În România există locuri numite “guri de rai”, despre care se spune că au puteri magice.
În total, pe Pământ, există 15 astfel de locuri și 7 dintre ele se găsesc în țara noastră.
Să vedem care sunt!
Platoul Bucegi
Munţii Bucegi reprezintă zona cu cea mai mare încărcătură energetică din România. Aici se găsește cel mai cunoscut triunghi energetic: Omu – Babele – Sfinxul. În aceste împrejurimi apar conuri de lumină albă, care amplifică percepţia extrasenzorială.
Vârful Ocolit (Bucura)
Se află lângă Vârful Omu, fiind numit și Vârf al Cerului, el constituind un centru energetic în care se petrec fenomene bizare. Acolo apar curcubee strălucitoare, vizibile chiar săptămâni la rândul, iar acestea nu apar după ploaie. Tot aici apar lumini ciudate, fulgere, scântei lungi de un metru în jurul Sfinxului.
Se spune că acesta este cel mai important punct energetic al lumii.
Cheile Zănoaga
Se găsesc între frumosul Lac Bolboci şi Scropoasa, sunt şapte izvoare a căror apă izvorăşte dintr-o grotă unde se află un imens lac subteran. S-a demonstrat, din punct de vedere științific, că puritatea ei este datorată trecerii printr-un câmp magnetic și printr-un zăcământ de argint. Se ştie că argintul are proprietatea de a împiedica înmulţirea bacteriilor, astfel, el fiind şi un element purificator.
Aici este, de fapt, Apa Vie, iar testele au evidenţiat faptul că în apa de aici bacteriile sunt inexistente, adică 0 faţă de limita de 5 acceptată, iar poluarea cu azotaţi, azotiţi, este de asemenea nulă!
Sarmizegetusa Regia
Se găsește în Munţii Orăştiei, iar cetatea a fost inclusă pe lista UNESCO ce cuprinde monumente aflate în patrimoniul universal al lumii. Aici se găsește un altar megalitic, pe care sunt inscripţii într-o limbă nedescifrată încă. Se zice că ar fi limba de la începutul omenirii, limba Lemuriei, continentul pierdut pentru vecie…
Cei mai ciudaţi munţi din Valea Jiului
Aici le este recomandat să meargă doar celor care nu sunt slabi de înger. Este vorba despre Muntele Gugu, sau Vârful Gugu, cum este cunoscut, un masiv înconjurat de mistere încă neelucidate. Legenda spune că pe Muntele Gugu a trăit Zamolxe şi, din acest motiv, muntele era considerat un loc sfânt de către daci. Tot aici, se mai spune că Decebal şi-a ascuns o mare parte din comoară, fiind convins că spiritul Înaltului Preot o va păzi. Mulţi dintre turiştii spun că au văzut explozii de lumină ţâşnind chiar din munte.
Polovragi, Târgu Jiu
Se spune că aici Zamolxis îi învăţa pe vraci tehnici de tămăduire a sufletului şi trupului. Aceştia prelucrau aici o plantă rară, numită polovragă folosită ca remediu împotriva bolilor. Bioenergoterapeuţii de azi spun că Polovragiul este cea mai bună zonă pentru tonifierea generală a organismului.
Mănăstirea Prislop
Mănăstirea Prisilop are o singura turlă şi un plan triconic, fiind alcătuita din pronaos, naos şi altar. Construcţia din piatră păstrează o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, biserica fiind un loc de reculegere. Lângă biserică este cimitirul unde este înmormântat părintele Arsenie Boca, mormântul acestuia fiind loc de pelerinaj. Se spune că Arsenie Boca a putut prevesti viitorul, dar putea citi și trecutul sau prezentul oamenilor.
Grota de lângă Perşani, judeţul Braşov
Se pare că aici pătrund doar energiile pozitive, iar oamenilor cu suflet bun li se îndeplinesc dorinţele şi, mai ales, sunt tămăduiţi de cele mai grele boli.
Ce ați spune de o excursie prin toate aceste locuri?