lansată în 18 februarie, care are deja peste 3,8 milioane de vizualizări pe YouTube. De asemenea, în 25 martie, Willy William a lansat piesa „Solo”, inspirată din celebra piesă „Lonely” a lui Akon, alături de will.i.am și Lali.

Willy William a vorbit, într-un interviu pentru fanii săi, despre inspirația din spatele piesei „Trompeta”, despre diferențele dintre această piesă și „Ego”, dar și despre planurile pe care le are acum, când restricțiile au început să se ridice peste tot în lume.

Redăm, mai jos, interviul integral:

Care este povestea din spatele piesei „Trompeta”?

Willy William: Povestea din spatele piesei „Trompeta”, ei bine, este una simplă. Ca DJ, am crescut cu muzica dance, iar Infinity by Guru Josh Project este sample-ul pe care l-am folosit pentru „Trompeta”. Așadar, am vrut să îmbin muzica dance cu stilul latino – house, ceea ce mi-a plăcut foarte mult. Făcând acest lucru, am combinat cele două stiluri muzicale, în încercarea de a crea un fel de imn, pur și simplu pentru a-i face pe oameni să danseze, așa cum am reușit în trecut cu piesa „Mi Gente”, prin modul în care am combinat toate acele stiluri, doar pentru a-i face pe oameni să cânte și să danseze din nou. Încă o dată – aceasta este povestea din spatele piesei „Trompeta”.

Care este diferența dintre „Ego” și „Trompeta”? Crezi că este vreun grad de comparație între cele două piese?

Willy William: Cred că fiecare artist evoluează odată cu trecerea timpul. Îmi place să cred că „Trompeta” este precum un imn de stadion și este, de asemenea, în spaniolă, ceea ce este un aspect pozitiv. În ceea ce privește „Ego”, este o piesă care a avut un rol foarte important în cariera mea și sper că „Trompeta” va defini, la rândul ei, următorul capitol al carierei mele.

Ce așteptări ai de la piesa „Trompeta”?

Willy William: Am văzut câteva comentarii pe YouTube, la lyric video, și, de asemenea, pe paginile mele de socializare, în care oamenii spuneau că „Trompeta” ar putea fi imnul FIFA World Cup, ceea ce este extraordinar. Mi-ar plăcea mult. În momentul de față, obiectivul este ca majoritatea oamenilor să cânte „Trompeta” împreună cu mine, acesta fiind și unul dintre motivele pentru care mi-am dorit un lyric video, nu un videoclip clasic. Pe viitor, însă, nu se știe, poate vom lua în considerare o colaborare internațională.

Ce planuri ai pentru 2022?

Willy William: Mă concentrez pe cariera mea de DJ și pe turnee. Ultimii doi ani, cu pandemia, au fost dificili pentru toată lumea și, literalmente, am fost blocat în casă, în studioul meu. Acesta a fost un lucru bun, pentru că am o mulțime de piese pregătite și sperăm că urmează să lansăm cât mai multe hituri. Din acest motiv, sunt entuziasmat că am ocazia să călătoresc din nou, să îmi întâlnesc fanii și să intru în studio alături de artiștii cu care am comunicat pe perioada pandemiei. Deci da, sunt extrem de entuziasmat pentru vara anului 2022. Să vedem ce se va întâmpla!

Păreri?

319 Post Views
0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *