Magia Operei la Târgul de Paște
2025-04-10 16:12:59

Opera Română Craiova îi invită pe vizitatorii Târgului de Paște, organizat de Primăria Municipiului Craiova, să se bucure de două evenimente speciale, menite să aducă farmecul muzicii mai aproape de oameni, în cadrul festiv al târgului.

 

Spectacolul de inaugurare, care va avea loc vineri, 11 aprilie, include momentul artistic „Bal venețian pe lac”, care aduce împreună rafinamentul Orchestrei de cameră, cu Meda Stanciu – solist vioară, și eleganța Baletului Operei Române Craiova. Publicul este invitat, în jurul orei 20.00, să savureze un moment unic, inspirat de atmosfera carnavalului venețian, în decorul fermecător format din pontonul și insula de pe lacul din Parcul Nicolae Romanescu.

 

Cel de-al doilea eveniment al Operei Române Craiova este musicalul pentru copii „Micuța Dorothy” de Marius Țeicu, pe un libret de Silvia Kerim, care va avea loc duminică, 13 aprilie, de la ora 11.00, pe scena Teatrului de Vară. Spectacolul plin de culoare, muzică și emoție este adresat celor mici, dar și părinților acestora. Fermecătoarea călătorie a micuței Dorothy și a prietenilor ei va fi adusă la viață de artiștii: Dan Cornescu (Prezentatorul, Vrăjitorul Oz), Anca Țecu (Dorothy), Laura Dumitrescu (Țic Țic), Nadia Domnicu (Zâna albă), Olguța Ilie (Șiretlic), Alex Chera (Omul de paie), Laurențiu Nicu (Omul de tinichea), Say Ufuk Gengis (Leul), Edith Mag (Vrăjitoarea Zug Zeg), Gabriel Marciu (Maimuțoiul șef), Sorin Voica (Paznicul), Alexandra Iordache (Zâna verde) și Baletul Operei Române Craiova.

Prin aceste evenimente, Opera Română Craiova se alătură inițiativelor culturale dedicate sărbătorilor pascale, contribuind la conturarea unei atmosfere festive prin muzică, dans și poveste. Târgul de Paşte, organizat de Primăria Municipiului Craiova, se desfășoară în perioada 11 aprilie – 1 mai 2025, tema acestei ediții fiind Carnavalul Primăverii.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

112 Post Views
0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *