LAZY ED LANSEAZĂ „SUTE", O PIESĂ DESPRE MUNCĂ, SACRIFICII ȘI DRUMUL CĂTRE VISURILE SALE
2026-09-30 21:23:52

Lazy Ed lansează „Sute”, un nou single trap în care artistul vorbește deschis despre propriul parcurs, despre munca depusă încă de la o vârstă fragedă, despre momentele dificile pe care le-a depășit și despre sacrificiile făcute pentru a-și urma visurile.

„Sute” este o piesă personală, inspirată din experiențele de viață ale lui Lazy Ed și din toate etapele care l-au format ca om și artist. Piesa vorbește despre perioada în care a trebuit să muncească pentru ceea ce își dorea, despre situațiile dificile în care a fost pus și despre felul în care a găsit mereu o cale de a merge mai departe.

Pentru Lazy Ed, nimic din ceea ce are astăzi nu a venit întâmplător. În spatele rezultatelor se află ani de muncă, decizii dificile, renunțări și momente în care a trebuit să aleagă între confort și visurile sale. „Sute” surprinde exact această parte a poveștii, drumul din spatele succesului și mentalitatea unui om care a refuzat să renunțe.

Cu un sound trap puternic și o energie specifică artistului, „Sute” transformă experiențele personale ale lui Lazy Ed într-un mesaj despre ambiție, perseverență și dorința de a construi ceva prin propriile forțe.

Videoclipul pentru “Sute” este filmat chiar la Lazy Ed în satul natal, ceea ce îi oferă clipului o notă și mai personală și îl apropie de povestea și locurile care fac parte din parcursul artistului.

Piesa este scrisă de Mandache Eduard (Lazy Ed) și Renato Iliescu (Revnto), iar producția este semnată de Brkn și Revnto.

DESPRE LAZY ED

Lazy Ed, pe numele său Eduard Mandache, este unul dintre artiștii activi ai noii generații de muzică urbană din România. Artistul și-a început parcursul muzical încă din adolescență, iar pasiunea pentru muzică s-a transformat treptat într-o carieră construită prin muncă și perseverență.

De-a lungul timpului, Lazy Ed a lansat numeroase piese și a colaborat cu artiști importanți din industria muzicală românească, consolidându-și în același timp și activitatea de songwriter.

În 2026, Lazy Ed a avut un an activ din punct de vedere muzical, cu lansări precum „Mă sună nebunele”, „Mor după tine” alături de JO, „Balans”, „Cine te sună?”, „Sexy” și „Gangsta Luv”, dar și alte colaborări.

Piesele sale au acumulat milioane de streamuri pe platformele de streaming, iar unele dintre cele mai cunoscute lansări ale sale au ajuns în topurile Spotify România. „Mor după tine” a urcat până pe locul #1, „Mă sună nebunele” a ajuns pe locul #2, iar „Taj Mahal”, colaborarea cu rares și Costel Biju, a atins locul #3 în topurile Spotify România.

Videoclipul oficial pentru „Mă sună nebunele” a depășit 21 de milioane de vizualizări pe YouTube, confirmând impactul pe care lansările recente ale artistului îl au în rândul publicului.

Prin „Sute”, Lazy Ed alege să vorbească despre ceea ce se află în spatele rezultatelor: muncă, sacrificii, obstacole și dorința de a nu renunța indiferent de situație.

„Sute” este povestea drumului până aici. Iar pentru Lazy Ed, drumul continuă.

Păreri?

22 Post Views
0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *