Liviu Puștiu a lansat Vegas sau Bali, o piesă care te face să pleci în vacanță
2022-11-07 20:42:04

Liviu Puștiu lansează în colaborare cu Balkanika Records cea mai nouă melodie a sa, “Vegas sau Bali”. Din cauza programului încărcat, artistul s-a axat anul acesta mai mult pe evenimente și concerte și a decis abia acum să lanseze noua piesă pe care o avea pregătită de ceva timp.

“ “Vegas sau Bali” este o piesa pe care am făcut-o de un an de zile și abia acum i-a venit momentul pentru lansare. E o colaborare cu Park Place și Andy Robert (Any1), o piesă de distracție, care iți dă vibe-ul de vacanță, “Vegas sau Bali”, mereu indeciși când trebuie să alegem unde vrem să plecăm să ne relaxăm. Abia acum am început să scot piese noi. Am cântat zi de zi, am avut spectacole zilnic, nunți, petreceri. “Vegas sau Bali” e prima apariție pe anul asta, abia în noiembrie am scos prima piesa, nu am avut timp. În plus, nu am avut nevoie, am multe piese bune, vechi, de care mă folosesc acum și mai avem o grămadă de scos. O să dau drumul la producție muzicală și pentru alti artiști. Din această iarnă mi-am propus să mă axez serios pe treaba asta, pe studio, pe piese”, ne-a declarat Liviu Puștiu.

“Sunt foarte onorat de colaborarea cu Liviu Puștiu pentru piesa “Vegas sau Bali”, mai ales că vom colabora la o serie de melodii. Noi ne știm de foarte mult timp, de pe vremea când eram instrumentist în formația lui, în calitate de violonist, acum mai bine de 12 ani. M-am bucurat foarte tare că am legat această colaborare și în calitate de producător muzical. Sper să prindă piesele foarte bine și să colaborăm pe viitor”, ne-a mărturisit Ovidiu Junghiatu (Park Place), unul dintre producătorii piesei care a lucrat la muzică și versurile melodiei.

Păreri?

0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *