Cu sărbătorile la orizont, Katy Perry le oferă fanilor săi un cadou special – ediția deluxe a albumului său „143″, lansată astăzi prin intermediul Universal Music Group. Această ediție actualizată include patru piese noi, și anume: „I WOKE UP”, „HAS A HEART”, „NO TEARS FOR NEW YEAR’S” și „OK”.
Noua piesă „OK” se deschide cu acorduri ușoare de chitară acustică, urmate de un refren molipsitor și inspirațional. Perfectă pentru un început de an optimist, melodia emană speranță, celebrând creșterea personală și încrederea în sine.
Celelalte trei piese noi aduc un plus de energie și profunzime emoțională albumului, continuând să exploreze teme de reziliență, optimism și reflecție. Titlul albumului, „143″, simbolizează numeric expresia „I love you”, iar piesele originale au fost deja apreciate pentru mesajele lor vibrante și exuberante, incluzând colaborări cu Doechii, 21 Savage, Kim Petras și JID.
Lansarea albumului deluxe vine după succesul concertului de la Rock in Rio, unde Katy a performat în fața a peste 100.000 de fani, marcând o etapă memorabilă în cariera sa. Artista este acum pregătită să revină pe scenă în 2025, cu turneul „The Lifetimes Tour”. Turneul va debuta pe 23 aprilie 2025, la Arena CDMX din Mexico City, și va include opriri în Monterrey, Guadalajara, Australia, Canada, America de Sud, Marea Britanie și Europa.
Păreri?