Interviul Crăciunului 2020: Roxen - „Ce poate fi mai frumos decât să stai lângă bradul plin de luminițe împreună cu oamenii dragi?”
2020-12-16 18:44:29

 

  1. Crăciunul anului 2020 va fi, cu siguranță, diferit. Cum crezi că-l putem face special?

Cu liniște și încredere că vom trece peste această perioadă grea și lucrurile vor reveni la normal. În același timp, cred că cel mai important acum este să avem grijă de sănătatea noastră și a celor din jurul nostru. Dacă suntem bine, atunci Crăciunul nu are cum să fie altfel decât special.

 

  1. Ce-ți dorești de la Moșul anul acesta?

Îmi doresc sănătate și să ne revedem cu toții cât de curând.

 

  1. De ce împodobești bradul de Crăciun?

Contribuie la întreaga atmosferă de Crăciun, e o bucurie care umple sufletele copiilor, dar și ale adulților. Ce poate fi mai frumos decât să stai lângă bradul plin de luminițe împreună cu oamenii dragi? E o stare pe care ți-o dă, care nu poate fi descrisă în cuvinte, dar care poate fi simțită.

 

  1. Cânți colinde? Care este preferatul tău?

Când eram mică obișnuiam să merg la colindat. Îmi plac foarte mult colindele, însă nu cred că aș putea alege unul singur. Atât colindele, cât și piesele de Crăciun sunt foarte frumoase și contribuie la această sărbătoare magică.

  1. Crezi în miracolele de Crăciun?

Crăciunul este un miracol de care ne bucurăm cu toții an de an.

 

  1. Care este cea mai frumoasă amintire de Crăciun din copilărie?

Cele mai frumoase amintiri sunt legate de momentele în care mergeam la colindat împreună cu prietenii. Nu conta frigul, nu conta dacă ploua sau ningea, mergeam și le cântam vecinilor și eram fericiți.

 

  1. Care este cel mai important cadou pe care l-ai primit de Crăciun?

Toate cadourile primite au însemnat și înseamnă ceva pentru mine, pentru că m-au bucurat în momentul în care le-am găsit dimineața sub brad. Nu există ceva memorabil, dar există sentimentul pe care l-am avut în fiecare dimineață de Crăciun, iar asta cred că contează mai mult decât un anumit cadou.

 

  1. Ți-ai dori să ningă de Crăciun?

Bineînțeles.

 

  1. Care este filmul de Crăciun preferat? De ce?

Home Alone. Îl revăd cu bucurie mereu, îmi dă o stare bună și mă ajută să mă deconectez de la orice altceva.

 

  1. Ce-ți place cel mai mult la această sărbătoare de iarnă?

Faptul că ne aduce liniște în suflete și ne dă voie să fim din nou copii.

 

  1. Preferi Crăciunul tradițional sau pe cel modern?

Tradițional.

  1. Cel mai probabil, până acum, Crăciunul îl petreceai pe scenă, dar anul acesta cum va fi?

Crăciunul îl petreceam și-l voi petrece în familie. Voi fi alături de familia mea de sărbători. Împreună vom urmări The Artist Awards, la PRO TV, show în cadrul căreia voi cânta. Dar vom sta și cu emoții, pentru că am fost nominalizată la câteva categorii și vom vedea dacă voi câștiga și un premiu.

 

  1. Ce speranțe ai pentru 2021?

Că lucrurile vor reveni la normal și că ne vom putea întoarce pe scenă, în fața publicului de care ne este tare, tare dor. Asta înseamnă să fim sănătoși, în primul rând, să putem depăși această perioadă.

 

  1. Ce mesaj le transmiți cititorilor crazyradio.ro?

Să aveți sărbători cu liniște și bucurie, să vă păstrați încrederea și să aveți mereu grijă de voi. Love!

78 Post Views
0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *