Irina Rimes continuă să se afirme pe scena internațională. Artista a fost invitată de BBC News World Service să participe la ediția specială a emisiunii The Arts Hour de la București. În cadrul evenimentului, Irina va acorda un interviu și va interpreta live piesa sa de mare succes, „Să nu uiți cât te-am iubit”, într-un show deosebit. The Arts Hour on Tour este un program global realizat în limba engleză pentru BBC World Service Radio, ce explorează cele mai importante tendințe culturale ale momentului și promovează schimbul artistic internațional. Ediția din România va aduce în prim-plan moștenirea culturală a țării, dar și provocările modernității. Gazda emisiunii, Nikki Bedi, va purta discuții cu invitații despre echilibrul dintre tradiție și inovație, despre viitorul folclorului românesc și despre felul în care cultura noastră este percepută la nivel mondial. Alături de Irina Rimes, evenimentul îi va avea ca invitați pe Bogdan Mureșanu (regizor), Alina Șerban (regizoare, scriitoare și actriță), Gabriel Gherghe (comediant) și Bogdan Simion Mihai (artist). Entuziasmul publicului a fost uriaș, iar evenimentul este deja sold out! Pentru cei care nu au prins loc, înregistrarea va fi difuzată pe BBC World Service Radio, ajungând la milioane de ascultători din întreaga lume. |