Ioana Ignat îmbină excepțional viața personală cu cea profesională!
2023-11-24 16:31:14

În urmă cu ceva timp, artista a pregătit o serie de live session-uri pentru câteva melodii pe care le-a lansat sau urmează să le prezinte publicului! Cea mai recentă lansare este varianta live a piesei „Vocea inimii”, pe care Ioana a lansat-o în timp ce se afla într-o scurtă și bine meritată vacanță în Mauritius, alături de iubitul său, Sebastian Dobrincu. Cei doi au avut parte de câteva zile de vis, în paradisul exotic.

Ioana Ignat se dedică în totalitate carierei sale muzicale, astfel încât chiar și din plecările exotice este prezentă în viața fanilor săi și le prezintă constant proiectele la care lucrează. De această dată, artista  aduce o nouă experiență muzicală emoționantă prin varianta live a piesei „Vocea Inimii”, care de la doar o lună de la lansare poate fi auzită pe cele mai cunoscute radiouri din țară și este foarte cunoscută pe platforma TikTok, fiind prezentă în Top 50 România.

De asemenea, tot în cadrul acestui live session, Ioana Ignat a lansat piesa „Seară de seară”, piesa pe care Ioana a dăruit-o fanilor de ziua ei, care a fost de-a dreptul virală de TikTok, având peste 60 de mii de creații de la utilizatorii de pretutindeni.

Toată seria de live session-uri a fost realizată alături de Bogdan Dragiu și o surprinde pe Ioana Ignat alături de trupa sa într-un cadru intim, asemănător unei sufragerii moderne.

Ioana Ignat și-a cucerit locul în inimile multor ascultători cu talentul și pasiunea sa pentru muzică, iar seria aceasta de piese live, promite să ofere o experiență muzicală specială pentru toți cei care apreciază arta sa.

Din 2017 până în prezent, Ioana Ignat, una dintre cele mai talentate artiste din industria muzicală românească, a depășit bariere și a cucerit topuri muzicale prin melodiile compuse și lansate. Carismatică și creativă, Ioana este un artist cu apariții live excepționale, reușind să cucerească atât publicul, cât și scenele industriei muzicale. Debutul Ioanei înseamnă hitul „Doar pe a ta”, piesa anului 2017, care a ajuns no. 1 în topurile muzicale. În prezent, Ioana Ignat are numeroase hituri care au ajuns pe locul 1 în topurile radiourilor și care au strâns milioane de vizualizări pe YouTube și stream-uri pe Spotify, printre care se numără piesa „Nu mă uita”, care are în prezent peste 102 de milioane de vizualizări pe YouTube. Ioana Ignat pregătește lansarea albumului său de debut, pe care se va afla și piesa „Vocea Inimii”.

Păreri?

24 Post Views
0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *