LIDIA BUBLE dezvăluie motivul ce a stat în spatele postărilor misterioase de pe Social Media
2024-11-07 18:10:29

Lidia Buble a luat prin surprindere publicul prin noul single, „Maria, Maria”, în care face dezvăluiri pline de emoție despre momentele personale. „Piesa «Maria, Maria» este inspirată dintr-o experiență reală și, recunosc, dureroasă la momentul respectiv. Poate e surprinzător, dar persoanele publice nu duc vieți perfecte. Și noi avem momente de tristețe, clipe în care ne simțim trădați, singuri sau neînțeleși. Prin piesa «Maria, Maria» mi-am dat libertatea să fiu eu, să împart cu publicul din experiențele personale”, împărtășește artista.

Single-ul „Maria, Maria” explorează povestea unei iubiri intense, plină de pasiune și dorință, însă în care își face apariția un al treilea personaj. „În orice relație poate apărea la un moment dat o ispită, o Marie; ține de puterea și conexiunea celor doi să se regăsească și să renască împreuna mai puternici, ca pasărea Phoenix. Poveste piesei este despre sentimentele adevărate, dezbrăcate de orgoliu. Cred că e un mesaj pe care mulți îl înțeleg: să lupți pentru ce contează pentru tine, dar și să știi când e momentul să mergi mai departe”. spune Lidia.

Vocea expresivă a Lidiei amplifică puterea versurilor, dându-le o conotație specială „Cred că este important să împărtășesc prin muzică povești de viață, deoarece știu că mulți se pot raporta la faptul că drumul către auto-descoperire vine de multe ori împreună cu diverse «cicatrici». Vreau ca oamenii să simtă speranță și să știe că vor ieși de cealaltă parte mai puternici și o versiune mai bună a lor”, adaugă artista.

Lidia Buble a lucrat piesa „Maria, Maria” împreună cu Adi Colceru, cel care semnează producția muzicală, dar și cu Radu Bolfea și Bianca Dragomir, cu care a scris versurile și linia melodică.

Piesa „Maria, Maria” urmează să fie inclusă pe primul album al artistei programat să fie lansat la începutul anului 2025 și care promite să poarte publicul printr-un carusel de emoții, Lidia implicându-se personal în scrierea textelor.

Videoclipul piesei „Maria, Maria”, regizat de Isabella Szanto, pare un film emoționant de dragoste, prezentându-ne o Lidia Buble autentică, elegantă și rafinată, ce trece printr-un rollercoaster de stări de spirit, ca o adevărată actriță: cu inima frântă, tulburată, distrasă, supărată, iar în final învingătoare și mai puternică.
„Cred că fiecare avem nevoie să ne eliberăm de lucrurile care ne-au rănit, iar pentru mine, scrierea acestei piese a fost eliberarea de care aveam nevoie”, declară frumoasa artistă.

Păreri?

171 Post Views
0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *